Iar daca vorbim de literatura a la Ian McEwan, atunci cred ca avem garantia ca vorbim de o literatura buna. Lectura Coajei de nuca va va convinge, sper, de acest lucru.
Prin aceasta carte, McEwan se intoarce, intr-un fel, la versiunea sa mai tanara, la forta narativa de inceput (cei care au citit debutul lui, Gradina de ciment, vor sti la ce ma refer), careia ii adauga experienta indelungata de scriitor (si cititor) profesionist. Din aceasta combinatie, rezulta o reinterpretare contemporana a uneia dintre cele mai cunoscute piese semnate de William Shakespeare, Hamlet, un roman surprinzator de proaspat si actual – vorba lui Eminescu, toate-s vechi si noua toate –, cu o scriitura densa, complexa, rafinata. Cu accente de thriller psihologic, suspans de policier si ceva mai multa drama domestica, cu un ton cand confesiv, cand meditativ, elemente burlesti, induiosatoare, dintr-un unghi original si cu o perspectiva intima, scriitorul britanic aduce cel mai frumos omagiu Bardului din Avon, la 400 de ani de la moartea sa. Nu de alta, dar totul – de la titlu, motto si pana la numele personajelor si intriga cartii – e o trimitere directa la Hamlet, respectiv Shakespeare. Sa le luam pe rand.
Iata, mai intai, o parte din mottoul romanului: „As putea sa stau inchis intr-o coaja de nuca si tot m-as socoti Rege al spatiului infinit“ (Hamlet). Apoi, ii descoperim pe Claude – unchiul fatului – si Trudy – mama acestuia –, nume care pot fi citite, desigur, Claudius si Gertrude. Intriga nu face decat sa aminteasca si mai abitir de Hamlet: cei doi, intr-o relatie adultera, planuiesc sa-l otraveasca pe tatal copilului, John Cairncross, un poet (ratat) care are o mica editura (falimentara) si a mostenit o casa pe care sotia si fratele lui o vor, pentru propria lor bunastare. Sigur, lipsesc multe alte personaje (precum Ofelia) si o buna parte din intriga, dar asta nu stirbeste farmecul romanului, ba dimpotriva. Asadar, totul este redus la esential: iubire, tradare, crima, razbunare. Situatii universal valabile, cu care poti empatiza usor (si care au facut din Shakespeare, de altfel si printre altele, un mare autor). As indrazni sa spun ca si scriitura lui McEwan este pe masura Bardului, avand in vedere limbajul elegant pe care il foloseste, frazarea, ritmul, ti-e drag sa savurezi cuvintele potrivite de acesta. In plus, mi-a placut faptul ca autorul nu s-a oprit la Hamlet, ci a presarat trimiteri atat la alte piese shakespeariene, cat si la scrieri de-ale lui Joyce, Keats, Barthes etc. Nimic fortat, totul e acolo, parte fireasca din intreg. Intertextualitatea nu se opreste aici, insertiile apartin sferei culturale (deopotriva in sens restrans si in sens larg).
Afirmam mai devreme ca originalitatea Coajei de nuca vine din unghi – pentru ca, luate separat, nici reinterpretarea shakespeariana, nici naratorul-fetus nu sunt elemente originale, „s-a mai facut“, vorba aceea, dar imbinarea lor, plus metoda de executie, da, creeaza o carte inedita, de la prima la ultima pagina. Pactul fictional este pus la incercare, desigur, caci e greu de digerat monologul copilului din pantece (vazut si ca mormant), mai ales dupa primele doua capitole, cand ii dispare autoproclamata inocenta: „Ma socotesc inocent, absolvit de povara loialitatilor si a obligatiilor, un spirit liber, in ciuda spatiului meu vital redus. N-am pe nimeni care sa ma contrazica sau sa ma certe, n-am nume si nici adresa anterioara, n-am religie, datorii sau dusmani. In agenda mea, daca o exista vreuna, nu e trecuta decat viitoarea mea zi de nastere. Sunt – sau eram –, in ciuda a ceea ce afirma acum geneticienii, tabula rasa“. Nu va mai fi inocent curand, pentru ca, odata cu trezirea constiintei, cu setea de cunoastere si ritmul alert de absorbtie a informatiilor, va avea in timp record propriile gusturi formate – de la tipurile de vinuri preferate si pana la literatura –, opinii pe marginea celor mai recente si controversate situatii politice, sociale, economice, curiozitati atipice, dileme existentiale (de pilda, dupa ce afla ca omul poate avea doar unul din doua sexe este preocupat de ingradirea diversitatii, nemultumit de lipsa complexitatii) –, este inzestrat cu un acut simt al umorului, dar si cu cinism si sarcasm.
Cu toate acestea, imi e greu sa nu gasesc alti naratori la fel de putin credibili in literatura, asa ca pe mine, personal, nu m-a deranjat deloc si nu mi-a facut lectura mai putin placuta faptul ca acest Hamlet in miniatura e dotat cu o inteligenta peste medie, ca este mult prea ancorat in realitatea zilelor noastre, ca filosofeaza adesea, ca are deja o personalitate puternica, probleme cu alcoolul, necazuri familiale, un viitor incert – pe scurt, ca e mai pregatit pentru lume decat o buna parte dintre adultii pe care ii cunoastem in realitate. Iata doua mostre de rationamente tipice naratorului:
„Bosonul lui Higgs, un lucru mititel, poate nici macar un lucru, a constituit telul de-o viata a mii si mii de oameni. Sa fii inchis intr-o coaja de nuca, sa vezi lumea in cinci centimetri de fildes, intr-un graunte de nisip. De ce nu, de vreme ce intreaga literatura, intreaga arta, intreaga stradanie umana nu-i decat o farama in universul lucrurilor posibile? {i chiar si acest univers s-ar putea sa fie doar o farama intr-o multitudine de universuri concrete si posibile“;
„O stare de bine, transmisa prin sange, se raspandeste prin mine si ma cuprinde instantaneu euforia, sunt propulsat de un val deferlant – ideal pentru orice surfer – de iertare si iubire. Un val inalt, povarnit, perfect tubular, care m-ar putea duce pana intr-acolo incat sa incep sa ma gandesc cu afectiune la Claude. Dar ma impotrivesc. Ce degradant: sa fiu nevoit sa accept prin intermediar orice iures de sentimente al mamei si sa fiu legat si mai strans de infractiunea ei. Dar mi-e greu sa ma desprind cand am nevoie de ea. Si, intr-un asemenea vartej de emotii, nevoia se preschimba in iubire, precum laptele in unt“.
McEwan incearca sa gaseasca cateva explicatii pentru istetul si informatul fat – cum ar fi podcast-urile si emisiunile de radio pe care mama le asculta continuu, ori atentia la detaliile rostite de cei cativa oameni pe care ii aude –, dar unele portiuni tot vor ramane fara acoperire (cum ar fi „Nu pot supravietui fara ea, fara privirea aceea verde care sa ma invaluie si careia sa-i zambesc“). Asa ca pregatiti-va sa credeti incredibilul, va fi o aventura pe cinste.
Sa incepem, asadar: „Iata-ma, stau asa, cu susul in jos, in corpul unei femei“.
Coaja de nuca, Ian McEwan, traducere din limba engleza si note de Dan Croitoru, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2016, 216 p.