Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra, de Rahmaninov, si Simfonia a VI-a „Patetica”, de Ceaikovski, acestea au fost lucrarile alese de muzicienii rusi. Dupa o singura repetitie, directorul filarmonicii sibiene, Ioan Bojin, avea sa se declare uluit: „Vom asculta o simfonie de Ceaikovski pe care poate ca am mai ascultat-o, dar pentru prima oara o auzim acum altfel, cu totul diferita. Sintem impresionati de ceea ce a reusit dirijorul sa obtina de la orchestra. La fel, sintem incintati de solistul invitat, o personalitate a muzicii internationale, prezent pe scene din intreaga lume”.
Impietrire
Rahmaninov. Cind Petukhov se avinta in lungile pasaje, cind doar pianul sau rasuna in linistea deplina, instrumentistii impietresc cu arcusul in mina, cu capetele intoarse spre pianist. Cu spatele la sala, insusi Ziva ramine cu fruntea proptita-ntr-o mina, ascultind neclintit. Chiar si daca n-ai urechea suficient de formata, intelegi minunea la care asisti, din impietrirea muzicienilor. Petukhov e un zeu al pianului, in fata caruia sala devine o inima uriasa, oprita intr-o unica rasuflare. Doar intr-o loja la etaj, o zina blonda de virsta prescolara da din aripioare, dirijind. Prezenta copiilor nu este neobisnuita la filarmonica. Chiar cel sub numele caruia se desfasoara festivalul, Carl Filtsch, n-a fost decit un copil, „copilul minune al Transilvaniei”, indragit de Chopin si de Liszt.
Ceaikovski. Patetica. Viorile pling. Din prima loja, il poti auzi pe Vladimir Ziva icnind cind dirijeaza, de parca ar inghiti inceputuri de cuvinte. Ar striga, de-ar putea. Intregul trup se zbate, ca un fluture captiv intr-o colivie invizibila. Zbaterea este insa eliberare; Ziva il naste pe Ceaikovski, iar spectatorii asista uluiti la momentul creatiei.
Fermecat de Sibiu
Aflat pentru prima oara in Romania, pianistul si compozitorul Mikhail Petukhov s-a declarat impresionat de Capitala Culturala Europeana, desi concerteaza pe toate continentele. „Sint impresionat, e foarte neobisnuit. Ma asteptam, dar tot sint fermecat de atmosfera. Aceasta tara are o traditie muzicala, iar copilaria mea este legata de numele Hariclea Darclee”, a marturisit pianistul. Cit despre colaborarea cu muzicienii filarmonicii sibiene, Petukhov spune ca s-a realizat o legatura fructuoasa inca de la prima repetitie: „Muzicienii raspund bine, au reactii foarte bune si flexibilitate. Unii dintre ei nu au mai interpretat niciodata acest concert”. Cu capul in norii Transilvaniei, Vladimir Ziva uita sa vina la conferinta de presa. N-ai cum sa nu-l iubesti pentru asta.
Personalitati
» Vladimir Ziva, nascut in 1957, a absolvit Conservatorul din Leningrad si pe cel din Moscova. Din 2000, este director artistic si dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Moscova. La Moscova a dirijat si opera Viata cu un idiot, de Schnittke, dupa povestirea lui Victor Erofeev. In 1996 si 1997, a primit titlul „Dirijorul anului” din partea „Music Review”.
» Mikhail Petukhov, nascut in 1954, cinta si compune inca de la virsta de 10 ani. A absolvit Conservatorul din Moscova si este cistigatorul concursului „Regina Elisabeta”, din Bruxelles. Sustine concerte in intreaga lume si e profesor la Conservatorul „Ceaikovski” din Moscova.
Festivalul „Carl Filtsc”: Sub semnul lui 12
Festivalul International de Interpretare Pianistica si Compozitie „Carl Filtsch” s-a derulat intre 9 si 15 iulie, la Sala Thalia din Sibiu, reunind aproape 80 de candidati, din noua tari. In fiecare zi au avut loc auditii, iar seara recitaluri sustinute de muzicieni consacrati.
Festivalul, aflat la a 12-a editie, a stat sub semnul acestui numar. Nascut la Sebes, in 1830, Carl Filtsch era, la 12 ani, elevul preferat al lui Chopin si al lui Liszt, fiind considerat „copilul minune al Transilvaniei”. Cele 12 compozitii ale sale, gasite abia in 1960, s-au pastrat in Arhivele vieneze. Carl Filtsch a murit la Venetia, pe cind avea numai 15 ani.
Portrete: Ceaikovski si Rahmaninov
„A doua zi, la Taneiev, a cintat pentru prima oara Simfonia a VI-a. Se aflau toti acolo. Rahmaninov asculta, cu capul sprijinit intr-o mina, fara sa scape din ochi fata lui Ceaikovski. Ii placea sa-l observe cind acesta nu-l vedea. Odata, la Teatrul Mare, l-a vazut (cind el credea ca nimeni nu-l privea) complet diferit, fara masca, si de atunci cauta sa regaseasca pe chipul sau calm si amabil cealalta expresie: oboseala, disperare, chin. s… t In pofida tacerii lor, el stia ca simfonia aceasta era cel mai bun lucru pe care-l scrisese. Nu pentru ca era ultima lui lucrare, nu pentru ca de-a lungul unor ani lungi voise sa raspunda – pentru sine – unor intrebari dureroase la care raspunsese in sfirsit, nu pentru ca aceasta simfonie cuprindea toata durerea, tot delirul care era in el, pentru ca acum era golit, ca si cum i s-ar fi smuls sufletul, ci pentru ca aceasta muzica era – mai mult ca niciodata – el insusi, carne din carnea sa, singe din singele sau. Erau bataile inimii lui, suspinele lui… Aceasta muzica era o realitate, iar el, pe linga ea, nu era decit o iluzie.” Nina Berberova – Ceaikovski, Editura Humanitas