De ce spun ca este o carte inedita?
In primul rand, deoarece constructia romanului este cu totul si cu totul deosebita si se va mula, impreuna cu povestile pe care le contine volumul, pe asteptarile si sensibilitatile cititorului, suportand zeci de interpretari.
Apoi, la nivel narativ, cartea este controlata perfect, desi vorbim despre un debut in domeniul fictional. Autoarea foloseste carligele postmodernismului intr-un amestec bine temperat. De la un amanuntit (si fictiv) dosar de securitate (al protagonistului Vlad Cernescu, „Ezoteristul“, „Poetul“, „Vlad C.“) la sedinte regulate de psihanaliza cu D.M.M. (Doamna Mea de Miercuri), fragmente de autofictiune (D.J., cu variatiile Digei si Mutulanca, imparte fragmente de biografie cu autoarea cartii), un manuscris de roman in roman (atribuit, dupa lungi popasuri, tot Doinei Jela, personajul din volum – de altfel, D.J. il contrazice des pe Rafael in timpul lecturii manuscrisului, face ample note de subsol, detaliaza, exemplifica, amendeaza, completeaza), scrisori, fragmente din cronici, fotografii, interviuri sau discutii pe platforme reale (Contributors, de exemplu), desene (un stol de pasari desenat de Vlad. C., de pilda, sau diagrama Ishikawa), e-mailuri, citate din sau fragmente despre autori cunoscuti (Julian Barnes, Adriana Bittel, Stelian Tanase etc. etc.), muzicieni faimosi mentionati (cum ar fi Alexandru Tomescu, daca vrem sa amintim un singur nume), convorbiri telefonice inserate, discutii pe chat-ul de Facebook s.a.m.d., toate aceste „documente“ nu fac decat sa imbrace fictiunea cu atat de multa autenticitate, atat de multa carne, substanta, incat cititorul ajunge sa creada ca citeste o poveste adevarata. Oricat incerci sa rezisti tentatiei, vei fi naucit de toate „dovezile“ inserate si vei deschide browser-ul, vei tasta, curios, Vlad Cernescu, vei cauta Villa Margareta pe Google Maps, vei citi mai multe despre Doina Jela, incercand sa o regasesti pe D.J. din carte. Iar apoi vei fi surprins sa realizezi ca te-a prins in chingile fictionale mult prea strans.
Itele povestii, compusa din istorii-puzzle, sunt si ele tesute cu atentie si indemanare. Sub pretextul unui jurnal tinut de D.J. – o romanca maritata in Franta, mama a trei copii deja adulti, cu o usoara despresie pe care si-o „trateaza“ prin sedintele cu D.M.M., s-a intors in Bucuresti pentru a-si incheia cercetarea pentru un nou volum in arhive –, trecutul locuieste si influenteaza, dureros de mult, prezentul. Comunism, revolutia de la ’89 si anii de tranzitie, 45 de ani de istorie si politica, de supravietuire, iubire, rivalitati si prietenie isi fac loc in cele 528 de pagini, doua capitole mari, „Corespondenti de razboi“ si „Jurnal de lasare la vatra“, un epilog si o „Cronologie a evenimentelor petrecute la (sau legate de) Villa Margareta“.
Personajele Doinei Jela nu seamana cu nimic din ce ai citit pana acum, chiar daca putem vorbi de cateva tipologii – liderul, intelectualul, rebelul, avidul dupa libertate Vlad Cernescu, de pilda. Iar desi firele naratiunii par un labirint in care iti va fi usor sa te ratacesti, ele sunt impletite in asa maniera incat te tin prizonier al romanului – un captiv surprins, degustator profesionist al suspansului si misterului, al rasturnarilor succesive de situatie.
Numeroase subiecte sunt problematizate in cuprinsul cartii, ceea ce te determina sa iei pauze dese de la lectura si sa reflectezi pe cont propriu la lucruri care fie nu te-au preocupat pana acum, fie carora nu le-ai gasit raspunsuri adecvate tie. Cateva „mingi“ ridicate la fileu:
Nationalitatea – „Cunosc foarte putini care sa nu fie ba exagerat de mandri ca sunt romani, ba exagerat de rusinati. De ce trebuie sa fie o problema personala faptul de a fi roman, sau francez, sau persan? Sau un merit personal? De ce se rusineaza Cioran ca e roman?“ (p. 21);
Scrisul – „Cineva spunea ca atunci cand schimbi locul, cartea pe care o scrii va fi alta. Sau nu va mai fi deloc.“ (p. 77);
Singuratatea – „…destinul fiecaruia se implineste in singuratate“ (p. 79);
Iubirea versus prietenia – „Iubirea nu este alegere. Doar prietenia este, intr-o masura destul de mare, o alegere libera… Iubirea, in nici un caz, dar este bine sa le cunosti pe amandoua, ca sa faci comparatia…“ (p. 171);
Literatura versus viata – „«Viata nu inseamna numai literatura», a spus. «Literatura este numai o parte din viata…» «Nu-mi spui o noutate», am intrerupt-o din nou, desi intelesesem ca tocmai imi spusese una: ca pentru ea literatura era doar o parte din viata, ca pentru toata lumea. Ca pentru parintii nostri, care citeau seara – citim si noi o ora, ca sa nu ne analfabetizam complet? – si fix dupa o ora se uitau la ceas, gata, am citit, as fi ascuns de ei toate cartile din casa, ca pentru (…) «…o parte importanta din viata si poate cea mai frumoasa, totusi o parte…»“ (pp. 198-199) sau „Carti sunt multe pe lume si apartin tuturor, viata noastra e una singura si numai noi putem s-o traim“ (p. 202);
Obsesia pentru revolutia de la ’89 – „Impresia mea este ca se vorbeste atat de mult si de obsesiv despre Revolutie fiindca aici oamenii nu au inteles lucrul asta atat de important. Cand alegi tu, in fiecare ceas al vietii tale, nu simti nevoia sa te refugiezi intr-un trecut glorios“ (p. 460) s.a.m.d.
In ceea ce priveste titlul romanului, Villa Margareta, fotografiata si redata in carte, este o baraca de graniceri dezafectata, unde personajele se refugiaza in momente-cheie de-a lungul acestor 45 de ani de istorie ravasitoare. Villa Margareta este un spatiu al libertatii, al singuratatii, un adapost al povestilor protagonistilor, dar si locul in care D.J. a scris cartea despre Vlad C. si Letitia, din perspectiva lui Rafael.
Daca as fi nevoita sa gasesc defecte acestei carti, atunci poate ca as spune ca discutiile cu D.M.M. („cu aerul ei de educatoare, sobru imbracata si asortata“), psihologul personajului Doina Jela, scartaie pe alocuri, dialogurile dintre cele doua sunt cateodata fortate, par potrivite astfel incat sa ajunga la o anumita idee. De pilda: „Cred ca stiu acum, gratie dumneavoastra, de ce am vrut sa ma intorc in tara. Nu pentru cercetari de arhiva si ca sa stau in sosul cartii la care scriu in prezent. E invers. Scriu carti ca sa am motive sa ma intorc. Ca sa vad ca exista“ (p. 25).
Inchei precizand ca Villa Margareta este un roman complex si extraordinar, o carte atipica pentru secolul vitezei, un dar pentru orice cititor impatimit – nu iti ramane decat sa-l despachetezi si sa te bucuri de el.
Doina Jela, Villa Margareta, Editura Polirom, Colectia „Fiction LTD“, 2015