La începutul acestei săptămâni am participat la ultima reprezentație din acest an a spectacolului Identic natural, care s-a jucat la Art Hub din București. Un spectacol scris de Robert Bălan și Elena Vlădăreanu, 100% organic, eco-friendly, fără prea multe calorii și cu ingrediente cât mai naturale, despre lumea în care trăim.
Un spectacol savuros, care îți trezește cu ușurință semne de întrebare, nostalgii și pofte. Pofta de mâncare, pofta de râs, pofta de gătit și pofta de revederi, la masă în familie. Inevitabil, spectacolul îți aduce o amintire în minte, o situație în care te-ai regăsit la un moment dat sau măcar una dintre dilemele existențiale pe care le aveai de ceva vreme în cap despre poveștile cu mâncare. Pentru că mâncarea a devenit personaj principal în viața de zi cu zi, un personaj aproape sufocant, tot mai prezent pe rețelele de socializare, vloguri, bloguri și emisiuni.
Mâncarea a devenit așadar una dintre cele mai discutate și disputate teme contemporane, astfel că spectacolul Identic natural vorbește despre lipsa de informare în domeniul alimentației, despre exagerare, despre știri alarmiste și despre ortorexie sau preocuparea excesivă de a evita mâncărurile considerate a fi nesănătoase.
Ești ceea ce mănânci, așa că toată lumea îndeamnă pe toată lumea să mănânce sănătos sau ce crede fiecare că este sănătos.
Regăsim așadar în spectacol limbajul de lemn al nutriționiștilor, impostura și dificultatea de a discerne între miile de păreri contradictorii. Vrei să mănânci carne de porc, nu e bine. Vrei să devii vegetarian, nu e bine. Vrei să le împaci pe amândouă, tot nu e bine. Carnea e injectată cu tot felul de hormoni, plantele sunt stropite cu tot felul de substanțe toxice. Oricum ai da-o, nu există rezolvare, nu ai nici o scăpare. Zecile de adevăruri se bat cap în cap, specialiștii sunt pe toate străzile, la toate colțurile lumii, mass-mediei și internetului.
Prin tematica abordată sub formă de spectacol, ni s-a propus să intrăm într-o dezbatere despre alimentație, „un dialog întemeiat mai mult pe argumente, date concrete și reale, păreri și nevoi ale oamenilor și mai puțin pe zvonuri și publicitate înșelătoare“.
Mănânc și plâng. Mănânc… ce apuc
Este mâncarea sănătoasă un moft? Dar ce e mâncarea sănătoasă până la urmă? Fac bine nostalgiile sănătății în bucătărie? Identic natural este un spectacol care nu îți oferă răspunsuri, dar care te face să îți pui întrebări. Un spectacol care însumează într-o singură oră adevăruri dureroase despre rolul mâncării în viața noastră, despre preferințe, obsesii, trenduri care vin și pleacă, sfaturi și dificultatea de a face alegeri.
„Ia și tu un muștar.“ „Păi, de care?“ „Muștar, mamă.“ Iute, cu hrean, dulce, cu miere, fără miere, cu boabe, fără, extra, clasic, la borcan, la sticlă, la păhărel sau sticlă din plastic, cu E-uri, mai puține E-uri, cu aromă de muștar, BIO? Concentrați-vă puțin, așa cum v-ar spune personajele din spectacol. „Muștar, mamă, de ăla galben, ca să pun la maioneză.“ „Măi mamă, dar tu știi ce e aia bio?“ „Nu, mamă, eu vreau muștar.“
Piesa abordează o gamă generoasă de subiecte. De la „mănânc ce îmi place să mănânc“ la „totul în casă e BIO“. De la E-urile nenumărate de pe ambalajele produselor de pe rafturi la cât de dăunătoare sunt ele. De la mâncarea ca la mama acasă și nostalgiile din farfuriile bunicilor până la controversele legate de banalii pufuleți care umplu paginile de ziar și creierele părinților cu întrebări și decizii cât mai bune de luat pentru copiii lor. De la fenomenul raw-vegan, vegan, lacto-ovo-vegetarian la părintele obsedat că odrasla sa nu mănâncă suficient și până la strâmbatul din nas atunci când vine vorba de cuvântul „dulce“. Spectacolul ne reamintește astfel de paranoia care s-a creat și se creează zilnic privind toate alimentele pe care le consumăm și de impresia că orice am alege tot nu este ceea ce trebuie.
Spectacolul îi are în rolurile principale pe actorii Alex Fifea și Lala Mișosniky, care te introduc bine de tot în isteria peisajului alimentar și care, prin intermediul decorului minimalist, creează diferite legături cu publicul. Oamenii râd în sală, uneori în hohote, se regăsesc în situațiile puse în scenă, dau din cap aprobator, lasă privirile în jos cu nostalgie, se uită cu revoltă la cei doi actori atunci când le oferă statistici dureroase, apoi râd din nou. Doar că râsul ăsta nu-i al lor de fiecare dată. Pentru că de fapt concluzia ar fi: „Mănânc și plâng. Mănânc“.
Mănânc coloranți, corectori, conservanți, aditivi, emulgatori și multe, multe E-uri. Sănătos, nesănătos, eco, bio, natural, organic, veggie. Arome naturale, identic naturale sau sintetice. Aleg ambalaje, texturi, compoziție, etichete. Chiar așa, cât de des citiți etichetele? Acele liste interminabile de ingrediente, deseori cu nume absurde, greu de pronunțat și despre care de cele mai multe ori habar nu avem ce înseamnă.
Rețele de mămici și lumi subterane cu mâncare
Multe povești din viața noastră se leagă de mâncare, așa că spectacolul cuprinde și nostalgiile din familie, gusturile copilăriei, dorința de a le regăsi, precum și conceptul de mâncare ca simbol al iubirii și ca mod de apropiere între oameni. „În sacoșele de alimente se afla multă, multă iubire. Alt instrument în afară de hrană pentru arătarea iubirii nu exista. (…) Uneori părinții plecau în delegație și ne întrebau ce să ne aducă“ e o replică ce i-a atins pe mulți dintre cei prezenți în sală. Mâncarea aduna familiile la un loc și crea o legătură aparte. Acum însă lucrurile s-au schimbat, astfel că apar în piesă și aspecte legate de diferențele dintre generații sau de opțiunea cumpărării mâncării gata făcute de la magazin.
Scrisă și montată cu mult umor și ironie, piesa Identic natural te provoacă la interacțiune prin scene care te-ar ridica automat de pe scaun și te-ar face să intri și tu în rol, să-ți spui și tu ofurile care te frământă de atâta timp despre toate stereotipurile și clișeele despre mâncarea care te înconjoară. Cum ar fi scena cu discuțiile pe care le au părinții în parc și diferențele de opinii specifice.
Robert Bălan, cel care a și regizat piesa, mi-a spus la finalul spectacolului că, odată cu apariția copiilor în viața părinților, încep să apară obsesiile și isteriile legate de mâncarea exagerat de sănătoasă: „A început nebunia cu găinile de țară, ouăle de la nu știu cine. Am descoperit la documentare o întreagă lume subterană care seamănă cu lumea dinainte de ’90. Atunci căutai produsul în sine, acum se caută macrou afumat nu știu cum sau carne nu știu de care. Sunt rețele de mămici care se știu între ele și fac rost de diverse produse, una vinde, alta cumpără, alta face rost de altele și tot așa. E o întreagă lume“.
Eradicarea dulciurilor și presiunea care stă pe umerii părinților de a le da copiilor doar ceea ce este sănătos și nu neapărat ceea ce le place este un alt subiect abordat în piesă. Dar este prezentată și extrema cealaltă, atunci când copilul devenit adult nu mai mănâncă zahăr sau carne, iar părintele din altă generație a mâncatului sănătos nu-i mai înțelege preferințele alimentare. „Păi eu am muncit de pomană? De aia m-am chinuit să fac mâncare că vii tu?“ „Măi, mamă, ți-am spus de nu știu câte zeci de ori că nu mănânc carne.“ „Dar ce are puțină carne când și când?“ Vă sună cunoscut scenariul? Sau: „Măi, mamă, ți-am spus de atâtea ori că nu mai mănânc zahăr.“ „Dar era preferatul tău, că pentru tine am făcut, altfel nu făceam. Ți-o las aici, poate totuși mai târziu.“
„Specialiștii“ de la fiecare colț de bloc
În spectacol sunt aduse în prim-plan și problemele grave provocate de trendurile care prind tot mai mult contur în lume. Cum ar fi cultura de avocado pentru care se consumă o cantitate atât de mare de apă, încât țările producătoare riscă să rămână fără resurse. Sau despre popularitatea cerealei quinoa, pe care vegetarienii o consideră un substitut al cărnii și care a determinat creșterea prețurilor într-o asemenea măsură, încât oamenii săraci din Peru sau Bolivia nu și-o mai pot permite pentru a putea supraviețui.
„Dar de uleiul de măsline ecologic n-ați vorbit“, îi zic oamenii adeseori lui Bălan la spectacol. După fiecare reprezentație, spectatorii îl atenționează cumva, oamenii vor mai multe subiecte abordate, să fie pe săturate. Aceștia îi mai spun și despre schimbările pe care piesa le lasă în ei. „Am auzit oameni care acum, după spectacol, se uită mai atent pe ingrediente atunci când cumpără ceva de la supermarket sau care nu mai mănâncă conserve de ton din cauza unei chestii din spectacol cu tonul radioactiv“, spune el.
Despre mâncare se poate vorbi la nesfârșit, așa că Robert Bălan mi-a mărturisit că era de neratat exploatarea acestui trend al mâncării, prezent într-o măsură sau alta în viețile tuturor. Deși își propusese inițial ca piesa să ajungă într-o zonă mai mult didactică, pe parcurs lucrurile s-au schimbat. La fel cum, periodic, se schimbă și obiceiurile noastre alimentare. „Scopul era să punem o problemă, nu să dăm sfaturi. Pentru că până la urmă fiecare face ce vrea. Am pornit oarecum dintr-o zonă în care știam niște lucruri, dar am ajuns să nu le mai știm nici pe alea sigur. Am ajuns odată cu documentarea făcută să vedem că până la urmă nu există nici un răspuns clar. Mănâncă carne, nu mânca carne, renunță la lapte, nu e bun laptele, ba da, e foarte bun laptele. Toți sunt «specialiști», unii zic așa, alții altfel, dar până la urmă care e adevărul?“ Nu știe și nici nu vrea să ofere un răspuns clar, de aceea scena de final sintetizează cât mai multe dintre sfaturile posibile despre mâncare pe care oamenii le oferă și le primesc. Fiecare ajunge la ce concluzii poftește, asta pentru că, spune regizorul, „toată lumea are o părere, care, de obicei, e cea mai bună“.
Acestea fiind spuse, să încheiem și noi cu câteva „sfaturi“ culese din spectacol, care răsună zi de zi în urechile noastre, de la televizor, din gura lumii sau cea a internetului:
– Tot ceea ce este făcut acasă este mai sănătos și mai ieftin decât ceea ce este pe raft, așadar vă îndemn și pe voi să vă pregătiți singuri pâinea, să vă faceți singuri înghețata, mezelurile, ciorbele, salatele, lactatele.
– Creșteți-vă propria carne! Nici nu e nevoie de mare lucru, e suficient un balcon sau o terasă și îl hrănești cu resturi de la masă.
– Beți apă! De calitate! Nu beți apă de la robinet! Dacă nu vă puteți permite butoiașele zilnice sau un filtru ,(…) un izvor este de neprețuit, investește în sănătatea ta!
Iar dacă nu aveți nici de unele, nici de altele, atunci nu mai mâncați nimic. Și cu asta basta!