Ar merita să auziți: cei de la De­mos își asumă un program de stânga hard, egalitarist, social, civic, încercând să umple cu con­ținut un loc gol, locul pe care conservatorul și autocraticul PSD se preface cu succes că l-ar ocupa pe toloaca noastră politică (căreia în țările mai spălate i se spune […]
Ultimul recital a fost publicat pe CD în cel puțin cinci versiuni în ultimele decenii, toate remasterizări ale înregistrării unor transmisiuni radio, la care se adaugă o altă bandă de redifuzare a concertului pusă online pe site-ul INA, la cererea unui cunoscut critic și muzicolog, Alain Lompech. Pe lân­gă ediția […]
Toată perioada regulamentară de serviciu (peste 35 de ani la înaltă tensiune) nu am avut atâtea avarii și incidente câte am trăit în nop­țile cincinalului scutit de grija prezenței la program și a sarcinilor aferente. Un psih(-olog, -iatru, -analist etc.) ar putea decripta te miri ce disfuncție a creierului, recomandându-mi […]
Asta a fost și intenția regizorului, care inițial a filmat mărturiile a doi dintre cei care susțin că au fost abuzați sexual de Michael Jackson timp de mai mulți ani – australianul Wade Robson și americanul James Safechuck –, după care a stat de vorbă cu familiile acestora. Rezultatul e un film neobișnuit din […]