… sa valsezi printre serviete, cravate si tocuri, cu T. Rex („Spaceball Ricochet“, „Baby Boomerang“, „Buick Mackane“) in casti si-un jemenfichism colosal, sa treci de terasa de la MTR si centrul de transfuzie al municipiului Bucuresti, unde ti-ai tot promis c-o sa treci intr-o zi ca sa lasi jumatate de litru de singe proaspat grupa B pozitiv, sa traversezi pe Mihalache spre Barbu Delavrancea, sa intri in Pain Plaisir, sa le saluti pe Monica si Irina (care nu stiu ca stii cum le cheama, ai citit despre ele in „Good Food“ – Monica a fost director de vinzari, Irina a lucrat in Ministerul de Finante), sa ceri o cafea cu lapte („espresso cu lapte sau lapte cu espresso?“), un croissant si un pain au chocolat, sa tragi aer adinc in piept, aer cu faina, maia, aluat, piine proaspata, bagheta Brancusi, focaccia cu rosii uscate si ulei de masline, tarta cu ciocolata, aer cu clafoutis, pain de soleil, pain de campagne, tarte framboise, bezele, toate sint facute acolo, la Pain Plaisir, de Tom Rees, un patiser englez si blond pe care nu indraznesti sa-l saluti pentru ca mereu are treaba, prins intre doua aluaturi, intre timp e gata si cafeaua, mai schimbi o gluma si-un zimbet, le iei pe toate la pachet si iesi din nou in strada, o iei pe Barbu inspre parc, alegi o banca, te asezi, musti din croissant, cafeaua e exact cum trebuie, trec bunici pe biciclete, tati cu catei si carucioare, din cind in cind si mame, e liniste in Kiseleff in timpul saptaminii, ai putea sta ore intregi fara sa te misti de-acolo, fara sa-ti ceara nimeni nimic, te gindesti la Monica, Irina si Tom si cum au lasat ei balta joburile lor sigure si s-au apucat sa deschida in Bucuresti o brutarie artizanala franceza in care-ti vine pur si simplu sa te muti de tot, deschizi cartea pe care ai luat-o cu tine, citesti fraza „dar ea ii simtise caracterul numai dupa felul cum minca o savarina“ si toate lucrurile sint, in sfirsit, la locul lor.
