In sala din Clubul Detinutilor unde se petrece aceasta tarasenie ecranizata, detinutii sparg seminte. Intre ei se schimba pareri despre film. „Crezi ca noi la ora asta eram de obicei aici? Pai, la ora asta se da stingerea”, zice pe hol un detinut impingindu-mi o carte de vizita in palma, ca sa arate ca el e mai mult un soi de artist plastic decit infractor. Zice ciudos ca si pe el l-a filmat, dar s-a razgindit si nu i-a dat voie sa difuzeze. Are el multe de povestit. Doar sa-mi fac timp, sa-l mai vizitez, imi zice. Un vietas barbos sta trist si, mai mult in sinea lui, zice ca ar vrea si el sa dea un interviu, macar unul mic, acolo.
Normal, un ucigas
Se zice ca filmarile printre infractori nu au stingherit pe nimeni. G.H.: „Pentru mine, camera de luat vederi e ca si cum m-as uita in oglinda. Cu toate ca sint constient ca de partea cealalta este cineva care priveste, care judeca, pozitiv sau negativ. Chiar nu ma intereseaza asta. Multi din afara, pentru ca am savirsit niste infractiuni monstruoase pentru multi, te judeca. Si, intr-adevar, a lua viata cuiva e un lucru foarte, foarte, foarte grav. E ceva ce nu mai poti sa dai inapoi sub nici o forma”.
G.H. a ajuns un fel de vedeta. A omorit doi oameni in 1990, i-a impuscat sec, doua-trei gloante. Iar acum el e unul dintre personajele principale din film. El si colegul de celula, S. Il vezi pe ecran cum vorbeste despre viata lui de condamnat pe viata, de „vietas”, despre fapta lui. Vorbeste firesc si-i poti stringe mina cu incredere si chiar cu sincera simpatie.
G.H. e evreu si zice ca tine la datinile lui, asa ca daca se apropie acum Craciunul, pentru el conteaza prea putin. Nu-l face nici mai bun, nici mai rau. Omul asta pare bine informat. Vorbim despre export si import in Uniunea Europeana. Vine saptaminal la el o profesoara de matematica, ii mai spune ce se petrece pe planeta asta, dincolo de ziduri. Stie ca n-o sa mai taiem porcul cu singe rece, ca mai mult o sa-l eutanasiem, dar crede ca o sa importam si rele: criminalii lor de acolo, de peste mari si tari. In rest, G.H. vrea sa iasa. „Vreau sa ies si sa simt ca mi-am achitat datoria, si pe urma, ce-o mai vrea Dumnezeu. Cu toate ca Dumnezeu din gura mea suna altfel.” Dumnezeu din gura lui suna putin pitigaiat. Are un trup firav. Te miri ca a avut forta sa apese pe tragaci. In prezent, G.H. nu mai omoara decit timpul, cind coase atent la goblenuri.