2. Trebuie sa fii un pic bun de la inceput, altfel experienta nu prea are pe ce sa se acumuleze. Cred ca tinerii nu ar trebui sa se plinga – trebuie sa recunosc ca eu n-am auzit pe niciunul sa o faca, dar poate ca nu am vorbit cu cei care trebuie. Sint foarte multe edituri, exista o masa de traduceri imensa, acopera foarte multe zone, de la literaturi grele, la literaturi de consum si am convingerea ca oricine isi poate gasi un loc, cu munca si rabdare. Tot astfel se aduna si experienta si lucrurile progreseaza. Penuriile si alte crize apar cind oamenii se isterizeaza si vor peste noapte chestii, din punctul meu de vedere sint ameteli de arivist cultural.
Se vorbeste despre penurie si pentru ca avem un stil crizat de a pune probleme. Statistic vorbind, nu cred ca numarul de traduceri proaste de pe piata ar indreptati o asemenea gindire. Exista neglijente si superficialitati, se prea poate, dar nu sint lucruri grave si, avind in vedere modul destul de presant in care se lucreaza de multe ori, sint inerente.
3. Lucrez la Glamorama, de Bret Easton Ellis. E o traducere masiva, 500 de pagini, si, desi m-am jurat ca nu ma mai inham la asemenea munci, o fac cu placere. E un roman foarte MTV, foarte trendy, as spune, are un umor istet, personaje spumoase, dialogurile se succed ametitor si sint condimentate uneori cu doze de absurd, scene de sex in regim hardcore 100% (cineva stupid si rautacios ar putea exclama ca Polirom mai publica inca o pornografie – de fapt, doar un fel onest si foarte direct de a descrie ce se intimpla cind se intimpla); toate slujesc povestii, care e destul de utopica si cinica si miroase a satira – intr-un stil de o eficienta naucitoare, marca Ellis – si se consuma in zona modei si a cluburilor new yorkeze; te umfla pe sus de la inceput si iti scoate sufletul.
Depinde de traducere… depinde de autor, de datarea istorica, de o mie de alte chestii si de stilul cartii. Nu exista o reteta unica, unele carti necesita ceva mai multa atentie, lucru cu dictionarul, cautari in web sau biblioteca etc. Altele se lasa mai usor. Nu mi-am propus niciodata sa dobor recorduri de viteza, am auzit ca se poarta. Eu am altfel de ambitii si nu spun ca asta inseamna neaparat ceva. E pur si simplu stilul meu, las vocea narativa sa ma patrunda bine. Intotdeauna am considerat ca o traducere buna e un caz de posesie care ar trebui acceptat de BOR si de Ministerul Culturii & Cultelor si uneori chestia asta ia timp.
4. In acest moment, nu simt nici un conflict. Si nici nu ma raportez, mai degraba dintr-un soi de ignoranta binefacatoare. Pe de alta parte, e clar ca ceva se schimba, se schimba lumea si limbajul ei. Poate ca tinerii sint mai proaspeti si, pentru a oferi niste traduceri actuale, sint mai doriti, asa cum piata inregistreaza foarte multe traduceri din zone lingvistice sau culturale sau pur si simplu mentale cu care ei sint mai familiarizati.
Conflictele intre generatii exista, da, ca metoda de publicitate. De multe ori genul asta de competitii, poate firesti la origine, isi pierd miza reala si ajung sa se hraneasca din propria lor mizerie perpetuata necontrolat la nesfirsit.
5. Desigur, se poate ca intr-o buna zi, aceasta munca sa fie remunerata in asa fel incit sa-i poata sustine singura existenta traducatorului. Dar, cu sau fara aceasta perspectiva, ea in sine e ca un job. Fara program nu ajungi nicaieri. Ar fi ideal sa nu mai fii nevoit sa mai faci si altceva, dar nu cred ca detin eu cheia misterului contabil pentru care acest lucru nu se intimpla. Desi nu e asa de greu sa faci niste calcule oneste, lasind la o parte trompetismul unor edituri care titreaza fara jena tiraje dementiale, demne de Pinocchio, descoperi ca exista foarte multa incertitudine si risc in publicarea chiar si a unui autor strain – si, daca cumva nu a luat Nobelul in anul respectiv, jalea sporeste. Intr-o tara cu peste douazeci de milioane de locuitori, un tiraj de cinci mii de exemplare din autori ecranizabili spune multe despre nivelul ei de dezvoltare si cultura. Sintem cam salbatici, chiar si proaspat intrati in UE.
Cind Ismail Kadare a fost in Romania acum citiva ani, a marturisit intr-un interviu ca e socat de sumele ridicole pe care le primesc traducatorii autohtoni. Parea un banc. Desi o spunea un autor invatat cu saloanele Parisului, e vorba, totusi, despre un autor albanez.
Deocamdata nu am cu ce sa impac munca de traducator. Dupa mai multi ani de condica, nu am un job cu program, asa ca imi fac de cap si deocamdata ma simt bine. Probabil ca o sa incep sa ma simt mai putin bine cind imi vor veni facturile. Si atunci o sa le impac, pentru ca viata e o curva, o stiu si copiii.