Săptămâna trecută a avut loc cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Scriitori din zece țări și-au propus ca și în acest an să cucerească Timișoara. Ceea ce au și reușit. O arată faptul că vreme de patru zile publicul a fost prezent, seară de seară, la lecturile, dezbaterile, maratonul de poezie și meciul de box literar. Deși poate că îi lipsește anvergura unor alte festivaluri din țară, festivalul timișorean are ceva ce, cred eu, îl individualizează: sentimentul că te afli într-o familie. Nu de puține ori, discuțiile dintre scriitori și organizatori, voluntari ori public s-au prelungit și după lecturi. Altfel spus, la Timișoara ai simțit că trăiești festivalul din interior, că ești întru totul prins în ceea ce se petrece în cele patru zile (și nu trei, așa cum a fost până la această ediție) pline de literatură.
„La Vest de Est/ La Est de Vest“ a adus, ca în fiecare an, scriitori din Europa Centrală, din țări vecine României, dar ale căror literaturi sunt mai puțin cunoscute pe piața de carte românească. Dialogul deschis dintre literaturi și culturi, evident și din discuțiile ce continuau mult după evenimentele propriu-zise, a arătat că, în realitate, Estul și Vestul sunt un decupaj geografic, niște granițe doar atunci când vine vorba de scriitorii invitați. În rest, aici, la Timișoara s-a văzut (încă o dată!) că Estul și Vestul nu mai sunt percepute ca frontiere, ci că ele coexistă într-o manieră armonioasă. E vorba, în fond, de o zonă de centru, de o Europă Centrală ce se regăsește chiar și pe străzile orașului. E aproape imposibil ca, plimbându-te prin centrul istoric, să nu auzi măcar o dată vorbindu-se în germană, sârbă ori maghiară. Cam așa a fost și la FILTM. Mai ales dacă iau în calcul faptul că discuțiile de după festival s-au purtat uneori nu doar în română sau engleză, ci și în sârbă, slovenă, ucraineană și poloneză, fără ca acest lucru să pară atipic pentru timișoreni.
Seara de deschidere a FILTM a fost dedicată lui Ion Vianu și Gabrielei Adameșteanu. Lecturile din Amor intellectualis. Romanul unei educații, respectiv din Provizorat au fost urmate de o dezbatere pe tema „Istoria, între memorie și ficțiune“. Întrebările puse de Adriana Babeți, moderatoarea evenimentului, i-au antrenat pe cei doi scriitori într-o discuție ce a depășit cadrele literaturii, atingând variate paliere, precum istoria, Europa Centrală sau punctele de intersecție dintre literatură și psihiatrie. Valoarea documentară și istorică a discuției s-a bazat și pe fragmentele citite, cele două cărți având ca background istoric totalitarismul. Timp de două ore, Sala Barocă a Muzeului de Artă s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Știam însă, din edițiile anterioare, că va fi lume multă și bună, drept care mirarea nu mi-a fost mare văzând cum încet-încet sala se umple până la refuz.
Cele mai impresionante au fost cele două seri dedicate poeziei
Conceptul ce a stat la baza FILTM, acela de aduce laolaltă, la Timișoara, scriitori din Europa Centrală, a devenit tot mai vizibil în următoarele seri. Dacă prima seară s-a bucurat de prezența a două nume importante ale literaturii române, cea de-a doua seară a oferit publicului șansa de a descoperi scriitori de seamă, dintre care unii mai puțin cunoscuți la noi. Mai precis, a fost seara în care au vorbit și au citit din romanele lor Serhii Jadan (Ucraina), Matthias Nawrat (Germania), Tatiana Țîbuleac (Republica Moldova) și Dan Lungu (România). Recent tradus în limba română, romanul lui Serhii Jadan, Jazz în Donbas, a stârnit curiozitatea publicului – care nu a ezitat să intervină cu întrebări. Pe de altă parte, fragmentul din Multele morți ale bunicului nostru Jurek, citit (în germană, desigur) de Matthias Nawrat, și tradus în română de Andrei Anastasescu, a mizat pe intersecția dintre două planuri: unul macro, al istoriei, și altul micro, al familiei, confluență tematică ce a luat forma unei tulburătoare povești în care comicul și tragicul coexistă. A urmat apoi lectura unui fragment din Vara în care mama a avut ochii verzi al Tatianei Țîbuleac, roman ce vorbește despre povestea unei femei bolnave de cancer și care se mută împreună cu fiul ei într-un sat din Franța. Și, la final, exact cum era de așteptat, a citit Dan Lungu un fragment despre neajunsurile și încercările prin care trece o copilă în lipsa părinților plecați în străinătate, fragment extras din cel mai recent roman al său, Fetița care se juca de-a Dumnezeu.
Dar poate că cele mai impresionante la festivalul de anul acesta au fost cele două seri dedicate poeziei. Un maraton de poezie, la care au participat poeți din șase țări, și un meci de box literar au reprezentat pariurile pe care le-au propus organizatorii festivalului în acest an. Robert Șerban (președintele FILTM), Oana Boca Stănescu, Ioana Gruenwald, Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan au pariat efectiv pe poezie atunci când au decis ca spațiul care să găzduiască cele două seri să fie Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara. E drept, sala nu a fost arhiplină. Nici nu ar fi avut cum. Totuși, spațiul încăpător a reușit să găzduiască (așa cum s-a văzut din lojă) peste 250 de cititori și iubitori de poezie. Cele două seri de poezie au reunit, aș zice, două feluri de a vedea poezia: o dată ca lectură și scriitură, o dată ca punere în scenă.
La maratonul de poezie prin Europa Centrală și de Sud-Est, ce a avut loc în cea de-a treia seară a FILTM, au citit poezie generații diferite de poeți. Echilibrat în ceea ce privește raportul dintre poeți autohtoni și străini, maratonul a durat mai bine de două ore. Pe scena Teatrului Național din Timișoara au citit, pe rând, Eugen Bunaru, Slavomir Gvozdenovici, Domnica Drumea și Costel Stancu, precum și Robert Simonišek (Slovenia), Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia și Herțegoniva), Jovan Zivlak (Serbia), Jacek Dehnel (Polonia) și Erdös Virág (Ungaria). Parafrazând titlul unuia dintre volumele lui Vasile Leac (unchiul este încântat), aș zice că publicul a fost încântat. Iar acest lucru s-a văzut, atât cât s-a putut, din reacțiile spectatorilor. Deși era întuneric, am reușit totuși să observ cum atenția celor prezenți era mereu îndreptată înspre poezie. Dacă, atunci când poezia era citită în românește, publicul îi privea direct pe poeți, privirile acestuia se mutau înspre proiecțiile din Sala Mare atunci când textele erau citite într-o altă limbă. Sentimentul că la Timișoara ești, de fapt, în Europa Centrală m-a cuprins din nou în momentele în care lecturile în limbile slave nu au mai constituit pentru unii spectatori ori invitați o problemă.
Un meci de box literar „cum nu s-a mai văzut pe la noi“
Nu doar pomenit, ci și prezent, Vasile Leac a fost unul dintre cei patru participanți la Literary Death Match, alături de Livia Ștefan, Cosmina Moroșan și Vlad Drăgoi. Probabil cel mai așteptat eveniment al festivalului, Literary Death Match s-a purtat în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara și s-a încheiat cu victoria neașteptată a Liviei Ștefan. Mai mult decât altceva, spectaculos (chiar dacă nu inedit) mi s-a părut performance-ul lui V. Leac.
Poezia redusă la tăcere ori poezia exprimată prin limbaj nonverbal a fost miza lui Leac. Cât de bine i-a ieșit a arătat-o și sala, și juriul. Dar neașteptat a mai fost și gestul final al poetului, acesta lăsând încă o dată publicul mut de uimire atunci când a părăsit „ringul de luptă“, chiar înainte de a începe finala. Ultima rundă a meciului i-a reunit pe jurați și participanți într-un maraton de ghicire a titlurilor unor cărți pe baza unor imagini-indicii. Pe scurt, a fost un meci de box literar „cum nu s-a mai văzut pe la noi“, vorba lui Robert Șerban.
În plus, grupul mic de voluntari a contrazis orice clișeu despre români. Eficienți, voluntarii, în mare parte studenți la Litere, au fost mereu cu zâmbetul pe buze, au trădat efectiv bucuria și emoția pe care le-au simțit la festival. Unii dintre ei mi-au fost colegi de facultate, pe alții nu i-am cunoscut până acum. I-am văzut, în schimb, cum erau mereu acolo, oferind informații publicului și ajutor organizatorilor ori de câte ori era nevoie. Din discuțiile cu ei am aflat că, pe lângă pasiunea pentru literatură, ceea ce i-a (re)adus la FILTM este imaginea de care acest festival se bucură în spațiul timișorean. Nici nu e de mirare, dacă am în vedere că festivalul e deja la a șasea ediție.
Nu știu cum a fost pentru alții întâlnirea cu voluntarii, dar eu am văzut-o ca un moment de încântare. Reîntâlnirea cu foștii colegi mi-a arătat că avem în comun mult mai mult decât cursurile de la facultate, că trăim, în fond, prin și pentru literatură. În contextul în care prezența tinerelor generații la evenimentele culturale este tot mai des criticată, FILTM mi-a confirmat o bănuială pe care am avut-o de ceva vreme: aceea că atunci când are loc un festival precum cel de la Timișoara, parte din public e formată de acei studenți de la Litere pentru care literatura nu e doar o disciplină de examen.
Probabil că cea mai mare bucurie a fost că sfârșitul lui octombrie i-a scos pe timișoreni din case. Și unde altundeva decât la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Spun asta întrucât, în lipsa publicului, toate eforturile organizatorilor, voluntarilor și invitaților ar fi fost în zadar. Prezența publicului și calitatea sa sunt cele care țin în viață un asemenea festival care, iată, de la un an la altul, crește semnificativ. Cu fiecare an, acesta devine tot mai mult unul din evenimentele de neratat din Timișoara. Nu mă îndoiesc de faptul că vor mai fi multe ediții de acum încolo. Sunt curioasă deja cum va arăta FILTM anul viitor și, mai ales, în 2021, atunci când Timișoara va fi Capitala Culturală Europeană.