“Aveam impresia inca de la casting ca ma citeste ca pe o carte deschisa, dar ca eu nu pot sa-mi dau seama de nimic la el”, spune Cosmina Stratan, pe care Mungiu a remarcat-o acum citiva ani cu ocazia unui interviu, cind ea era inca reporter. Mungiu avea sa recunoasca mai tirziu ca s-a gindit atunci cum ar putea colabora cu acea fata cu ochi albastri, iar povestea la care a ajuns dupa ce a urmarit cazul real al Irinei Cornici, a vazut spectacolul lui Andrei Serban si a citit romanele non-fictionale ale Tatianei Niculescu Bran l-a facut sa-si aduca aminte de Cosmina Stratan, care intre timp absolvise Actoria.
“Cristian iti da o incredere si tu te arunci”
Relatia dintre un regizor si actorii lui e imposibil de inteles pentru un outsider. Regizorul e omul care te face sa te arunci in gol, oferindu-ti doar siguranta bratului sau, iar acest curaj de a-ti pune vulnerabilitatea la bataie pentru a-l ajuta sa creeze o lume noua il face pe actor sa se lege de regizor prin fire solide. “Cristian iti da o incredere si tu te arunci”, spune Cristina Flutur, care o interpreteaza pe Alina, tinara care se duce la manastire pentru a o recupera pe Voichita ca sa traiasca doar ele doua, ca atunci cind locuiau la orfelinat. Dupa dealuri pune multe probleme, printre care pe aceea a liberului arbitru si a adevarului pe care fiecare om crede ca il detine – teme pe care Mungiu le dezvoltase si in 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Pentru Cosmina Stratan, miezul e urmatorul: “Daca Voichita nu s-ar fi dus la manastire, nu s-ar fi facut filmul, iar acesta se bazeaza pe acest sir de neintelegeri dintre cele doua. Fiecare intelege gresit decizia celuilalt si de aici toata aceasta mare neintelegere pavata cu cele mai bune intentii. Fiecare vrea sa faca bine, dar acest bine e interpretat gresit de celalalt. Chiar daca preotul, medicul si celelalte calugarite au incercat s-o ajute pe Alina, rezultatul a fost tragic, datorat si faptului ca Voichita amina decizia salvatoare. Poate ca era singurul personaj care putea sa o salveze pe Alina. De fapt, sint sigura de asta”.
Daca Alina e un personaj inflexibil, decis sa lupte pina la capat pentru ideile ei, Voichita e la fel de puternica, dar intr-un mod mult mai subtil – vezi si psihologia eroinelor din 432, aflate si ele intr-un proces de crestere. Decizia de a-i spune nu Alinei e gestul prin care Voichita se detaseaza de trecut si isi alege destinul. Dintr-un punct de vedere, Voichita trebuie s-o sacrifice pe Alina pentru a-si trai viata asa cum doreste. Cosmina Stratan: “E pentru prima oara cind trebuie sa ia o decizie singura, pentru ca pe tot parcursul filmului avusese nevoie de confirmari. Nu avea incredere in propriile ei hotariri. Avusese nevoie de acceptul parintelui, de punctul de vedere al Alinei, pentru ca avea impresia ca nu se descurca in lumea reala si ca are nevoie de cineva ca sa-i arate drumul. Momentul asta tragic cred ca e declicul pentru Voichita”.
“Am senzatia ca inauntrul fiecarui om exista toate variantele de fiinte umane”
Cristina Flutur are si ea propria intelegere a personajului sau, al carui destin i se pare “trist si ironic”: “Alina e o luptatoare care a ajuns victima pentru ca a iubit. Daca n-ar fi iubit-o atit de tare pe Voichita, ar fi putut pleca sa-si faca o viata in alta parte. In numele iubirii a intrat in acest virtej si n-a mai putut iesi. La un moment dat, niste oameni au hotarit ca ea trebuie legata si redusa la tacere”. “Personajele noastre sint si victime, si luptatoare”, admite Cosmina Stratan. “Voichita e o luptatoare pentru ca reuseste sa duca tot conflictul interior si sa-l pastreze doar in interiorul ei. E foarte greu sa reusesti sa nu scoti in afara toate izbucnirile astea si sa ramii cu toate acasa. Acesta a fost si cel mai greu lucru pentru mine ca actrita, si cel mai greu de inteles: Cum poate un om sa traiasca tot acest conflict fara sa actioneze? E aproape incredibil”, spune actrita, care in timpul filmarilor a fost incurajata de Mungiu sa se insingureze, probabil pentru a-si regla singura suspantele. Referindu-se la dificultatea de a duce in spate un personaj si o poveste atit de dificile, debutanta in cinema spune: “E un disconfort fizic foarte real prin care treci ca persoana, nu ca personaj, si ai doua solutii – fie incerci sa lupti cu disconfortul asta si sa il elimini, fie il folosesti, dar nu poti merge de fiecare data pe aceeasi solutie”.
Cristina Flutur, care si ea debuteaza acum in cinema, are deja o teorie despre ce inseamna sa interpretezi un personaj, teorie formata in teatru si solidificata pe platourile de la Dupa dealuri: “E prima data cind vorbesc despre ea”, a marturisit la Cannes, “si in teatru am jucat persoane foarte diferite de cum ma prezint eu, dar am senzatia ca inauntrul fiecarui om exista toate variantele de fiinte umane. E ca si cum te-ai conecta la un personaj pe care il ai deja inauntrul tau. Deci cred ca forta asta si genul asta de om periculos si plin de frustrari si de furie exista inauntrul meu”. Ca sa se elibereze de tensiunea rolului, Cristina Flutur se relaxa pe platou ascultind la iPod nu orice fel de muzica, ci Muse (ca sa pastreze furia personajului), dar odata ce filmul a fost gata, a stiut ca trebuie sa-i dea drumul Alinei. “Dupa ce s-au terminat filmarile, nu mi s-a mai parut corect s-o tin linga mine. I-am dat drumul in film si de aici incolo e libera. Ce am putut eu sa fac pentru ea si ce a putut ea sa-mi dea mie cred ca deja s-a intimplat”, spune actrita, adaugind ca a privit scenariul ca pe un scenariu si ca nu s-a gindit la Alina ca la o persoana reala. De altfel, acesta a fost si lucrul pe care regizorul-scenarist a tinut sa-l spuna actorilor de la bun inceput, nu doar pentru ca el insusi a plecat de la un caz real pentru a ajunge in alta parte, dar probabil si ca sa nu-i lase sa se ingreuneze cu responsabilitatea pentru o persoana reala.
“Nu cred ca m-am gindit sa joc din ochi”
Actoria nu doar te pune in contact cu continuturile tale cele mai profunde, dar te face si sa iti descoperi singur scutul. “Partea cea mai frumoasa e ca reusesti sa traiesti situatii prin care nu reusesti sa treci in viata obisnuita. Cred ca, daca ne asumam corect biografia personajului si ne punem corect in situatie, nu avem cum sa nu accesam acea parte din noi care poate pina la momentul respectiv n-a folosit la nimic. Cred ca omul e dotat cu un sistem de aparare in toate directiile, doar ca n-avem nevoie de toate directiile”, adauga Cristina Flutur, concluzionind: “Uneori sint la fel de libera si de incapatinata ca Alina. Cred ca ne-am intilnit in convingerea ca omul e bine sa mearga pe picioarele lui si sa gindeasca cu mintea lui, si nu sa ia idei de-a gata, fara sa le treaca prin el”.
Unul din momentele filmului care te face sa intelegi – in caz ca nu-ti dadusesi seama pina atunci – de ce Cristian Mungiu a tinut sa lucreze cu acea tinara cu ochi albastri e cel in care Cosmina Stratan joaca o scena-cheie mai ales din priviri. “Nu cred ca m-am gindit sa joc din ochi”, recunoaste ea azi, “intr-adevar, momentul cind Voichita se simte vinovata e cel de dupa moartea Alinei, cind vine politia. Ca personaj, ea are nevoie de acest moment pentru ca e o vina pe care vrea sa si-o asume public. E singura varianta pe care o gaseste in acel moment de a plati intr-un fel pentru ce s-a intimplat. Asta mi-a si placut foarte mult cind am vorbit cu Cristian despre scena respectiva: ea a trecut de momentul foarte haotic in care constientizeaza moartea Alinei si acum explica cit poate de rational ce s-a intimplat, lucru care cred ca o ajuta sa treaca mai usor peste durere. Cu o noapte inainte a trecut printr-un soc, iar a doua zi s-a trezit intr-o lume fara Alina – lucru pe care nu putea sa-l conceapa –, dar e o prima dimineata fara Alina”.
“Fiecare calugarita e un personaj distinct, dar impreuna alcatuiesc un tot unitar”
Cind Cristian Mungiu a inceput castingul pentru film, toate actritele care au dat proba au fost puse sa citeasca rolul Voichitei si pe cel al Alinei. Pe linga Cosmina Stratan si Cristina Flutur, regizorul le-a mai ales pe Dana Tapalaga (in rolul staretei), precum si pe Catalina Harabagiu, Gina Tandura si Victoria Agache in roluri de maicute. Catalina Harabagiu mai lucrase cu Cristian Mungiu la 432 si la Amintiri din Epoca de Aur, dar Gina Tandura, inca studenta la Universitatea de Arte din Iasi, a fost chemata la casting dupa ce Mungiu a vazut-o intr-o fotografie. Victoria Agache spune azi ca una dintre aprecierile care i-a facut placere la Cannes a fost ca “fiecare calugarita e un personaj distinct, dar impreuna alcatuiesc un tot unitar”. Pentru tinara actrita care in copilarie dorea sa devina fie actrita, fie calugarita, Dupa dealuri a ingemanat in mod neasteptat ambele visuri. Dana Tapalaga s-a temut dupa terminarea filmarilor ca duhovnicul ei n-o va mai primi in biserica si a ramas cu senzatia ca echipa “s-a jucat cu focul”, pentru ca s-a filmat intr-un lacas de cult inexistent in realitate. “Cine Il are pe Dumnezeu de tata are si biserica de mama”, spune actrita, care e de parere ca nu ai voie sa tii slujbe daca nu esti hirotonit. Dana Tapalaga spune ca s-a gindit de mult sa se calugareasca, dar ca acum are copii de crescut. Faptul ca a tinut ascuns acest gind nu l-a impiedicat pe Cristian Mungiu sa o considere ideala pentru personajul maicii starete. “La Cristian, totul e foarte echilibrat, niciodata nu foloseam textul invatat de acasa pentru ca el il schimba in permanenta – si o facea foarte bine”, isi aminteste Dana Tapalaga despre lucrul cu Mungiu, scenariul initial fiind “voluminos si foarte frumos”.
Valeriu Andriuta se asteapta ca in Romania filmul sa fie perceput in alb si negru
Singurul element masculin pregnant al filmului e Valeriu Andriuta, care interpreteaza rolul preotului, al lui “tati”, asa cum ii spun maicile in film (maica stareta fiind “mami”). Pe Andriuta, Cristian Mungiu il mai folosise in scurtmetrajele sale si in lungmetrajul sau de debut, Occident, si planuia de mult sa mai lucreze cu el. Originar din Basarabia, Valeriu Andriuta locuieste acum in Bucuresti si are in CV mult mai mult teatru decit film. Desi a fost singurul actor din distributie care vazuse Dupa dealuri in faza de montaj, si chiar de mai multe ori, la premiera canneza i-au dat lacrimile cind, la inceputul filmului, Voichita si Alina se intilnesc in gara si se imbratiseaza. Daca fetele si-au construit personajele gindindu-se la acestea ca la niste personaje imaginare, Valeriu Andriuta marturiseste ca i-a fost frica sa se apropie de un personaj real, “mai ales ca e si preot”. Daca isi vede personajul colorat intr-un “gri cald”, actorul se asteapta ca in Romania filmul sa fie perceput in alb si negru, lucru care – nu e greu de presupus – e departe de ce isi doreste autorul sau.
Dupa dealuri intra in salile romanesti in 26 octombrie.