FILIT-ul meu a început cum nu se putea mai bine, cu un eveniment în cadrul secțiunii „Casa copilăriei“. Acesta a avut loc miercuri, 4 octombrie, de la ora 12:00, la Palatul Copiilor Iași. Invitată a fost scriitoarea Ana Alfianu, iar moderatoare Iustina Croitoru. În sală, pe lângă colegi de la presă, câțiva voluntari, invitați FILIT, părinți și profesori, au fost în jur de treizeci de copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani.
Întâlnirea cu autoarea superbului volum Val și cetatea sufletelor (Humanitas Junior, 2017) a fost una dintre cele mai faine la care am asistat până acum în timpul festivalului. Unde mai pui că a fost chiar genul de eveniment care îți dă speranța că lucrurile vor sta mai bine în viitor. Și asta pentru că cei mici au fost implicați, au asaltat-o pe Ana Alfianu cu zeci de întrebări simpatice, de la probleme punctuale legate de carte până la scrierea de povești, pseudonime, studii, planuri de viitor, impresii despre Iași, fani etc. Desigur că, deși foarte emoționată, scriitoarea a intrat bucuroasă în joc și le-a răspuns elevilor la toate curiozitățile, ba mai ghiduș, mai amuzant, ba mai serios. Bucuria se răspândea în sala de la Palatul Copiilor dintr-o parte în cealaltă, pasată ca o minge pe masa de ping-pong.
Iustina Croitoru a fost cea care a spart gheața și a început evenimentul povestindu-le copiilor prezenți despre Val și cetatea sufletelor, capitol cu capitol, peripeție cu peripeție, întrerupând episoadele de relatare cu scurte întrebări pentru scriitoare sau pentru cei mici.
La un moment dat, elevii au decis că ar vrea să citească volumul pe cont propriu acasă și că le-ar plăcea să o întrebe câte-n lună și în stele pe Ana Alfianu. Mi se pare interesant să ajungă la voi atât întrebările cititorilor (păcat că nu am numele lor, ar merita să fie menționați), cât și răspunsurile autoarei, așa că am făcut o selecție a celor mai interesante și le redau mai jos.
Vă doriți un pseudonim?
Aș fi fost fericită să am unul! Așa nu ar fi știut nimeni cine sunt, nu aș fi avut așa multe emoții în fața copiilor – bine, cu voi am noroc.
O să mai scrieți povești?
Voi încerca, da. Dacă nu îmi va ieși, renunț.
Cât v-a luat să scrieți Val și cetatea sufletelor?
Nu foarte mult. Mi-am luat de la muzeu concediu fără plată, să mă pot concentra și să fac doar asta, să scriu, și cred că în trei săptămâni a fost gata textul. Iar ilustrațiile au mai durat puțin, dar nu foarte mult.
Eu am citit o carte în care autorul zicea că a scris o poveste într-un an sau ceva de genul acesta. I-au venit ideile mai greu decât mă așteptam.
Se poate întâmpla să scrii o carte și în zece ani. Nu e o regulă.
Aveați un program în care scriați?
Da, mă trezeam dimineața și scriam până la ora 11:00, după care nu mai eram în stare de nimic.
Cum reușiți să faceți atâtea expresii frumoase și să le puneți într-o singură carte?
Mulțumesc tare mult! Nu cred că știu să-ți răspund. Cred că s-a construit singură povestea, se legau toate între ele. Expresiile veneau de la sine. Ca să exprim ce voiam să exprim, era nevoie de ele.
O să mai faceți povești cu Val?
Nu, Val și-a încheiat misiunea.
De ce i-ați zis Val personajului?
Am vrut un nume foarte scurt și ușor de ținut minte, iar Val Munteanu e un ilustrator care mie mi-a plăcut mult, așa că am rămas la Val.
Ce cărți veți mai scrie?
Ce o să-mi vină. Nu forțez. Am ceva în minte cu un ghețar viu, dar vom vedea.
Sună bine ideea cu ghețarul, îmi place.
Și mie.
De ce ați ales un personaj masculin pe post de personaj principal?
Când eram mică, voiam să fiu băiețel.
Și mie mi se par mai interesanți.
V-ați inspirat din alte cărți?
Mai mult ca sigur, dar nu conștient. Sunt lucruri pe care le aduni în toată viața ta de cititor și se văd, mai mult sau mai puțin, într-o carte.
Dumneavoastră ați ales desenele de pe copertă?
Aproximativ. Cei de la editură au folosit un detaliu dintr-o ilustrație. Dar a fost de comun acord.
Vi s-a întâmplat vreodată să mergeți pe stradă și să vă întâlniți cu un fan?
Nu. Și sper nici să nu se întâmple.
Acum, că v-am cunoscut, cred că noi suntem primii dumneavoastră fani.
Wow, mulțumesc!
Mai veniți în Iași?
Da, aș vrea să mai vin.
Dacă începeți o carte și vă place mult, o citiți într-o zi, nu?
Cu siguranță. Ai mei nu voiau să înțeleagă când eram în vacanța de vară. Eu stăteam în casă și citeam când eram vremea mai bună. La un moment dat, tata, cel care mi-a pus pentru prima dată o carte în brațe și m-a încurajat să citesc, a ajuns să facă ceva foarte ciudat: mi-a ascuns cărțile. Voia să mă duc la aer, să mă joc…
Tatăl dumneavoastră a făcut bine, că e bine să ieși din casă. Poți citi și afară, la aer curat.
Așa e.
M-a binedispus evenimentul acesta de la „Casa copilăriei“. Și m-a surprins plăcut.
După toată sesiunea de întrebări/ răspunsuri, a urmat cea de autografe, în care copiii s-au înghesuit (și întrecut în lungimea dedicației, de pildă). Ana Alfianu și-a câștigat niște cititori pe cinste!