Cu ocazia celei de-a XI-a ediții, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr își reunește spectatorii și artiștii invitați sub cupola plină de semnificații ale cuvântului altfel. Așadar, în cadrul FITPTI publicul a avut parte de oi și ciobani altfel decât în varianta cunoscută a operei folclorice Miorița și de o instalație care schimbă utilitatea fundamentală a obiectelor.
Mitul transhumanței, unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului român, reinterpretat de trupa Auăleu din Timișoara, și mașinăriile interactive din obiecte cotidiene gândite de François Cys din Belgia, reprezintă două mecanisme minimaliste − și totuși complexe din punct de vedere conceptual –, pline de substrat, care activează conștientizarea propriei condiții.
Ciobanul moldovean refuză să se supună unui destin nedrept, iar obiectele lui Cye nu se subordonează funcției lor principale. Ambele creații au la baza sunetul, ce devine o formă generoasă și accesibilă de exprimare a trăirilor interioare. Muzica ce acompaniază jocul nonverbal al trupei Auăleu este scrisă și interpretată de Sol Faur, în acorduri neo-folk, post-rock și black-metal, pe când compozițiile lui Cys se bazează exclusiv pe improvizațiile publicului.
Cycling artistic în foaier
Pe timpul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul tânăr, spectatorii au fost invitați să interacționeze cu instalația sonoră Espaces Cyclophones construită de artistul belgian François Cys. În foaierul Teatrului Luceafărul au fost montate câteva schelete de bicicletă, conectate prin țevi și tuburi care formau un mecanism hibrid. Acest mecanism putea fi activat doar cu ajutorul publicului, care, prin pedalare sau prin manevrarea roților de bicicletă, devenea creatorul unei varietăți de sunete și ritmuri ce transformau spațiul într-o mică sală de concert. De asemenea, suita de mecanisme era însoțită cu stetoscoape prin intermediul cărora puteau fi auzite sau create zgomote.
Înainte de începerea spectacolelor, persoanele din public erau întâmpinate de către artistul François Cys și de Sylvia Chettifrega și primeau fiecare câte un stetoscop conectat la un arc pe care cei implicați în viitorul performance audio erau rugați să îl țină de un capăt. Celălalt capăt era întins de Cys sau de Chettifrega și, prin interacțiunea mâinilor cu arcul metalic, aceștia începeau să experimenteze ritmuri ce puteau fi auzite prin intermediul stetoscopului. Compozitori, mici și mari, erau îndemnați să-și creeze propriile sunete, atingând în fel și chip arcul. Publicul putea activa și un fel de moară de apă, formată tot din piese de bicicletă, care, în momentul pedalării, făcea ca apa să se reverse într-o cadă, de care era conectată printr-un furtun.
Atât copiii cât și adulți au fost captivați de mecanismele construite din materiale banale care, prin acțiuni fizice simple, transformau corpurile metalice în instrumente muzicale. Era realmente fascinant de urmărit cum copiii și adolescenții se bucurau de experiența explorării mecanismului, în timp ce adulții inspectau în amănunt modul în care părțile de bicicletă erau puse în legătură cu sistemele care făceau posibilă sincronizarea mișcării și a sunetului. Publicul tânăr, indiferent de categoria de vârstă, s-a transformat preț de câteva minute în dirijorul propriei orchestre, bucurându-se totodată de instrumentele experimentale improvizate.
François Cys, așa cum se prezintă și în scurta biografie de pe pagina sa de Facebook, combină calitățile cercetătorului, inventatorului și melomanului cu cele ale unui manufacturier excentric. Artistul este interesat de transformarea funcției de bază a obiectelor cotidiene și de relația care se poate stabili între mișcările corporale, dinamică, mecanică și fenomenele acustice.
Pe-un picior de plai, pe-o gură de protest
Auăleu Teatru, prezent și anul acesta la FITPTI, este una dintre cele mai active companii independente din România. Avându-și începuturile într-un garaj mic și-o curte, acum aproximativ 13 ani, în prezent trupa are la activ sute de reprezentații anual, atât în deplasare, cât și la sediul propriu (strada Laszlo Szekely, nr. 1, Timișoara). Este deja cunoscută pentru stilul tranșant de a spune lucrurilor pe nume și pentru spectacolele-protest care reprezintă sancționarea unora dintre metehnele societății de azi. Anul acesta, la Iași, membrii trupei aduc în fața publicului o variantă zgomotoasă a baladei folclorice Miorița. Este primul spectacol nonverbal al trupei în care sunt utilizate măști și muzică live. Despre spectacol am stat de vorbă cu actorul Ionuț Marian Pîrvulescu.
Diana Katharina: Miorița de la Auăleu vorbește despre o variantă a baladei populare în care ciobanul ce urmează să fie asasinat se revoltă împotriva condiției sale de victimă. De unde a pornit ideea înscenării unei opere folclorice și de ce ați optat pentru această variantă?
Ionuț Marian Pîrvulescu: Ciobanul moldovean nu face altceva decât ceea ce face poporul nostru de ani buni, anume să încerce să își apere ceea ce este al lui. Ovidiu Mihăiță a propus conceptul regizoral și opțiunea de a renunța la text îi aparține tot lui − că prea se vorbește mult și nu se spune nimic.
În școli este predată varianta clasică a baladei. În ce măsură ar trebui publicul tânăr să vadă și versiunea pe care o propune trupa Auăleu?
Spectacolul este un altfel de semnal pentru ei, pentru tinerii care mai pot face încă ceva pentru a împiedica ca țara să mai fie furată și vândută bucățică cu bucățică de cei care ne conduc, fără pic de remușcare.
De ce ați optat pentru măști și ce semnifică ele în acest spectacol?
Masca pentru actor este un personaj că oricare altul. Ea vine în completarea mișcării scenice, iar modul în care este realizată scoate în evidență mult mai vizibil trăirea fiecărui actor. Acoperirea feței este de multe ori un minus pentru actor, însă cu o mască potrivită poți da viață lumii pe care ți-o dorești.
Cine sunt personajele din Miorița astăzi?
La finalul spectacolului se fură tot, pe timpul nopții. E ușor de ghicit cine sunt personajele din Miorița astăzi.