Evenimentul din Aula universitatii, organizat de decanatul Facultatii de Filosofie si de Editura Polirom, a cuprins trei parti: in prima parte, Andrei Oisteanu a sustinut prelegerea despre dualismul religios, iar in cea de a doua a fost lansata cartea lui Andrei Oisteanu, Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, aparuta recent la Editura Polirom. Volumul a fost prezentat de Stefan Afloroaei, Dan Petrescu si Liviu Antonesei, iar dialogul din cea de-a treia parte a conferintei a fost moderat de Nicu Gavriluta, prodecanul Facultatii de Filosofie.
Uneori prea tehnica, ceea ce i-a facut pe unii dintre studenti sa paraseasca sala, prelegerea lui Andrei Oisteanu s-a dovedit a fi totusi una interesanta, provocind discutii aprinse in ultima parte a manifestarii. Satana si bunul Dumnezeu… a fost un studiu de caz despre problema dualismului religios, despre miturile dualiste care alcatuiesc mitologia balcanica, dar si pe cea autohtona, despre bogomilism si despre influenta pe care scrierile apocrife ale bogumililor au avut-o asupra folclorului religios romanesc, despre „obirsia raului”, pe care doar dualismul religios o poate explica „pe limba poporului”.
A urmat apoi o scurta trecere in istorie a personalitatilor care au abordat problema dualismului religios: Bogdan Petriceicu Hasdeu si Moses Gaster, adepti ai teoriei bogumilice, au fost primii care au ridicat problema dualismului; Nicolae Cartojan, Lucian Blaga, pentru care dualismul a fost la romani „mai domol” decit la alte popoare. Blaga vorbeste in studiile sale despre gradul de rudenie dintre Dumnezeu (Firtate) si Diavol (Nefirtate), dar si despre prezenta omului in ecuatia cosmogonica. Mircea Eliade, unul dintre „pilonii rezistenti” ai istoriei religiilor la noi alaturi de Ioan Petru Culianu, a realizat o abordare atit istorica, cit mai ales comparativa, a legendelor cosmogonice de factura dualista. Oisteanu a subliniat totusi esecul lui Mircea Eliade de a imprima o solutie problemei dualismului religios. Culianu, spre deosebire de ceilalti, a avut o strategie diferita, el fiind adeptul unei abordari anistorice a problemei. Pentru Culianu, dualismul religios este „un proces de gindire”, un proces mental.
In studiul dualismului religios, „aventura initiata acum un secol si jumatate – a spus Oisteanu – continua si astazi”, iar problema a ramas inca nerezolvata. In studiul sau de caz, Andrei Oisteanu a mai vorbit si despre necesitatea infiintarii unui institut national si a unei catedre de istoria religiilor. In incheierea prelegerii sale, Oisteanu a subliniat faptul ca „edificiul (cam baroc) al istoriei religiei in Romania” este unul cu „multi piloni de lut si cu putini piloni stabili”, iar acesti „piloni stabili” sint Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu.
„Nu avem voie sa-l gindim pe Eliade decit in coordonatele epocii sale”
In cea de-a doua parte a manifestarii, au vorbit pe rind Stefan Afloroaie, Liviu Antonesei si Dan Petrescu. Stefan Afloroaie, decanul Facultatii de Filosofie, a scos in evidenta „discernamintul si claritatea” cu care Andrei Oisteanu a abordat in cartea sa probleme delicate precum antisemitismul si pozitia politica a lui Mircea Eliade, relatia lui Eliade cu miscarea hippie sau moartea lui Ioan Petru Culianu. Toate aceste probleme complicate au fost analizate de Oisteanu „cu rabdare”, cu „nervi tari” si „dincolo de elementele spectaculoase”, asa cum a spus Liviu Antonesei. In prezentarea cartii Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, Dan Petrescu i-a reprosat autorului ca a fost „prea blind” in polemicile pe care acesta le-a avut cu Sorin Alexandrescu in legatura cu Mircea Eliade. Dan Petrescu, care a vorbit si despre „criza maniaco-depresiva” a lui Mircea Eliade, a atras atentia asupra faptului ca „Eliade trebuie citit cu lupa si cu o atenta contextualizare”.
Spre final, s-au mai adus in discutie relatia lui Mircea Eliade cu legionarii, esecurile sale din anii ’30, s-a vorbit despre „tentatia politicului” si despre „prostul om politic Mircea Eliade”, despre dreptul unui autor de a-si regiza opera, despre cartea pe care Eliade si Culianu nu au reusit sa o scrie impreuna, carte care ar fi clarificat multe nelamuriri si probabil ar fi facut parte astazi din bibliografia obligatorie. Andrei Oisteanu a incheiat spunind ca „nu avem voie sa-l gindim pe Eliade decit in coordonatele epocii sale”.