1. Care a fost cel mai important lucru care s-a intamplat in cinematografia romana in 2016?
2. Similar, care a fost cea mai mare neimplinire?
3. Cel mai bun film romanesc din 2016?
4. Cel mai bun film strain vazut in 2016?
5. Cel mai bun lucru care vi s-a intamplat in 2016?
Ana Ularu, actrita
1. Cred ca cel mai important aspect (care, probabil, izvoraste din 2015) e metamorfoza stilului si narativului din cinematografia romana. Sunt un spectator avid de cinema local si ma bucur sa remarc modificarea ritmului intrinsec al filmelor, chiar si la autorii care trasasera deja niste hotare in care sa fim perceputi. Povestile au devenit mai curajoase, au ardere mai puternica, isi refac un aliat din public. Si imi place ca nu s-a intamplat cu forta, grav sau razboinic acest schimb. A fost o trecere organica la alt tip de film. Un artist adevarat, dupa parerea mea, e valoros cata vreme e viu interior si in afara retetei, cata vreme lupta cu sine insusi si cu scoli de gandire. Si ma bucur ca au aparut voci noi, ca s-au pus baze noi, ca se incearca inlesnirea (inclusiv legala) de a deveni o industrie.
2. Aici nu cred ca am raspuns. Mi-ar face placere sa fiu mai aproape de fenomen si sa pot avea argumente. Poate ca o neimplinire simptomatica a mai multor ani e oferta redusa de filme, ceea ce scade si varietatea.
3. Oscilez. Imi plac filmele lui Cristi Puiu dintotdeauna, m-as declara fan daca nu ar suna oarecum bizar (ma mandresc sa zic ca am vazut pana si Before Breakfast, ha-ha), asa ca as vota Sieranevada, dar in acelasi timp mi-a placut foarte mult Caini. Foarte mult.
4. Anomalisa.
5. Sunt foarte foaaarte fericita de serialul NBC pe care l-am filmat in 2016, Emerald City, si care va incepe sa fie difuzat din 6 ianuarie 2017. A fost o intalnire minunata cu un regizor extraordinar ca Tarsem Singh si cu un partener asemenea, Vincent D’Onofrio, alaturi de o intreaga distributie superba. Sunt, de asemenea, mandra de iesirea in lume a filmului Inferno (de Ron Howard), in care am avut sansa sa joc, si de premiera europeana si cea americana a lui The Man who was Thursday (de Balazs Juszt). In rest, 2017 o sa aduca inca doua premiere, ale mele, cu doua filme independente, unul britanic si celalalt spaniol. Indie darling ma declar si mentin.
Ionut Mares, critic de film
1. Ca imagine, selectia a trei filme la Cannes, dintre care, dupa cum stim, doua in competitia oficiala, o premiera (Bacalaureat, de Cristian Mungiu, si Sieranevada, de Cristi Puiu). Si, in general, prezenta constanta in marile festivaluri. Estetic – diversificarea: o incercare destul de reusita de western-thriller (Caini, de Bogdan Mirica); doua comedii agreabile (Doua lozuri, de Paul Negoescu, si Afacerea Est, de Igor Cobileanski); filme radicale de autor (Inimi cicatrizate, de Radu Jude, Discordia, de Ion Indolean; Ultima zi, de Gabriel Achim, inca nelansat in cinematografe). Un lucru mai putin vizibil pentru publicul larg, dar extrem de important (o constanta a ultimilor ani, confirmata si in 2016), e aparitia unor documentare foarte indraznete. Anul acesta s-a remarcat Doar o rasuflare, de Monica Lazurean-Gorgan (dar au mai fost alte trei-patru titluri demne de retinut). Pe plan institutional, sper ca noua lege a cinematografiei, sustinuta de ministrul Culturii, Corina Suteu, sa aiba doar efecte pozitive.
2. Anul 2016 a relevat cateva riscuri cu care cred ca se confrunta cinematografia romana in acest moment pe plan estetic (problemele institutionale sunt o alta discutie). Unul e riscul manierismului, asa cum se vede in cazul lui Cristian Mungiu, cu Bacalaureat. Ramane un film important, dar cred ca este mai putin ofertant decat ce a livrat cineastul pana acum (in ciuda succesului de la Cannes). Apoi, nu sunt foarte incantat de modul lipsit de subtilitate in care acelasi Cristian Mungiu, dar si Radu Jude au ales sa isi transmita in filmele lor opiniile asupra societatii romanesti – trecuta sau prezenta (nu au facut decat sa puna in gura unor personaje niste mesaje). Ajunsi la cel de-al treilea lungmetraj, Marian Crisan si Catalin Mitulescu nu cred ca au aratat ce au mai bun. Orizont si Dincolo de calea ferata m-au dezamagit. La fel si Ilegitim, al lui Adrian Sitaru (care cred insa ca se redreseaza spectaculos cu Fixeur). M-au deranjat agresivitatea si vulgaritatea cu care Cristina Iacob si-a promovat #selfie69, altfel un film foarte, foarte cuminte si neinteresant. De asemenea, apar in continuare cateva filme de un gust mai mult decat indoielnic, simple produse irelevante si expirate chiar din momentul realizarii lor (noile titluri semnate de Adrian Popovici, Ioan Carmazan si Iura Luncasu).
3. Sieranevada, pe care l-am vazut de trei ori, in trei cinematografe diferite (asa s-a intamplat). Are umor, are profunzime, e traversat de melancolie. E sincer. In plus, ca sa folosesc o formulare prafuita (dar chiar potrivita aici), ofera un tur de forta atat regizoral, cat si actoricesc (desi unele dialoguri scartaie). Poate ca Puiu nu mai e atat de radical ca in Aurora si poate ca s-a clasicizat, asa cum s-a scris, dar asta nu e neaparat un lucru blamabil. La capitolul documentar: indiscutabil Doar o rasuflare, de Monica Lazurean-Gorgan.
4. Inca nu m-am decis intre necesarul documentar Fuocoammare (Ursul de Aur la Berlin), al italianului Gianfranco Rosi, si exoticul Aquarius, al brazilianului Kleber Mendonça Filho. Fuocoammare, care e de o actualitate dureroasa, dar si de o universalitate impresionanta, m-a lovit direct in stomac (mi-a amintit de Pamantul se cutremura, capodopera lui Luchino Visconti).
Iar Aquarius m-a hipnotizat prin cromatica, prin poezie, prin muzicalitate, prin libertatea sa, prin militantismul sau inevitabil, dar credibil, prin minunata Sonia Braga si personajul sau puternic.
5. Cred ca a fost un an bun. O sa-ti spun ce m-a bucurat si a avut legatura cu interesul meu aproape bolnavicios pentru cinema: experienta de a face parte din juriul de nominalizari de la Gopo; selectarea filmelor pentru competitia Festivalului Ceau, Cinema! de la Timisoara; implicarea in organizarea Zilelor Filmului Romanesc de la Chisinau; un interviu substantial si de succes cu Radu Jude; textele critice pentru brosura despre minunatul Abbas Kiarostami din cadrul Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest. Insa cea mai mare satisfactie mi-a oferit-o scrierea brosurii – un text critic amplu, aplicat – despre filmul Oslo, 31 august, din programul Éducation a l’image derulat de NexT (fapt pentru care le multumesc lui Andrei Gorzo, lui Yvonne Irimescu si Oanei Ghera). De asemenea, a fost o mare responsabilitate si o mare onoare sa fiu membru in comisia CNC de evaluare a scenariilor de fictiune pentru a doua sesiune de finantare din 2016: lungmetraj, debut, scurtmetraj (e o experienta unica sa citesti intr-o luna zeci de scenarii). De umilele mele cronici de film nu sunt mai deloc si aproape niciodata multumit. Altfel, ma enerveaza ca am vazut mai putine filme decat in anii trecuti (nu am ajuns inca la 300, vechi si noi, limita pe care o depaseam de obicei lejer), ca raman mai mereu in urma cu revistele de cinema franceze si ca nu citesc teorie de cinema (si in general carti de cinema) pe cat as vrea de mult.
Laurentiu Damian, presedintele Uniunii Cineastilor
1. Exista doua evenimente importante: unul care tine de prezenta filmului romanesc la Cannes si al doilea este incercarea de a avea o lege cinematografica viabila si coerenta, la initiativa ministrului Corina Suteu. Nu e putin lucru, ba chiar as spune unicat sa ai cinci filme in cea mai mare competitie a filmului, Festivalul international de la Cannes. Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Bogdan Mirica, Alex Badea, Catalin Rotaru, Gabi Virginia {arga au fost prezenti in competitie. Iar daca ar trebui sa semnalez un lucru deosebit la Cannes, in sensul unor surprize, ei bine, filmul lui Badea, Toate fluviile curg in mare, si filmul lui Catalin Rotaru si al Virginiei Sarga, 4:15 p.m. Sfarsitul lumii, reprezinta adevarate revelatii si impun un alt „nou val romanesc“.
2. Nu este doar o neimplinire. E un lucru grav, semnalat de mult timp, semnalat degeaba, adica situatia Studioului Sahia, o firma fara continut astazi, si a Studioului Animafilm, o cladire cu trei angajati din care unul se intituleaza „director general“. Pentru stiinta celor ce vor citi, in acea cladire pustie de pe strada Franceza, unde se afla Animafilm, exista intr-un colt truka unde Gopo a lucrat Scurta istorie si pentru care a primit un Palme d’or la Cannes. Intr-un alt colt, dezmembrata, papusa Galax (tot Gopo). Omuletul se afla pe pelicula la Arhiva. Iar trofeul lui Gopo a fost vandut unei firme!
3. Sieranevada, de Cristi Puiu. S-a comentat mult Premiul de regie acordat lui Cristian Mungiu la Cannes pentru Bacalaureat in defavoarea lui Puiu. Eu cred ca filmul lui Mungiu a meritat acest trofeu, filmul exceland in ambiguitate, inserandu-se zone absurde si prezentand o tema general valabila. Filmul lui Puiu este local, noi il intelegem, este excelent decupat regizoral, dar multe lucruri sunt citibile doar pentru noi, cei din Est.
4. Toni Erdmann, de Maren Ade. Am avut acelasi sentiment, privind filmul, ca atunci cand descopeream Noul val german, cu celebrii Fassbinder, Herzog, von Trotta, Wenders.
5. Realizarea filmului documentar de arta Muzeon si intalnirea mea la acest film cu un mare artist contemporan, Stefan Ramniceanu.
Marius Panduru, director de imagine
1. Cred ca evenimentul cel mai proaspat, petrecut cu putin timp in urma, si anume adoptarea noii legi a cinematografiei, un efort considerabil al actualei echipe ministeriale. E un lucru mult asteptat de mica noastra industrie, care sper ca va nivela parte din nedreptatile si greselile vechii proceduri. A fost un efort comun al cineastilor din aceasta tara, al tinerei echipe din Ministerul Culturii, al distinsei doamne ministru Corina Suteu si, in ciuda frictiunilor inerente unei astfel de initiative, varianta finala cred ca se gaseste intr-o forma mult mai buna decat sistemul de pana acum.
2. Foarte greu de precizat. Sunt multe lipsuri pe care le dorim acoperite. Una dintre marile suferinte pentru cineastii romani e absenta unei sali adecvate pentru premierele nationale. Cred ca se poate rezolva si aceasta problema cu un efort financiar minimal, in conditiile in care sunt proiecte europene de finantare relativ simplu de accesat.
3. E o intrebare care ma pune in mare dificultate, intrucat nu ma pot situa pe o pozitie obiectiva. Astfel, un raspuns subiectiv ar plasa Inimi cicatrizate, de Radu Jude, pe cea mai inalta treapta a podiumului. Daca as vrea sa ma pozitionez ceva mai obiectiv si sa elimin proiectele din care am facut parte, as spune fara nici un fel de zabava ca Sieranevada e cel mai bun film romanesc al anului.
4. Marturisesc rusinat ca nu am avut suficient timp sa vizionez prea multe filme straine in acest an. Din cele putine pe care le-am vazut totusi, as plasa Fiul lui Saul, de László Nemes, in fruntea listei. Dincolo de aprecierea de festival, consider ca filmul chiar a propus o poveste emotionanta, realizata intr-o forma extrem de sensibila.
5. Personal-profesional, as spune, finalizarea catorva proiecte extrem de interesante de care sunt foarte legat sentimental.
La Inimi cicatrizate am facut deja referire. As mentiona si Album de familie, de Mehmet Can Mertoglu, o productie din Turcia, un proiect despre care sunt sigur ca se va mai vorbi. Personal-pasiuni, as spune prelungirea licentei de pilot si acumularea pentru urmatorul nivel, cel comercial. Personal-personal prefer sa nu vorbesc. :)))
Tudor Giurgiu, producator, regizor, directorul Festivalului Transilvania
1. Adoptarea recenta a Ordonantei de Urgenta privind cinematografia. E un pas important pentru normalizarea multor chestiuni care tin de concursurile de proiecte, difuzarea filmului romanesc in multiplexuri, sprijinirea proiectelor tinerilor cineasti si a coproductiilor. Pacat ca nu s-a gasit formula prin care Fondul Cinematografic sa fie alimentat si de alte surse, extrabugetare.
2. Faptul ca Guvernul nu si-a asumat si gasirea unor alte surse, extrabugetare, pentru a spori Fondul Cinematografic. Dar poate cea mai mare neimplinire ramane neadoptarea (pana la data redactarii textului) legii privind facilitatile fiscale privind productia de film (tax incentives). Pacat ca Romania ramane din nou in urma multor tari europene care au gasit de cuviinta sa isi adapteze legislatia fiscala asa incat sa aduca business considerabil din zona americana, cu efect imediat in ceea ce priveste locurile de munca, taxele locale si alte beneficii.
3. Caini – nefiind critic, pentru mine termenul de „cel mai bun“ se traduce in special in aprecierea realizarii cu succes (si pe deplin asumat) a unui gen de film care nu prea s-a facut in Romania. Cred ca Bogdan Mirica merita laude pentru curajul si ineditul propunerii sale. Altfel vorbind, dintr-o perspectiva critica, probabil ca Sieranevada e de departe cel mai bun si rotund film al anului.
4. Cu mentiunea ca nu am vazut multe din filmele mult-laudate la Cannes (de-abia astept sa vad The Handmaiden de Park Chan-wook), mi-au ramas in cap doua filme – Ucenik/Discipolul, al lui Kirill Serebrennikov, si Arrival, al lui Denis Villeneuve.
Primul pentru ca e un exercitiu de geniu, un film incomod despre extremismul religios vazut ca forma de manipulare, al doilea pentru ca e unul din cele mai inteligente SF-uri facute ever.
5. Calatoria de neuitat in SUA alaturi de parinti, in noiembrie anul asta. E bine cateodata sa iti aduci aminte ca exista lucruri mult mai importante decat filmele, aplicatiile, premiile, festivalurile si galele.
Roxana Calinescu, expert, Institutul Cultural Roman
1. A fost un an cinematografic generos, cu un numar record de filme si cu incercari ambitioase de schimbare a legislatiei. Din punctul de vedere al imaginii, faptul ca Romania a fost acceptata in 2016 cu cele mai multe productii la un festival cum e Cannesul ar trebui sa ne bucure mai mult, sa ne stimuleze mandria si curiozitatea. Cu doua filme in competitia oficiala – Sieranevada si Bacalaureat – si aproape toate sectiunile „acoperite“ – Un Certain Regard cu thrillerul Caini, Cinefondation cu Toate fluviile curg la mare sau competitia oficiala de scurtmetraje unde a fost inclus si 4:15 p.m. Sfarsitul lumii –, filmul romanesc ramane jucatorul redutabil de care se tem astazi marii regizori europeni. As aminti si coproductiile Toni Erdmann si Album de familie, primul fiind propunerea Germaniei la Oscar, al doilea fiind considerat unul dintre cele mai reusite filme turcesti din ultima perioada. Documentarul Toto si surorile lui, in regia lui Alexandru Nanau, a fost recompensat si el cu Premiul France Culture.
Am avut un an prolific si pentru scurtmetraje; au circulat si s-au intors cu recompense si cronici favorabile, despre care insa se vorbeste mult prea putin. Daca as decide eu, as programa la televiziunea publica de Ziua Nationala macar un reportaj despre toate aceste succese.
2. O nereusita care se perpetueaza an de an – si ale carei explicatii nu le voi detalia aici – tine de lipsa noastra de curiozitate. Romanii prefera „cultura de mall“, ignorand fara regrete peliculele autohtone, pe motiv ca sunt obositoare si triste. In plus, acum chiar ca avem de unde alege, nu mai poate veni nimeni sa spuna ca suferim de „realism cronic“. Ar fi normal sa fim atenti in mai mare masura la comicul din Doua lozuri, dar si la ironia tragica din Sieranevada. Personal, m-as bucura enorm sa aud elevi de gimnaziu si de liceu ca au vorbit la ore despre un film romanesc simpatic. Pare simplu, dar in realitate nu e.
3. Raman „prizoniera“ Inimilor cicatrizate. Il consider un film superb, desi cu multe imperfectiuni.
4. Documentarul Fuocoammare, regizat de Gianfranco Rosi.
5. Am ajuns in septembrie trei zile la Roma, unde am descoperit cea mai buna gelato din lume, fresce peste care nu trecuse timpul si bucuria de a trancani a italienilor. Imaginea ruinelor antice luminate perfect in timpul noptii e imposibil de redat in cuvinte.
Valerian Sava, critic de film
1. Oarecum surprinzator si cert reconfortant – in prezenta perioada de relativ suspans, dintre „al Patrulea Val“ ivit in 2001-2002 si urmatorul, asteptat sa irumpa in acest al doilea lustru al actualului deceniu – e paradoxul includerii, tocmai acum, a doua filme romanesti in selectia oficiala competitiva, extrem de restransa, a Festivalului de la Cannes, chiar daca s-a intamplat si paradoxul intoarcerii fara nici o distinctie tocmai a filmului nostru „cel mai important“ (ca si anul trecut, Un etaj mai jos, de Radu Muntean).
2. Cea mai mare neimplinire e prea dramatic spus (daca ne referim la filme, nu la hibele institutionale ale cinematografiei), asa ca as opina asupra celei mai prelungite asteptari neonorate, care ar fi un film al protagonistului partii a doua a Noului Cinema Romanesc, Corneliu Porumboiu, la altitudinea primului si celui de-al doilea lungmetraj al sau, A fost sau n-a fost? (2006) si Politist, adjectiv (2009). E ceea ce a reusit, in filmografia sa, Radu Jude, cu Inimi cicatrizate in 2016, imediat dupa Aferim (2015).
3. Sieranevada, de Cristi Puiu, pe care-l vad concurand, alaturi de Reconstituirea lui Lucian Pintilie si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, de Andrei Ujica, pentru primul loc in topul filmelor romanesti din toate timpurile.
4. Spotlight, de Tom McCarthy, care a reafirmat in mainstream-ul cinemaului american filmul de investigatie la timpul prezent, cu postmodernitatea implicita a limbajului, spre deosebire de concurentul sau, ultraspectaculosul retro The Revenant de A.G. I?árritu.
5. Imi reconvoc dispozitia juvenila si confesez bucuria statutului de debutant 2016, in revista Uniunii Cineastilor, FILM.
Angelo Mitchievici, critic de film si scriitor
1. In opinia mea nu putem vorbi de un eveniment unic, ci de un fenomen de diversificare in cadrul a ceea a fost numit Noul Cinematograf Romanesc sau Noul Val Romanesc, cu aparitia unor filme in care sunt tatonate si alte zone de expresivitate decat cele care au consacrat cinematografia romaneasca a ultimului deceniu. Si in acest sens ma refer la filmele lui Radu Jude, Inimi cicatrizate, si Bogdan Mirica, Caini, care vin dupa un film de cotitura, Aferim!, tot al lui Radu Jude. As inregistra in acest fenomen de diversificare si serialul in patru episoade Valea muta regizat de Marian Crisan dupa scenariul lui Christian Barna, dar si Doua lozuri, excelenta comedie a lui Paul Negoescu, o adaptare libera dupa cunoscutul moment caragialian.
2. E putin ciudat sa vorbesti despre neimpliniri la modul superlativ in cinematografia romana actuala, aflata in avangarda filmului european. Nu reusesc sa identific un astfel de moment de minus accentuat, decat daca as intentiona sa caut nod in papura.
3. Sieranevada constituie pentru mine evenimentul cinematografic al anului, un film care reuseste sa prinda intr-o secventa, intr-un tablou de familie aproape intreaga societate romaneasca cu iluziile si deziluziile ei, cu miturile salvationiste si conspirationiste care configureaza imaginarul politic autohton, cu estalgiile, nostalgiile, idiosincraziile si reflexele mentalitare care configureaza profilul nostru identitar, cu comunismul rezidual in cheie triumfalista si anticomunismul visceral in cheie depresiv-isterica etc.
4. A alege dintre atatea filme excelente ma pune in dificultate, poate si pentru ca lucrez greu in registrul superlativului. Nu pe cel mai bun l-as numi (sincer nu stiu care este dintr-o productie atat de diversa), ci pe unul dintre cele mai interesante, filmul regizoarei georgiene Rusudan Glurjidze, Casa celorlalti/House of Others, un film de o intensa poezie, aproape pictural, pe fondul traumei provocate de razboiul civil din Abhazia din 1990. Marturisesc ca sunt mai putin atras de filmele care pun direct in discutie o tema politica, oricat de pertinenta ar fi, cat de cele care stiu sa descopere in eveniment partea de inefabil al lui, ceea ce Roland Barthes numea pentru fotografie punctum, o forma de transcendenta a imaginii.
5. Aparitia volumului Comunism inc. Istorii despre o lume care a fost, scris impreuna cu Ioan Stanomir, la Editura Humanitas. O carte e un eveniment special in viata oricarui scriitor, iar aceasta carte a avut o gestatie dificila. Ar mai fi un alt eveniment, dar e mult prea personal si il voi pastra, atat cat se va putea, invaluit in vesmantul diafan al discretiei.
Andrei Ujica, cineast
1. Din punct de vedere artistic, aparitia a trei filme de mare valoare: Bacalaureat, Sieranevada si Inimi cicatrizate. Sunt rari anii cu o asemenea afluenta estetica, ca sa zicem asa, si asta nu doar in Romania, ci oriunde in lume. Din punct de vedere administrativ, adoptarea Ordonantei de modificare a Legii Cinematografiei ramane, fara indoiala, realizarea cea mai importanta a anului. Dupa multa vreme, se intreprinde, iata, un pas esential in tentativa de ameliorare generala a situatiei din industria romana de film.
2. Discrepanta ce continua sa persiste intre volumul de competenta artistica si cel de competenta critica in spatiul cinematografic romanesc. Doar asa se explica nesanctionarea in presa a protestului ridicol, pe baza de statistici dacice, impotriva noii Legi a Cinematografiei, ce a bantuit vara trecuta in special prin publicatiile acelui rest de grup media care insista sa creada inca in sansele diletantismului sforaitor prin care se facea cariera in anii ’90. Pana la urma, fiecare cu nostalgiile lui. La fel de deprimanta e, insa, si inapetenta in forma continuata a mediului literar romanesc fata de discursul cinematografic contemporan.
3. Dintre cele trei filme pomenite mai sus, ultimul este intelectual cel mai incitant, celalalt impresioneaza prin vituozitatea mizanscenei, iar primul este, cinematografic vorbind, cel mai eficace. Datorita maturitatii de ansamblu si, nu in ultimul rand, datorita discretiei auctoriale, cel mai bun film romanesc din 2016 ramane pentru mine Bacalaureat, de Cristian Mungiu.
4. Paterson, de Jim Jarmusch – pentru gratia cu care ne invita sa-l citim din nou pe marele poet al prozaismului cotidian William Carlos Williams (si implicit, pe Edgar Lee Masters). In consecinta, i se trece cu vederea supra-doza de amuzament, dictata de obsesia (intre timp patologica) pentru entertainment a culturii americane.
5. Sincer sa fiu, nu stiu daca trebuie dat la gazeta.
Mihai Fulger, critic de film, selectioner, redactor-sef Cinemateca Romana
1. Puternica prezenta romaneasca din Selectia Oficiala a celui mai important festival de film al planetei, cel de la Cannes: doua lungmetraje in competitia principala, altul in Un Certain Regard, un scurtmetraj in competitia principala si un altul in sectiunea studenteasca Cinéfondation. Niciodata pana acum nu am fost atat de bine reprezentati pe Croazeta.
2. Trecerea, prin noua Lege a Cinematografiei (aprobata de Guvern cu numai 12 zile inainte de alegeri!), a Arhivei Nationale de Filme (singura institutie publica de interes national responsabila cu conservarea si punerea in valoare a patrimoniului cinematografic), din subordinea Centrului National al Cinematografiei (principala institutie a statului din domeniul cinematografiei) in subordinea directa a Ministerului Culturii, alaturi de alte zeci de institutii si autoritati publice. Orice argumente ar aduce – in limba de lemn pe care o stapaneste mai bine decat majoritatea politicienilor nostri – doamna (inca) ministru Corina Suteu pentru a justifica aceasta masura, mi-e teama ca ne vom confrunta foarte curand cu efectele nefaste ale noii legi in privinta patrimoniului cinematografic.
3. Sieranevada, pe care ma bucur ca l-am putut sprijini, ca unul dintre cei opt membri ai juriului de critici, atunci cand s-a desemnat propunerea Romaniei pentru o nominalizare la Oscarul rezervat celui mai bun film intr-o limba straina.
4. Paterson, unul dintre cele mai valoroase filme din exceptionala opera a lui Jim Jarmusch.
5. Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat anul acesta a fost invitatia, primita de la Goethe Institut, de a realiza selectia editiei a XI-a a Zilelor Filmului German la Bucuresti. Pentru mine a fost cea mai mare provocare din 2016 si sper sa ma fi achitat satisfacator de dificila misiune primita.
Adina Sadeanu, producator si scenarist
1. Faptul ca 2016 a fost anul cu cele mai multe filme romanesti selectionate la Cannes. Cred ca a fost un an bogat din punctul acesta de vedere, mai ales ca au fost filme romanesti in toate sectiunile. Prezenta atat de puternica la cel mai mare festival din lume e inca o dovada ca cinematografia romaneasca are locul ei in Europa si in lume.
2. Nu as numi-o neimplinire si nu m-as limita neaparat la anul asta, dar mi-as dori foarte mult sa vad si in cinematografia romaneasca asa-numitele Writers Club, cum exista in alte tari – un loc unde scenaristii se intalnesc, isi citesc si discuta scenariile in mod constructiv. Un loc viu, in care acestia colaboreaza, invata unii de la altii, schimba idei, evolueaza.
3. Din cele pe care le-am vazut (din pacate, am vazut doar trei dintre filmele romanesti lansate anul acesta), cred ca Bacalaureat e cel mai bun.
4. I, Daniel Blake, de Ken Loach. Si nu pentru ca a luat un Palme d’Or la Cannes. E un film simplu, fara artificii, jucat magistral, despre felul in care oamenii de rand ajung sa fie zdrobiti de un sistem social care, din exces de reguli si proceduri, devine monstruos.
5. Nu ma pot limita la unul singur. Faptul ca scurtmetrajul pe care l-am produs impreuna cu Alexandru Craciun, 4:15 pm. Sfarsitul lumii, regizat de Gabi {arga si Catalin Rotaru, a fost selectionat la Cannes in Competitia Oficiala si apoi la peste 15 festivaluri nationale si internationale, castigand recent Marele Premiu la UK Film Festival. Asta ca producator. Ca scenarist, faptul ca thrillerul la care am lucrat, Golden Ashes, a ajuns pana in faza finala la Shore Scripts Competition, unul dintre concursurile bine cotate in SUA.
Filip Standavid, jurnalist si critic de film
1. Evident, noua lege a cinematografiei: ar cam tot fi cazul ca productia si distributia de film sa iasa din paradigma medievala „Da-mi ca sa-ti dau“. Mult intarziata ar fi si revitalizarea Arhivei Nationale de Filme. Daca mai era nevoie de argumente suplimentare, taman in saptamana in care Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta pe aceasta tema, cateva grupuri de liceeni se plangeau in scris ministrului Culturii ca s-au mai inchis cinci cinematografe.
2. „Talpile“ puse pe intreg parcursul anului noii Legi a Cinematografiei, care anunta o viata grea a acesteia in 2017. Vreun Gigel „Multumesc parintilor pentru numele care mi l-au dat“ Stirbu, odata instalat la Ministerul Culturii, s-ar putea sa aiba alte idei in legatura cu filmul autohton ori sa constate, precum senatorul Georgica Severin, ca totul e in regula, de vreme ce „parca am luat si anul asta premii la Cannes“.
3. Doua – Sieranevada si Inimi cicatrizate.
4. Ultimele zile ale orasului, al lui Tamer El Said, si Paterson, de Jim Jarmusch. Am revazut ori de cate ori am avut ocazia si O mie si una de nopti, de Miguel Gomes.
5. Cu riscul de-a parea mai prapastios decat e cazul si de a va strica tot cheful – faptul ca (inca) n-a inceput razboiul.
FOTO 1: Ana Ularu
FOTO 2: Ionut Mares
FOTO 3: Laurentiu Damian
FOTO 4: MArius Panduru
FOTO 5: Tudor Giurgiu
FOTO 6: Roxana Calinescu
FOTO 7: Valerian Sava
FOTO 8: Angelo Mitchievici
FOTO 9: Andrei Ujica
FOTO 10: Mihai Fulger
FOTO 11: Adina Sadeanu
FOTO 12: Filip Standavid