Ocazia de a vorbi din nou despre uitatul pianist român Theophil Demetriescu (1891-1958) mi-a fost dată zilele trecute de un moderator de radio american, James Irsay, foarte cunoscut iubitorilor de muzică clasică. În cadrul celor două ore de program săptămânal intitulate Mor-
ning Irsay la postul new-yorkez WBAI 99,5 al rețelei Pacifica Radio, el a prezentat câteva din rarele înregistrări interbelice și o serie de informații despre viața pianistului. Între ele și unele culese din articolele publicate de „Suplimentul de cultură“ (în nr. 271 și 275/2010). Irsay, el însuși pianist, format la Julliard, coleg de clasă cu Itzhak Perlman și Pinchas Zukermann, moderează de ani și ani o emisiune ce merită ascultată și de cititorii acestei pagini. O puteți găsi urmând linkul: http://nuarchive.wbai.org/.
„Cele douăzeci de minute de sunet [păstrate] de la el [Theophil Demetriescu] sunt fabuloase, mai mult decât ore întregi de la alți pianiști mai puțin dotați“ – îmi scria după emisiunea de la New York muzicologul și editorul american de înregistrări istorice Allan Evans, director al casei de discuri Arbiter și autor al unei monografii despre pianistul de legendă Ignaz Friedman. Allan, care conlucrează adesea cu James Irsay, asigurând transferul digital al unor discuri rare de 78 de turații, l-a ajutat încă o dată remasterizând cele trei înregistrări Vox ale lui Theophil Demetriescu din aprilie 1925, descoperite recent la un colecționar american din suburbiile Washingtonului (Liszt, Gnomenreigen, Maria von Weber, Rondo Brillante și Bizet, Le retour).
Cum am aflat din emisiunea lui Irsay de la WBAI 99,5, cele două discuri Vox figurau pe lista celor mai rare înregistrări de pian căutate de International Piano Archives (PAM) din Maryland și care le vor fi dăruite. În paranteză fie spus, alte exemplare, nu și discul Bizet, se găsesc în fondul Arhivei Muzicale Germane, parte a Bibliotecii Naționale Germane. În fondul de la Frankfurt mai figurează două cunoscute piese lisztiene, Am Rande einer Quelle și Ständchen, după Schubert. Mă întreb, desigur, dacă or mai fi existând exemplare și în vreo discotecă din România.
Am mai avut ocazia să spun că, din păcate, atât cât s-a scris despre Theophil Demetriescu în lexicoanele lui Viorel Cosma, imaginea pianistului este în mare parte denaturată, atât în ce privește activitatea sa în anii ’30 în Germania, cât și cea sub regim comunist, ani trăiți după întoarcerea sa în țară în ’44-’45. Este greu de vorbit, de exemplu, la mijlocul anilor ’30 despre o „prestigioasă carieră de pianist-concertist“, după cum falsă este și afirmația că în România ar fi concertat „cu regularitate între 1923-1943“, când trăia la Berlin. Stau mărturie, între altele, scrisorile disperate pe care Demetriescu i le adresa filantropului elvețian de la Winterthur, Werner Reinhart.
La 7 iulie 1935, Theophil Demetriescu scria: „Din mai, situația mi s-a înrăutățit foarte mult (din lipsă de elevi, din cauza răspunsurilor negative primite de la organizații despre care eram sigur că mă vor angaja), așa încât trebuie să îndrăznesc încă o dată să vă rog foarte mult să mă ajutați. Din cauza atitudinii unui creditor, sunt amenințat cu cele mai rele lucruri și, pe lângă asta, nu știu cum să o scot la capăt trecând vara, perioada cea mai proastă a anului pentru mine și soția mea. Criticile de concerte din ultima vreme, trimise cu aceeași poștă, vor fi o dovadă că am intrat într-o asemenea situație dificilă, probabil din cauza nepriceperii mele în afaceri. Anul trecut am cântat la câteva posturi de radio cu ocazia celei de-a zecea zi de aniversare a morții lui Busoni. Am cântat în memoria lui și am organizat și o oră festivă Busoni la Berlin. Poate ar fi trebuit să mă adresez Dvoastră atunci din cauza Concertului sau a Fanteziei indiene. Aceste piese aparțin celei mai importante literaturi moderne de pian și ar trebui, de altfel, să fie interpretate și în afara anului Busoni. Fiindcă a venit vorba: [dirijorul Hermann] Scherchen plănuiește de peste zece ani să cânte cu mine Concertul. Cu puțin timp în urmă, am comandat de la Schott piese de [Albert] Moeschinger [compozitor elvețian, 1897-1985; n.VE], pe care îl găsesc excelent. Mi-ar plăcea ca odată să cânt și extraordinarul lui Concert pentru pian. Poate că în stagiunea viitoare s-ar găsi o posibilitate de a aranja ceva la Musikkollegium din Winterthur. Dacă mă puteți ajuta acum, în situația disperată în care mă aflu, trimițându-mi o sumă de bani pentru necesitățile cele mai urgente, v-aș putea ulterior cere să scădeți această datorie din onorariul pe care l-aș căpăta la Winterthur. Sperând din tot sufletul că nu veți interpreta greșit rândurile mele și că voi primi curând vești de la Dumneavoastră, vă trimit, odată cu cele mai bune salutări și urări, expresia permanentei mele gratitudini și respect“.
Odiseea tristă a lui Demetriescu abia începea. [Va urma.]
FOTO 1: Hans Henschke (1932) © Getty Images