– Fragment –
Aceasta este povestea vietii si a visarilor lui Mevlut Karatas, bragagiu si iaurgiu. Mevlut s-a nascut in anul 1957, intr-un sat oropsit din Anatolia Centrala, aflat la marginea occidentala a Asiei, care cata de departe catre un lac cufundat in negura. La varsta de doisprezece ani a ajuns la Istanbul, iar dupa aceea a trait mereu acolo, in capitala lumii. La varsta de douazeci si cinci de ani a furat o fata de la el din sat; a fost o intamplare ciudata, care i-a pecetluit intreaga viata. Apoi s-a intors la Istanbul, s-a insurat si a avut doua fete. A avut felurite indeletniciri, precum cele de iaurgiu, de vanzator de inghetata, de vanzator de pilaf si de chelner, muncind fara ragaz. N-a contenit insa niciodata sa vanda braga, seara, pe strazile Istanbulului si sa viseze la lucruri ciudate.
Mevlut, eroul nostru, era inalt de stat, cu o constitutie robusta, dar delicata, si aratos. Avea un chip de copil, care le induiosa pe femei, par saten si privire iscoditoare, inteligenta. Am sa le aduc aminte, din cand in cand, cititorilor mei aceste doua trasaturi esentiale ale lui Mevlut – ca nu doar in tinerete, ci chiar si dupa patruzeci de ani chipul sau avea un aer pueril si ca femeile il gaseau frumos –, asa incat povestea noastra sa fie mai bine inteleasa. Nu va fi necesar sa consemnez in mod deosebit faptul ca Mevlut era mereu optimist si de buna-credinta – dupa unii, naiv –, caci o sa constatati si dumneavoastra acest lucru. Daca cititorii mei l-ar fi cunoscut, asa cum mi s-a intamplat mie, le-ar fi dat dreptate doamnelor care-l gaseau aratos si copilaros si ar fi consimtit ca nu am exagerat in aceasta privinta ca sa-mi fac povestea mai atractiva. Trebuie sa precizez ca nu voi inflori deloc lucrurile de-a lungul acestei carti, care se bazeaza in intregime pe fapte reale, si ca ma voi margini sa insir doar niste imprejurari stranii, facand-o in asa fel incat cititorii sa le urmareasca si sa le priceapa mai bine.
Ca sa pot depana mai bine viata si visarile eroului nostru, am sa incep de undeva de pe la mijlocul povestii si am sa relatez mai intai felul in care a rapit-o Mevlut pe o fata din satul Gümusdere (arondat districtului Beysehir din provincia Konya), sat invecinat cu al sau, in luna iunie a anului 1982. Mevlut o vazuse pentru prima oara pe fata care avea sa accepte sa fuga cu el cu patru ani in urma, la o nunta, la Istanbul: era vorba de nunta lui Korkut, fiul cel mare al unchiului sau dinspre tata, savarsita in anul 1978, in cartierul Mecidiyeköy. Mevlut nu fusese deloc convins ca fata aceea nespus de frumoasa, aflata inca la varsta copilariei (avea treisprezece ani), pe care?o vazuse la nunta de la Istanbul, il placuse. Fata era sora sotiei lui Korkut, varul sau, si vedea atunci pentru prima oara Istanbulul, unde venise la nunta surorii sale mai mari. Mevlut i-a scris apoi ravase de dragoste vreme de trei ani. Fata nu i-a raspuns, dar Süleyman, fratele lui Korkut, care-i transmitea scrisorile, i-a dat mereu sperante lui Mevlut, indemnandu-l sa continue sa-i scrie.
Acum, Süleyman il ajuta din nou pe varul sau Mevlut in vreme ce acesta o rapea pe fata: Süleyman se intorsese in satul in care isi petrecuse copilaria, insotit de Mevlut, la volanul camionetei sale Ford. Cei doi prieteni urzisera planul de a o rapi pe ascuns, fara sa spuna nimanui. Potrivit planului, Süleyman urma sa-i astepte pe Mevlut si pe fata pe care avea sa o fure acesta in camioneta, intr-un loc aflat la o ora distanta de satul Gümüsdere, dupa care urma sa-i duca spre nord, timp in care toata lumea avea sa creada ca cei doi indragostiti plecasera spre Beysehir, sa treaca dincolo de munti si sa-i lase in gara din Aksehir.
Mevlut trecuse in revista planul de patru?cinci ori si cercetase de mai multe ori, in taina, cateva repere insemnate, precum cismeaua cu apa rece, paraul, colina presarata cu copaci, gradina din spatele casei fetei. Coborase din camioneta condusa de Süleyman cu o jumatate de ora in urma, intrase in cimitirul satului, aflat la drum, se rugase, stand cu ochii atintiti asupra pietrelor de mormant, si-i ceruse staruitor lui Dumnezeu ca totul sa se petreaca asa cum se cuvenea. Simtea o oarecare neincredere in Süleyman, pe care nu si-o putea marturisi nici macar siesi. „Dar daca nu vine cu masina in locul in care a zis, la cismea?“, a chibzuit el. Si-a interzis totusi sa se mai teama de acest fapt, caci l-ar fi facut sa-si piarda cumpatul.
Mevlut purta niste pantaloni noi de stofa cumparati dintr-un magazin din Beyo?lu pe vremea gimnaziului, cand vindea iaurt alaturi de tatal sau, o camasa albastra si niste pantofi pe care ii targuise de la Sümerbank, inainte de a pleca in armata.
La putina vreme dupa ce s-a inserat, Mevlut s-a apropiat de zidul surpat. Fereastra din spate a casei albe a lui Abdurrahman GatStramb, tatal fetelor, era ferecata. Venise cu zece minute mai devreme. Nu avea stare si se uita necontenit la geamul intunecat. Se ducea cu gandul la cei care fusesera atrasi, pe vremuri, in capcana razbunarii de sange si fusesera rapusi in timp ce furau fete, la cei care se ratacisera pe cand goneau in noapte, pe intuneric, si sfarsisera prin a fi prinsi. Isi amintea si de cei care se facusera de ocara cand fetele se razgandisera in ultima clipa si nu mai fugisera cu ei. S-a ridicat, nerabdator, in picioare si si-a spus ca Dumnezeu are sa-l pazeasca.
Cainii au latrat. Fereastra s-a luminat o clipa, apoi s-a intunecat din nou. Inima lui Mevlut s-a pornit sa bata cu putere. A pasit spre casa. A auzit apoi un zvon printre copaci, iar fata i s-a adresat in soapta:
— Mev-lut!
Era vocea duioasa a unei tinere ce citise scrisorile pe care i le trimisese pe vremea cand isi facea armata si care se bizuia pe el. Mevlut si-a amintit cum scrisese, cu dragoste si patima, sute de scrisori, una cate una, cum isi dedicase intreaga viata induplecarii acelei fete frumoase si cum visase el sa fie fericit. Iata ca, in cele din urma, izbutise s-o impresioneze. Nu reusea sa desluseasca nimic, dar pasea ca un lunatic prin noaptea aceea magica, indreptandu-se catre vocea ei.
S-au aflat unul pe altul in intuneric. S-au luat de mana fara sa mai stea pe ganduri si au inceput sa alerge. Dupa ce abia facusera zece pasi, cainii au prins insa a latra, iar Mevlut s-a tulburat si-a ratacit drumul. A incercat sa inainteze urmandu-si instinctele, numai ca era confuz. Copacii aduceau, in noapte, cu niste ziduri de beton care ba le rasareau in cale, ba se faceau nevazute, si treceau pe de laturi fara ca tinerii sa se izbeasca de ei, asa cum se intampla in vis.
CARTEA
Romanul O ciudatenie a mintii mele, prima carte publicata de Orhan Pamuk dupa dobandirea Premiului Nobel pentru Literatura (2006), este o epopee moderna, desfasurata pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), in centrul careia se afla unul dintre milioanele de „personaje secundare“ ale Istanbulului: iaurgiul si bragagiul Mevlut Karatas. Povestea adeseori induiosatoare a contraeroului Mevlut Karatas, cu bucuriile, sensibilitatile, izbinzile si, mai ales, esecurile sale, este de fapt povestea „celuilalt Istanbul“, a vanzatorilor stradali, a cartierelor de baraci, a imigrantilor din Anatolia care ajung sa schimbe, treptat, textura si stilul de viata traditional al orasului, pe valul ambiguu al pribegiilor moderne. Modernizarea orasului, petrecuta pe fundalul eternelor framantari politice, se asociaza cu disparitia unor indeletniciri traditionale, cu modificarea dramatica a peisajului uman, cu nenumarate infrangeri personale, nevazute si nestiute, care marcheaza destinele „generatiilor pierdute“ ale Istanbulului contemporan.