Insa nu asta m-a atras la virsta de trei ani cind am urmarit-o pentru prima data. Atunci ma miram foarte ca la televizor aparea si altceva decit Tovarasul. Si nici nu erau vocile alea demente ale prezentatorilor, 1984 gen, ci vocea lui Pittis (sper sa nu se amestece amintirile, e posibil ca Pittis sa fi dat vocea lui dupa Revolutie). Si apoi tot Teleenciclopedia mi-a dat problema secolului: cine era consultant stiintific acad. prof. dr. Razvan Theodorescu? Multa vreme pentru mine tristul fost ministru al Culturii a fost idealul de cunoastere maxim. Daca un singur om putea sa supervizeze atita culoare, imagine si vorbire, inseamna ca era cel putin supermanul televiziunii. Na, cind a ajuns sef la TVR m-am prins io ce superman a fost!
Nu pot sa ma uit pe canale gen Discovery. Chiar daca documentarele lor sint mult mai bune decit cele ale emisiunii nationale, chiar daca de la Discovery poti sa-ti faci spoiala de cultura, ceva lipseste: tandretea televiziunii, a imaginii focusate direct pe visul tau enciclopedic. „Teleenciclopedia” vorbea cu mine, eu cu ea si toate acestea intr-o lume ori senila (pina-n ’89), ori debila (post-’89). Pentru mine emisiunea aceasta e legata de copilarie asa cum e Internetul de adolescenta. De altfel, de la aparitia netului in Romania, am parasit televiziunea, dar nu si enciclopedia. Ma intorceam la ea (la un moment dat a fost exilata aiurea la ore nefrecventabile si pe canale secundare) ca la prietenul meu din copilarie, pastila mea de virtual si, posibil, prima second life in care ma miscam din fotoliu.
Recunosc ca acum „Teleenciclopedia” mi se pare in afara ritmului lumii noastre. Nu are linkuri, nu pot pune tag-uri, nu o pot remixa dupa chef. Dar care ar fi rostul? De ce sa nu ma las vrajit timp de o ora asa cum o fac intruna de 20 de ani incoace? E un ritual contemporan care, ca sa zic ca-n ziare, pe tronsonul lui orar, nu este inca depasit de nici o alta inventie vizuala.
O alta virtute teleenciclopedica este ca ea nu-si propune sa inlocuiasca nici un alt mediu de cunoastere. Ea nu poate fi mai mult ca un text tiparit sau ca un modul wiki. Nici nu vrea sa opuna culturii distractiei o cultura „elitista” sau greu accesibila.
Nu de la „Teleenciclopedia” iti faci fisele si nici de acolo nu te simti contemporan cu vreo vedeta gonflabila. Si e foarte bine asa, pentru ca astfel ea invinge mediul totalitar al televiziunii, gustul catre consumism sau catre flecareala filosofica din coltul buzelor, asa cum ne obisnuiesc de ani intelectualii publici. Desigur, „Teleenciclopedia” e stiinta vulgarizata, dar accentul pica pe stiinta. E neutra si descriptiva, nu angajata si normativa. E probabil o zona autonoma in fluxul contemporan, oaza in care unii am crescut, altii au rezistat si cei de pe urma vor face exilul de nostalgie. Cred ca si peste 42 de ani, chiar daca televiziunea asa cum o stim se va duce pe apa simbetei, „Teleenciclopedia” va ramine la fel.