Deschiderea si inchiderea au stat sub semnul Festivalului de la Venetia, pentru ca Cinepolitica s-a deschis cu Frumoasa adormita/Bella addormentata de Marco Bellocchio si s-a inchis cu cel mai recent film realizat de Robert Redford, Spune-mi cu cine te insotesti/The Company You Keep, ambele avind premiera mondiala anul trecut, la Venetia. Intre aceste coperte au intrat patru zile de proiectii ale filmelor din competitie, carora li s-au adaugat proiectiile speciale, toate gazduite de Cinema Studio si de Cinema „Elvira Popescu“ de la Institutul Francez, selectia fiind facuta de Mihai Fulger. Juriul a fost alcatuit din Razvan Theodorescu, Artan Minarolli (presedintele Centrului National al Cinematografiei din Albania), Bogdan Teodorescu, Dieter Wieczorek (fondatorul Signes de Nuit – Festival of Audiovisual and Cinematographic Creation and Documentary Art), Vintila Mihailescu si Massimiliano Nardulli (director artistic al Festivalului de Scurtmetraj European de la Brest).
Fictiune, documentare…
Deschiderea a fost facuta si de Victor Rebengiuc, acesta urcind pe scena de la Studio pentru a face oficiile de gazda alaturi de Copel Moscu. Intransigenta politica a lui Victor Rebengiuc a girat a doua editie a unui festival care ne invita „sa vedem filme in loc sa ne certam“, dupa cum a concluzionat Copel Moscu. (Probabil in spiritul aceleiasi tolerante, angajatele de la Cinema Studio au dat voie in sala nu doar posesorilor ineditelor invitatii gen pasaport, ci si obisnuitilor homeless mirositori si recalcitranti, agasati ca sala era plina la deschidere.)
Competitia a inclus si fictiune, si documentar – cu straduinta de a avea productii de calitate, care sa dezbata teme importante si care, daca se poate, sa aiba si o carte de vizita atractiva. Printre ele s-a numarat Cerberii/The Gatekeepers, de Dror Moreh, nominalizat in acest an la Oscarul pentru documentar de lungmetraj si care prezinta in premiera absoluta interviuri cu sase fosti directori ai Shin Bet (a treia forta de securitate a Israelului dupa armata si Mossad). Tot in competitie a fost si documentarul Lagarul 14 – Zona de control total/ Camp 14 – Total Control Zone, de Marc Wiese, povestea vietii lui Shin Dong-hyuk, nascut in 1986 si evadat spectaculos dintr-un lagar nord-coreean de tip gulag. Dupa ce a lucrat ca regizor pentru sectia de film a armatei israeliene, Yariv Horowitz a debutat in civilie cu Rock the Casbah, un lungmetraj de fictiune care i-a adus Premiul CICAE la Berlin. Actiunea filmului se petrece in timpul primei Intifade din 1989 si face o figura aparte in galeria peliculelor despre conflictul arabo-israelian pentru latura psihologica cu care aprofundeaza subiectul, prin prisma unor soldati israelieni tineri si ferice. Un alt documentar aflat in cursa pentru Trofeul Cinepolitica, Premiul pentru cel mai bun film politic si Mentiunea Speciala a Juriului a fost S.B. Il cunosteam bine/S.B. Io lo conoscevo bene, de Giacomo Durzi si Giovanni Fasanella, o biografie a lui Silvio Berlusconi plecat animator pe vase de croaziera si ajuns unul dintre cei mai contestati si mai longevivi premieri italieni.
Printre filmele de fictiune din competitie s-a numarat si 80 de milioane/80 milionów, de Waldemar Krzystek, bazat pe evenimentele reale din 1981, cind la WrocÓaw un grup de membri ai Solidaritatii au organizat o actiune-fulger de retragere a 80 de milioane de zloti din contul sindicatului de la Banca Nationala, inainte de a fi blocat (era inainte de legea martiala). Calea izbavirii/Ustanicka ulica, de sirbul Miroslav Terzic (premiat la Cottbus pentru debut), aprofundeaza subiectul delicat al investigatiei crimelor de razboi din fosta Iugoslavie prin povestea unui tinar procuror care cerceteaza o grupare paramilitara. Copilarie clandestina/Infancia clandestina, de Benjamín Avila (premiat la San Sebastián), se ocupa de dictatura militara din Argentina in maniera semiautobiografica, echilibrind politicul cu viata de familie. In fine, Lore, ultimul film din competitie, distins la Locarno cu Premiul Publicului, se ocupa de Germania sfirsitului razboiului si urmareste copiii unor parinti nazisti in drumul lor spre libertate. Filmul lui Cate Shortland s-a potrivit ca o manusa cu documentarul prezentat in proiectie speciala Copiii lui Hitler/Hitler’s Children, de Chanoch Ze’evi, coproductie israelo-germana concentrata pe fiii si fiicele marilor figuri ale nazismului – Goering, Hess ori Himmler. In aceeasi acolada mai larga au intrat asteptatul documentar al lui Florin Iepan Odessa si documentarul lui Radu Gabrea Evrei de vinzare.
…si o conferinta
Programele speciale au mai inclus interesantul documentar Martor al sperantei: Viata lui Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea/Witness to Hope: The Life of Karol Wojtyla, Pope John Paul II, semnat de americanca Judith Dwan Hallet, a carui proiectie a fost urmata de o discutie despre papalitate, precum si de primul film de propaganda realizat in Romania dupa instaurarea comunismului – Rasuna valea, de Paul Calinescu, precedat de conferinta „Propaganda si manipulare la inceputurile cinematografului romanesc“, sustinuta de Cristian Tudor Popescu.
Pentru ca a trebuit sa predau acest text devreme, n-am apucat sa vad decit filmul din deschidere, Frumoasa adormita, la care aproape am adormit. Plecind de la cazul real al unei femei decuplate de la aparate dupa 17 ani de coma, caz care a deschis dezbaterea publica asupra eutanasiei in Italia, Marco Bellocchio pleaca din start pe mai multe subintrigi, pe care le trateaza cind isi aduce aminte. De la un senator (Toni Servillo) care nu vrea sa voteze impotriva constiintei sale si a carui fiica e impotriva eutanasiei (pentru a se indragosti de un baiat din tabara adversa) pina la o drogata pe care un medic vrea s-o salveze, o actrita celebra (Isabelle Huppert) ce frizeaza (si joaca) sfintenia dupa ce fiica ei a intrat in coma, scenariul scris la sase miini isi propune mai multe ipostaze ale Frumoasei din Padurea Adormita, dar pierde din vedere claritatea si fluenta, reducind impactul asupra spectatorului. O singura Frumoasa Adormita ar fi fost de ajuns.