Din cite am observat in ultimul timp, romanul cu tenta istorica de azi (si nu ma refer numai la cel romanesc) si-a deplasat substantial atentia spre zonele mai putin lamurite ale antichitatii si medievalitatii, spre misterele biblice, ale ezoterismului, alchimiei, templierilor etc., in format de policier.
E o moda si asta care, precum la noi moda romanului „obsedantului deceniu”, va trece. Cu siguranta.
O suta de ani de zile la Portile Orientului a aparut in cea de-a treia editie la Polirom. In acest roman ati mers „pe structuri sadoveniene”. Cum v-au influentat scrierile lui Sadoveanu?
M-au influentat in bine, sper… Am mai spus-o si altadata: il consider pe Sadoveanu unul din marii scriitori ai secolului XX si m-a enervat si ma enerveaza („Iritatio facit versus”, nu?) faptul ca din cauza pirdalnicului nostru idiom, nu poate fi tradus asa cum ar merita, decit cu mari pierderi. In O suta de ani… am preluat – evident, cu o tenta omagial-parodica la adresa lui – o serie de topos-uri, de „constructii” sadoveniene, inclusiv la nivelul stilisticii si personajelor specifice autorului Hanului Ancutei, pe care le-am grefat, aluziv, pe o serie de realitati din vremea dictaturii, asa cum, de altfel, ati remarcat si dvs. Caci ce-a fost, in fond, Evul Mediu romanesc decit un sir aproape neintrerupt de dictaturi mai mari sau mai mici? Iar azi, in loc sa mergem cu peschesuri si jalbe la Stambul, nu facem acelasi lucru, insa la Washington?
Kundera spunea despre kitsch ca „este idealul estetic al tuturor politicienilor, al tuturor miscarilor politice”. Cum ati defini kitschul, in context romanesc?
Nu cred c-as fi in stare sa dau o definitie mai buna decit a lui Kundera, cu atit mai mult cu cit Domnia-Sa, fiind un om din Est, stie foarte bine despre ce vorbeste.