Philippe Claudel, cistigator al premiului „Renaudot” cu romanul Suflete cenusii (tradus deja in colectia „Biblioteca Polirom”) si al premiului „Goncourt des lyceens” cu romanul Le Rapport de Brodeck (in curs de traducere in aceeasi colectie).
Intilnirea cu publicul a inceput luni, 26 noiembrie, la Libraria Carturesti, cu o sedinta de autografe. Care s-a transformat rapid intr-o discutie despre ce rol mai are azi scriitorul intr-o lume cu o incredibila dinamica a memoriei. Inca de la inceput, autorul a afirmat ca el nu scrie romane intelectualiste, ci texte populare, accesibile oricui. Ultimul premiu, cistigat cu doua saptamini inainte de venirea in Romania, sta drept dovada. Suflete cenusii incepe un triptic, terminat prin Le Rapport de Brodeck, un traseu care constituie analiza romanesca a problemelor crimei: de la crima colectiva la crima individuala, holismul vinei sau individualitatea responsabilului. Centrindu-si actiunea de cele mai multe ori in jurul razboiului, fie pre sau post, Claudel incearca sa fixeze conditia umana in circumstante dificile, pentru a extrage exact acele situatii care ilustreaza limita in care e adusa aceasta conditie. Dezvaluirile din laboratorul lui Claudel au continuat: prefera sa construiasca romanele ca pe niste anchete politiste, pentru a aduce in alta parte ceea ce el numeste „descoperirea binelui si a raului”.
Un autor atipic in spatiul francez
Philippe Claudel a debutat la 37 de ani, lucru rar in literatura franceza contemporana, si activeaza deopotriva in mediul universitar. Relatia sa cu literatura e una foarte clara: „Nu sint interesat sa-mi povestesc viata mea pentru ca nu e interesanta. Pe mine ma intereseaza sa spun povesti, sa le imaginez, oamenii au nevoie de povesti”. Aceasta optiune anti-biografica se mentine constant in romanele sale. Alaturi de „munca de stil, de scriitura”: „romancierul e un artizan, spune Claudel, de aceea incerc sa lucrez atent imaginile, comparatiile, sa gasesc echilibrul intre o limba simpla, poetica si una care sondeaza adincimile”. Accentul pica pe tragic: romanele construiesc tragismul unei perioade, dar nu sint triste. Doar asa se poate examina conditia umana, pentru ca romanul este „un microscop, o lupa asupra individului si societatii”, sustine Claudel.
Fara indoiala, Philippe Claudel e un autor atipic in spatiul francez. Interesat de evenimentele istoriei contemporane, cum ar fi razboiul din fosta Iugoslavie, el se declara autorul unor romane europene, care descopera o memorie a spatiului si faptelor europene. Mergind pe o teorie kunderiana a romanului, Claudel nu uita ca aceste constructii sint deopotriva acte de cunoastere si divertisment. La Carturesti a demonstrat ce stie un scriitor profesionist, cum acesta isi poate construi un discurs unitar, clar si mai ales cum poate afirma rolul social al literaturii. Ceea ce putini scriitori autohtoni stiu sa faca.
„Le Rapport de Brodeck este un admirabil roman despre alteritate”
Le Rapport de Brodeck este ultimul roman al lui Philippe Claudel, in curs de aparitie in colectia „Biblioteca Polirom”, in traducerea lui Claudiu Komartin. Meseria lui Brodeck, personajul principal, nu este sa povesteasca. Activitatea lui consta in consemnarea de scurte note despre starea florei, a copacilor, a anotimpurilor, a vinatului, a zapezii si a ploilor, o munca fara importanta pentru administratie. Brodeck nici macar nu stie daca rapoartele lui ajung la destinatie – de cind cu razboiul, posta functioneaza greu, si va trece mult timp pina cind lucrurile se vor imbunatati. Sintem intr-un sat din estul Europei, intr-o tara imaginara, in care s-a petrecut o crima colectiva. Autorul este necunoscut, satenii ii dau felurite nume, iar Brodeck vorbeste despre un „Altul”. Brodeck trebuie sa scrie un raport care sa nu dea in vileag mai mult decit este nevoie, insa el face exact contrariul. De fapt, ceea ce infatiseaza Philippe Claudel este „viata” din lagarele de exterminare. Asa cum titra si cotidianul „Le Monde”, „Le Rapport de Brodeck este un admirabil roman despre alteritate.”