– Fragment –
Initiativa de organizare a implicarii feminine in efortul de razboi a debutat inaintea intrarii Romaniei in conflict, sub forma ajutorarii Frantei. Initiativa a fost una exclusiv privata, dar cu toate acestea au fost implicate si institutii ale statului, chiar daca, formal cel putin, statutul de neutralitate limita posibilitatile de actiune. Caracterul in buna masura semiclandestin al acestei initiative face ca documentele pe care le avem astazi la dispozitie sa fie lacunare si sa nu ne spuna prea multe despre detaliile organizarii, cu toate ca, intr-o forma sau alta, era implicat si Ministerul Afacerilor Straine, probabil si reprezentanta diplomatica a Romaniei la Paris, cu siguranta Comisia militara romana din America.
Din initiativa unui grup de doamne din Bucuresti si a unora care apartineau de colonia romana din Franta, s-a inceput strangerea de fonduri in vederea „usurarii suferintelor soldatilor francezi care isi varsa sangele pentru patrie“. Prin intermediul Comisiei militare romane, comitetul de conducere al asociatiei a comandat Casei Kellner de la New York un numar de douazeci de automobile sanitare (ambulante) militare, construite pe sasiuri Ford, dotate cu tot echipamentul necesar activitatii acestora pe front. Pretul total al achizitiei se ridica la 13.300 de dolari sau 80.000 de franci, bani care fusesera trimisi colonelului Adrian Miclescu, la New York, prin intermediul bancii „Union Parisienne“. Impreuna cu pretul transportului si alte cheltuieli, Comitetul doamnelor romane a platit in final 106.000 franci francezi.
Raportul inaintat Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti amintea de faptul ca „l’opinion publique a accueilli avec la plus grande faveur cette généreuse initiative par laquelle les Roumains, tout en aidant a soulager les souffrances de ceux qui luttent les armes a la main, ont tenu a témoigner de leurs sentiments envers un pays auquel ils sont attachés par tans de liens“. Dincolo de dorinta de a fi de folos soldatilor francezi admirati pentru lupta lor patriotica, reieseau atat sentimentele francofile, cat si regretul ca romanii, la randul lor, nu pot urma exemplul francez. De asemenea, gestul femeilor romane a consolidat simpatia opiniei publice franceze fata de viitoarea aliata.
Ambulantele militare erau livrate subsecretariatului de stat insarcinat cu Serviciul sanitar din cadrul Ministerului de Razboi francez, iar listele de subscriptie erau si ele trimise la Bucuresti pentru luare aminte.
Intrarea Romaniei in razboi a determinat o reorientare a eforturilor de sustinere a luptei catre frontul de acasa. Inceputurile nu erau lipsite de anumite naivitati, altfel repede parasite.
„E lume care plange de entuziasm. Cateva dame din inalta societate vin pe peronul doi sal garii din Sinaia, n.n.t unde suntem si noi si impart soldatilor din cosuri tigari si pachete cu alimente. Si bani. Gestul cucoanelor e frumos dar nu e practic, se omoara oamenii pentru a prinde tigari.“
Probabil trenul respectiv transporta catre Predeal, la frontiera austro-ungara, unele dintre primele unitati militare romanesti care trebuiau sa continue ofensiva in Transilvania. Memorialistul era martorul unuia dintre exemplele timpurii ale implicarii femeilor în efortul de razboi, gest pe care il privea, de pe margine, cu destula superioritate.
Initiativa privata a fost pe primul loc in organizarea sistemului de sustinere a efortului de razboi pe toata durata conflagratiei, dar ea era completata de cea publica a statului, intr-o logica de altfel sesizata de contemporani. La o analiza atenta, este destul de dificil de spus unde se incheia initiativa privata si unde incepea aceea a statului. Care erau in fond elementele catalizatoare ale eforturilor private? In primul rand, patriotismul, consecinta a unei indelungate opere de construire a cetateanului, dar nu in sens civic, adica implicarea lui in ajutorul semenilor in suferinta, ci in sens national: apararea patriei aflate in primejdie si realizarea proiectului national roman. In al doilea rand, aceasta opera privata era eminamente feminina, si aici credem ca putem identifica importante consecinte ale activitatii de emancipare sociala si spirituala a femeilor derulata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului XX. Experienta acumulata era acum folosita si pusa in sprijinul proiectului national. In al treilea rand, existenta unei societati feminine educate si instruite, identificabila la nivelul lumii urbane, alcatuita atat din reprezentante ale protipendadei, cat si dintr-o burghezie mica si mijlocie, asigura masa critica necesara unei opere de anvergura.
In acelasi timp, statul roman, prin institutiile sale publice, fie a preluat si a continuat initiativa privata, fie a contribuit la finantarea unora dintre respectivele societati si asociatii. Demersul celor doua spatii, public si privat, s-a constituit in acelasi timp, simultan si separat. In plus, statul roman avea interesul sa centralizeze toate aceste actiuni, din considerente strict practice, dar si din motive de natura ideologica, deoarece aceasta entitate isi arogase, precum in cea mai mare parte a Europei, responsabilitatea construirii natiunii. Una care trebuia sa iasa victorioasa din Marele Razboi.
Poate cel mai bun exemplu care ilustreaza existenta simultana si separata a operei de sprijinire a efortului de razboi este cel legat de Crucea Rosie din Romania. De fapt, cu incepere din 1914, nu vorbim despre o singura societate de Cruce Rosie, ci de trei. Una continua, ca sa spunem asa, traditia fondatoare din 1876, momentul de inceput al Societatii romane de Cruce Rosie, produs de iminenta participare a tarii la razboiul balcanic ruso-otoman denumit de noi Razboiul de Independenta. A doua societate aparea in conditiile participarii Romaniei la al doilea razboi balcanic din 1913, printre fondatoare regasindu-se in general femei din elita liberala, precum doamnele si domnisoarele familiei Bratianu si Irina Campineanu, pusa sub patronajul principesei mostenitoare Maria. In 1915, la initiativa reginei Maria, cele doua societati fuzioneaza, iar conducerea era incredintata unui comitet condus de Irina Campineanu ca presedinta de onoare si Alexandru Marghiloman ca presedinte activ. A treia societate aparea la scurta vreme dupa intrarea Romaniei in razboi, in urma rupturii produse mai ales dupa retragerea in Moldova. Cezura dintre germanofilul Alexandru Marghiloman, care a pastrat conducerea societatii ramase la Bucuresti, si antantofila regina Maria, care a preluat patronajul unei noi societati, organizata la Iasi si condusa propriu-zis de Maria Moruzi, s-a pastrat pana la sfarsitul razboiului.
Cu aceasta din urma societate s-a confruntat, adesea mai dur decat s-ar putea crede, personalul medical francez din cadrul misiunii conduse de generalul Henri Berthelot. Medicii si asistentele franceze, pe de o parte, unele doamne romane conducatoare ale spitalelor de campanie, pe de alta, reeditau tensiunile existente intre o parte a corpului ofiteresc roman si ofiterii francezi. Si de data aceasta, jovialul Berthelot a trebuit sa-si utilizeze toata puterea de persuasiune pentru a aplana conflictele care izbucneau, de cele mai multe ori din cauza orgoliilor si vanitatilor, de ambele parti. Regina Maria nota si ea in jurnalul ei ca „ambele parti sunt foarte infuriate si tulburate, amandoua gresesc“. Francezii aveau de partea lor experienta si profesionalismul, romanii se remarcau prin entuziasm si patriotism. La prima vedere, intelegerea ar fi trebuit sa fie deplina. Ciocnirea personalitatilor a produs insa nu putine incidente, uitate in momentul victoriei din 1918.
AUTORUL
Alin Ciupala este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti si secretar stiintific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Romane. De acelasi autor: Femeia in societatea romaneasca a secolului al XIX-lea. Intre public si privat (2003); Studii moderne (2009). A coordonat volumele: Ipostaze ale modernitatii in Vechiul Regat, vol. I-VI (1998, 2005-2008, 2010; impreuna cu Ion Bulei), Despre femei si istoria lor in Romania (2004), Orizonturi si directii in cunoasterea istorica (2009; impreuna cu Laurentiu Constantiniu), Medicine, Hygiene and Society from the Eighteenth to the Twentieth Centuries (2011; impreuna cu Constantin Barbulescu).