V-ati nascut intr-o familie de muzicieni. Credeti ca, in alte conditii, viata dvs. ar fi luat o alta directie sau pana la urma v-ati fi gasit calea spre muzica?
(rade) E o intrebare buna. E greu de spus, cred ca m-am nascut cu genele astea, e in familia mea, dar daca nu m-as fi nascut si n-as fi crescut intr-o familie muzicala, mi-ar fi placut mult sa fiu muzician. Cel putin asa sper, pentru ca nu pot sa-mi imaginez viata fara asta.
Primiti raspunsuri diferite de la publicuri diferite la concertele pe care le dirijati prin lume?
Daca este repertoriu standard, ca Don Giovanni, in principiu va fi cam acelasi raspuns plin de entuziasm. Daca ar fi sa pregatesc Xenakis (n.r.: Iannis Xenakis), compozitor modern grec, sau John Cage, sa spunem, in tari diferite reactia ar fi foarte diferita. Si asta ar depinde de ce a mai vazut publicul in ce priveste muzica moderna. De exemplu, publicurile care au fost expuse la muzica moderna ar putea fi fascinate si entuziaste si foarte deschise fata de acest gen de muzica, in timp ce, sa spunem, un oras mai mic din Romania ar putea sa nu fie la fel de entuziast, ar putea spune „nu stiu daca-mi place“. Insa ar fi un experiment. Dar pana acum, cele mai multe repertorii pe care le-am facut prin lume sunt repertorii pe care lumea le indrageste.
Folositi energiile pe care le primiti din partea publicului in timpul unui spectacol pentru a va alimenta concertele ulterioare?
De fapt, eu simt energia din partea publicului pe moment. In primul rand, eu trebuie sa le dau energie muzicienilor si sa dau viata muzicii. Dar sa am publicul acolo, langa mine, e un stimul in plus si ma inspira.
Care este sentimentul in Romania?
Simt foarte multa energie pentru ca stiu cat de mult este iubita muzica asta de catre public. Aici, in Iasi, aveti o orchestra frumoasa, cu cantareti buni, tineri si plini de viata. Sper ca publicul va simti energiile acestea, melodiile acestea, fiecare arie din Don Giovanni pentru mine e o bijuterie si cred ca atata timp cat e cantata si jucata bine, publicul va raspunde pe masura.
Ati dirijat aceleasi concerte iar si iar. Se pierde din intensitate sau e la fel de fiecare data?
Niciodata. E mereu diferit pentru ca ai energii diferite pe scena, energii diferite in orchestra, cantareti diferiti cu personalitati diferite. Nu va fi neaparat mai bine sau mai rau, doar e diferit de fiecare data.
Simtiti ca vorbiti cu publicul in timp ce dirijati un spectacol?
Da, asta e filosofia mea. De fiecare data cand incep sa lucrez cu orchestra, trebuie sa spunem povestea, trebuie sa aducem muzica la viata, nu doar sa cante notele muzicale. Trebuie sa faci notele muzicale sa spuna povestea. E mai usor la opera decat la simfonie, pentru ca ai cuvinte cu care sa spui povestea, dar chiar si daca e o simfonie, Simfonia a zecea a lui Sostakovici, de exemplu, tot spui o poveste si e responsabilitatea mea sa o aduc la viata.
Se transfera in muzica starea sufleteasca pe care o aveti intr-un anumit moment? Simte publicul ce simtiti si dvs.?
Nu, e ceva mai abstract. Orice emotie as simti, nu ma gandesc la nimic decat sa simt emotia respectiva. Dar e mai degraba despre a transmite emotia decat despre a te gandi la ea. E un mod complex de a privi lucrurile, pentru ca pe cat de mult esti prins in momentul respectiv, incercand sa transmiti emotia, pe atat de mult te gandesti si la ce-i inainte, ca si cum ai merge pe un drum si te-ai pregati pentru ce urmeaza in timp ce hotarasti cum ia viata prezentul. E un lucru fascinant ce facem.
Ce sentimente aveti fata de spectacolul acesta, Don Giovanni?
E o capodopera, o lucrare fantastica in care se regasesc toate emotiile. Energie, explozii de viata si de umor, finalul tragic cu moartea lui Don Giovanni, are toata paleta de calitati si de defecte umane. Si e asa multumitor in timpul spectacolului faptul ca se schimba mereu si are atata profunzime. Asta-mi place la opera aceasta, e Mozart la maturitate.
Multe dintre spectacolele pe care le dirijati pot fi urmarite si pe internet. Mereu s-a spus ca muzica leaga oamenii, fie ei si din colturi opuse ale lumii. Vi se pare ca acum, cu progresul tehnologiei, lucrul acesta devine cu atat mai adevarat?
Da. Asta e minunat la tehnologia de astazi. Am, de exemplu, concerte cu Orchestra Filarmonica din Slovenia sau peste tot prin Europa, care pot fi urmarite in timp real pe internet, iar familia mea din America de Nord se uita si primesc mereu mesaje pe telefon: „E minunat“, „E fantastic“.
Aveti vreo scena preferata undeva in lume?
Sunt cateva locuri, da. Opera din Viena, de exemplu. Cand intri acolo simti o aura incredibila de istorie care te invaluie. Mahler a folosit aceeasi cabina, e incredibil cand te gandesti la asta; intimidant, dar te inspira in acelasi timp. Nu stiu, sunt atat de multe locuri, Opera de Stat Bavareza din München. Si in Iasi aveti un teatru asa frumos, pentru un oras atat de mic, e foarte bine ca a fost reabilitat.
Spuneati intr-un interviu ca menirea muzicienilor e sa ofere oamenilor o evadare de la greutatile zilnice. Credeti ca pe masura ce cotidianul devine tot mai stresant, rolul muzicii si al culturii, in general, in societate ar trebuie sa fie unul din ce in ce mai important?
Asa mi-as dori. Mi-as dori ca si guvernele sa stie asta, ca ar trebui sa pretuim si sa finantam artele, nu sa le neglijam. Este o parte integrala a vietii sa fim inaltati si sa evadam din lumesc si banal, din viata de zi cu zi. Si pentru asta avem nevoie de inspiratie pentru simturi, pentru ochi, urechi, fie ca e vorba de un muzeu sau o sala de concert. Este esential, nu pot vedea lucrurile altfel.
In multe locuri cultura nu este foarte bine finantata.
Exact, si educatia la fel, si expunerea publicului tanar la cultura. Am vazut asta intamplandu-se peste tot in Europa si in America de Nord. Si ne paste o potentiala tragedie, daca nu reusim sa o mentinem in viata.