Fără să ne dăm seama, în fiecare zi auzim, citim, analizăm, răspândim fapte de folclor. Printr-un automatism social firesc, ne raportăm zilnic la superstiții, tradiții, obiceiuri și creăm variante de narațiuni. Atunci când aflăm ce se face sau nu se face la nuntă sau la botez sau la o înmormântare, atunci când ne întrebăm care sunt gesturile permise și care sunt cele interzise în noaptea de Anul Nou, de pildă, sau chiar când spunem o glumă sau povestim ce i s-a întâmplat unui prieten al unui prieten folosim, de fapt, elemente ale culturii orale.
Dar ce sunt legendele urbane? Cu toții le cunoaștem și le transmitem cu convingere mai departe, chiar dacă, la o privire atentă, nu suntem siguri de sursa lor. Una dintre caracteristicile comune acestor nuclee narative ar fi alegerea verbului declanșator zicerii: se pare, se spune, se povestește, am auzit, mi s-a spus și mie etc., verbe care fac referire la un povestitor generic, neidentificat și neidentificabil, dar cu valoare de rezervor al memoriei colective. Este interesant de urmărit ce elemente sunt alese pentru o noua istorisire și cum sunt ele îmbinate de creativitatea narativă a fiecăruia dintre noi. De fiecare dată când relatăm ceva sau auzim o povestire care începe cu unul dintre aceste verbe este foarte posibil să fim parte chiar în acel moment dintr-un proces folcloric, să creăm o nouă variantă la un nucleu narativ deja existent.
Poveștile despre case părăsite și bântuite din București, despre ambulanța care fură copii pentru prelevare de organe, despre Balena Albastră sau despre ușile care se deschid singure în Casa Poporului sunt doar câteva exemple de nuclee narative ale unor legende urbane pe care le întâlnim fie în ziare, fie în știri, la televizor, fie doar în discuțiile cu prietenii și colegii. Invariabil, ne sunt transmise ca fapte reale, despre care povestitorul a aflat dintr-o sursă demnă de încredere, și au elemente macabre sau doar amuzante. Neapărat, sunt intense emoțional.
Aceste narațiuni (urban legends, urban myths, urban tales, contemporary legends) din folclorul contemporan au intrat în atenția folcloriștilor, constituind atât subiectul culegerilor și categorizărilor, cât și obiect de studiu academic în sine. Legendele urbane nu sunt un simplu fenomen local, ce privește doar spațiul nostru. Există o mulțime de asemenea povești răspândite în Statele Unite, de exemplu. The Vanishing Hitchhiker (autostopistul dispărut – a dat titlul unei importante culegeri de legende urbane publicate în 1981 de Jan Brunvand), The Tumor in the Whale (tumoarea din balenă), The Solid Cement Cadillac (Cadillacul umplut cu ciment), The Death Car (mașina morții), The Severed Fingers (degetele tăiate) sunt doar câteva titluri din această gamă.
La noi nu există încă o culegere cu aparat critic, realizată științific, care să documenteze răspândirea, tematica și variantele acestor narațiuni. Avem de-a face cu numai câteva inițiative concretizate în publicarea acestui tip de texte.
Legendele urbane ale prezentului, pe care le găsim din abundență în diferite tipuri de publicații, au un corpus considerabil dedicat clădirilor bântuite și fenomenelor stranii.
De exemplu, se povestește că în orfelinatul de pe Strada Franceză din București, situat la numerele 13-14 (se poate observa că nici numărul nu pare întâmplător), 203 copii au fost lăsați cândva nemâncați de un anume Stavrache Hagi-Orman, iar spiritele lor continuă să fie prezente în acest loc.
Apoi, despre casa descrisă de Mircea Eliade în nuvela omonimă, pe strada Mântuleasa, la numărul 33, se spune că adăpostește fantoma scriitorului sau că păstrează fantoma unei prostituate care a fost ucisă aici. Variațiunile, trebuie spus, fac parte din strategia narativă de construire a legendelor. O altă clădire celebră din București, Școala Centrală de Fete, este și ea parte a unui scenariu de legendă urbană: se pare că spiritul fetelor care au locuit aici în alte vremuri a rămas în preajmă și face ca temperatura din încăperi să se schimbe brusc și să fie percepute mirosuri anormale.
De asemenea, și despre clădirea în care funcționează Facultatea de Teatru și Cinematografie au fost consemnate mărturii care menționează prezența unei siluete în alb, sunete nocturne ciudate sau incendii spontane inexplicabile.
E greu de spus cât este fantezie, apetit pentru spectaculos sau, poate, ironie, intenție moralizatoare în „fabricarea“ și răspândirea unei legende urbane. De o discuție detaliată pe acest subiect te poți bucura la Atelierul de folclor românesc: mitologii populare, ritualuri şi cântece, pe care autoarea acestui articol, Anca Remeta, îl începe din 16 noiembrie la Fundația Calea Victoriei din București.