„Femeia si barbatul sint intotdeauna in razboi, iar sexul este singura clipa de pace, singurul front de intelegere si de atractie. Singurul moment cind nu te simti singur. Actul sexual este clipa impacarii cu viata, iluzie a iubirii, naluca a fericirii, prilej de afirmare de sine”, spune in piesa Sotia, interpretata de cunoscuta actrita a Teatrului National din Iasi Catinca Tudose. De altfel, toti actorii acestei piese a celebrului dramaturg rus (aceeasi persoana cu omul de stiinta, inginerul si inventatorul Valentin Fainberg care azi traieste la Haifa) sint profesionisti: ceilalti trei protagonisti sint Bogdan Matei (Sotul), Nicolae Ionescu (Profesorul) si Erica Moldovan (Fata). Lor li se adauga in finalul piesei Sora – personaj episodic, dar esential pentru ca el detine „cheia” ce decodifica actiunea piesei, interpretat de Augustina Badarau. Nu stim in ce masura optiunea lui Vitse pentru o distributie profesionista a fost influentata de montarile de exceptie de care s-a bucurat piesa in discutie – intre care a facut istorie cea a lui Roman Viktyuk, la Moscova, in 2003. Cert este faptul ca jocul actorilor a ridicat mult nivelul spectacolului fata de toate celelalte puse in scena la Ateneul Tatarasi – inclusiv fata de Evanghelistii –, care au suferit tocmai din cauza unui oarecare amatorism. Daca Benoit Vitse va fi detronat acum de autoritati, atunci acestea nu si-au ales bine momentul: „indezirabilul” va pleca in triumf, iar mazilirea are loc dupa cea mai mare reusita a sa.
Personajul principal e Cuplul
Desi fara alte mijloace artistice – in afara muzicii, bine alese, doar un ecran proiecteaza pret de citeva secunde lumea de afara –, rezultatul dintre interpretarea actorilor si textul simplu, dar direct si percutant al autorului, in dozajul stabilit de Benoit Vitse, califica acest spectacol drept unul dintre cele mai bine jucate la Iasi in ultimul an. Protagonistii evolueaza pe scena doi cite doi, incit se poate spune ca personajul central al piesei nu e nici unul dintre cei patru si nici cu totii impreuna, ci Cuplul. Mai intii apar Sotul si Sotia, tema dialogului lor fiind singuratatea in doi si ascunderea in spatele convenientelor – „Intr-o societate onorabila nu se vorbeste de sex. Ai putea crede ca intr-o societate onorabila nici nu se face sex” – dar si protestul fata de acestea: „Inainte de toate, sintem barbati si femei. De ce sa nu ne gindim si sa nu vorbim despre asta? De ce ar trebui sa-mi fie rusine de un lucru firesc? De un lucru care-mi face placere?”. Tema este continuata si de cel de-al doilea cuplu, Sotia si Profesorul. Este momentul cind autorul defineste, practic, esenta piesei sale: „Eu singura nu stiu ce vreau. Stiu doar ce nu vreau. Sa traiesc aici. Sa traiesc asa. Meschin, plicticos. Singura”. Solutia este gasirea Celuilalt si este discutata pe larg de cuplul urmator, Profesorul si Fata.
Celelalte cupluri, Sotul si Fata, dupa care Sotul si Profesorul abordeaza diferenta dintre iubire si sex. „Sexul nu este ce credeti dumneavoastra (…). E o drama care trebuie jucata de la un capat la celalalt”. Urmeaza o scena formata dintr-un trio: Fata, Sotul si Profesorul, care abordeaza chiar tema triunghiului conjugal: „O casatorie normala se numeste triunghi. Lantul casatoriei este atit de greu, ca nu-l poti duce decit in trei”. Cei patru protagonisti incap laolalta in acelasi tablou abia spre final, cind cel de-al cincilea personaj, Sora, dezleaga misterul tuturor: cu totii sint, de fapt, pacienti intr-un spital de psihiatrie, unde au ajuns in urma unor deceptii in dragoste.
Dorinta fiecaruia de a evada, exprimata obsesiv pe tot parcursul piesei, cu sensul unei evadari din banalitatea cotidiana, apare acum ca o dorinta de fuga din sanatoriu, in cautarea unei vieti reale. „N-o sa plecati de aici niciodata. Nu v-ati scrintit intr-atit, incit sa doriti sa va intoarceti in lumea oamenilor normali. Lumea aceea e o mare casa de nebuni, plina de violenta si de singuratate”, le spune Sora, dindu-le calmantul de seara.