Din boema pariziana a anilor ’70 a gustat si spaniolul, care, insolent, iubea Parisul fiindca nu era Barcelona lui Gaudi, ci „sarbatoarea” lui Hemingway. Din boema pariziana au gustat, dupa cum stiti, si multi altii si, de aceea, cartea Parisul nu are sfirsit (Editura Rao, 2006, traducere din limba spaniola, prefata si note de Ileana Scipione) e o „cronica” interminabila a vietii traite ca si in literatura. Livresca, e totusi elitista doar pe jumatate, restul – din fericire, suficient de „frivol” – fiind autoironie scriitoriceasca din cea mai fina, careia nu-i poti rezista. Vila-Matas nu e omul de carton, nici intelectualul sablon, spilcuit, grav si „perfect”, desi vrea sa para (si chiar este) unul „profund, pe o terasa de cafenea pariziana”, fumind pipa cu imaginea lui Sartre in minte.
Lista celor 13 porunci
„Eu, doamnelor si domnilor, eram o oroare ambulanta”. Si cine ar putea sa-si infrineze reactiile provocate de o autocaracterizare atit de delicioasa? Citeste „blestematii” poeti francezi si lasa pipa in scrumiera (desi „uneori, nici nu era aprinsa”) si-si scoate ochelarii cu care „in aparenta citeam”, alegindu-i pe ceilalti, identici cu primii, cu care „nici atit nu puteam citi”.
Acesta e Enrique Vila-Matas, autobiografic, in Parisul fara de sfirsit, pasionatul de Borges si cel care, inainte de a scrie primul roman si de a se lamuri ce e cu efectul textual, primeste lista celor „13 porunci” ale lui Marguerite Duras pe care o talmaceste, apoi, cu sfintenie. „1. Probleme de structura; 2. Unitate si armonie; 3. Subiect si istorie; 4. Factorul timp; 5. Efecte textuale; 6. Verosimilitate; 7. Tehnica narativa; 8. Personaje; 9. Dialog; 10. Scenariu; 11. Stil; 12. Experienta; 13. Registru lingvistic”…
Cartea ascunde insa multe alte istorii si ginduri fascinante si n-ar trebui ratata, cel putin de dragul densitatii ideilor si povestilor cu „vedete culturale”. Iata ce spune Vila-Matas despre Duras, un fragment poate mai putin semnificativ decit altele, dar care mi-a amintit de o discutie tirzie cu colega de pagina Luiza Vasiliu. „Cu literatura lui Marguerite Duras nu exista jumatati de masura. Ori o iubesti entuziast, ori o detesti profund”. Nu va voi spune care e „alegerea” Luizei, dar va spun sa luati cartea lui Vila-Matas, care trebuie discutata si „disputata”.
„Ai venit la Paris ca sa-ti fauresti propriul stil, nu-i asa?, m-a intrebat intr-o zi Marguerite Duras, cu premeditarea si in gravul ei spirit nocturn. La inceput, am preferat sa cred ca n-auzisem bine, ca vorbise in franceza ei superioara si ca in realitate spusese altceva. Dar nu, spusese chiar asa. A repetat si am vazut ca intelesesem bine. Mi-am amintit ca stilul facea parte din lista ei de instructiuni.” – Enrique Vila-Matas, Parisul nu are sfirsit