Tribeca Cinemas, de asemenea partener al festivalului, este unul dintre locurile cool ale New Yorkului.
Faptul ca evenimentul a fost primit in acest spatiu a reprezentat o legitimare in plus in fata publicului newyorkez. Astfel, acesta nu a fost doar unul in plus si nu s-a pierdut in noianul celor propuse de numeroasele institute culturale straine. Au participat regizorul Nae Caranfil si producatorul celui mai recent film al sau – Restul e tacere –, Cristian Comeaga, critici de film din Romania – Alex. Leo Serban, Andrei Gorzo, din partea TIFF Mihai Chirilov si Mihai Gligor, precum si Andrei-Calin Mihailescu si redactorul-sef al revistei „22”, Rodica Palade. De asemenea, doua dintre proiectii au beneficiat de invitati speciali: filmul Reconstituirea de Lucian Pintilie a fost introdus de regizorul Andrei Serban, iar documentarul Marele jaf comunist al lui Alexandru Solomon, de Vladimir Tismaneanu. De altfel, majoritatea peliculelor au fost introduse de criticii prezenti, la final fiind organizate sesiuni de intrebari si raspunsuri.
Surpriza numita Reconstituirea
Dincolo de prezentele romanesti, in sala s-a aflat unul dintre cei mai cunoscuti critici de film din Statele Unite, A.O. Scott (care scrie cronici pentru „The New York Times” si care s-a indragostit de filmele romanesti. Scott a fost la Bucuresti in urma cu aproximativ o luna pentru a cunoaste regizori si persoane implicate in ceea ce, cindva, ar putea deveni industria romaneasca de film.). Pe linga acesta, au acceptat invitatia organizatorilor si alte personalitati precum decanul Facultatii de Film de la Columbia University, profesori de la aceasta universitate, dar si editorul de la „New York Magazine”. Reusita cea mai mare a evenimentului consta probabil insa in publicul de calitate pe care l-a atras – public newyorkez in general, nu doar diaspora romana. Unele sesiuni de intrebari si raspunsuri, precum cele de la California dreamin’ (nesfirsit) sau de la Restul e tacere au dus la intirzierea urmatoarei proiectii.
Selectia realizata de Mihai Chirilov a fost una foarte curajoasa, cuprinzind de la filme foarte noi precum 432 sau Restul e tacere (care va fi prezentat in Romania abia in primavara lui 2008), la documentare (Marele jaf comunist, Decreteii), scurtmetraje (cele de debut ale lui Cristian Mungiu, dar si ale unor tineri regizori – unii necunoscuti) si filme din adevarata „Epoca de Aur”: Morometii lui Stere Gulea, Reconstituirea de Lucian Pintilie, Iacob de Mircea Danieliuc sau Scurta istorie de Ion Popescu Gopo. Daca Iacob a fost vitregit de o programare nefericita (simbata, ora 13.00), Reconstituirea a reprezentat o reala surpriza pentru organizatori – sala fiind nu doar plina, dar reactionind extraordinar de bine la o pelicula nu tocmai recenta din istoria cinematografiei romane.
Restul e tacere nu e mainstream
Armand Assante, Razvan Vasilescu si Jamie Elman au facut show la finalul proiectiilor cu California dreamin’ (nesfirsit). De fiecare data cind a luat cuvintul, Assante a tinut atit sa evoce memoria regizorului Cristian Nemescu, cit si sa sustina universalitatea filmului in care a jucat: „California dreamin’ nu este un film pentru Romania, este un film despre noi, americanii, care, dincolo de toata aceasta tehnologie ce ne inconjoara, ne definim, de fapt, prin caracterul nostru. Aici e tema generala: dincolo de orice, caracterul omului este acela care conteaza”.
Nici Nae Caranfil si Cristian Comeaga nu au „scapat” de intrebarile publicului – unul incintat de productia Restul e tacere (la care au remarcat neasemanarea cu filmele romanesti din ultima vreme ale lui Mungiu sau Puiu), dar si unul – la prima proiectie – care a invocat corectitudinea politica. Un spectator a acuzat regizorul pentru o scena in care prefectul Politiei Bucurestiului de la mijlocul anilor ’30 s-a folosit de faptul ca producatorul francez „Gaumonde” angajase actori evrei pentru a-i interpreta pe soldatii romani din timpul Razboiului de Independenta. Dorind sa opreasca pelicula Resboiul cu turcii, seful politiei a afirmat ca e jignitoare deoarece romanii trebuie jucati de romani. De aici si confiscarea si arderea productiei care ar fi putut face concurenta Resboiului de Independenta, care sta la baza filmului regizat de Nae Caranfil. Caranfil a fost insa rasplatit prin intrebari si comentarii venite din public, dupa minute in sir petrecute de acesta observind fiecare reactie a spectatorilor din timpul proiectiei. Senzatia publicului de la Tribeca Cinemas a fost, dupa vederea unei productii precum 432, ca Nae Caranfil merge in alta directie, ca filmul sau nu are nimic din trasaturile controversatului „nou val”. Regizorul a respins, in acelasi timp, eticheta de mainstream. „Nu stiu daca filmul meu este mainstream. Este asa cum spuneti in masura in care tema abordata si trairile personajelor sint valabile pretutindeni. Dar in acelasi timp, acesta este un film de autor in cel mai cu putinta mod.” Restul e tacere este, in viziunea regizorului sau, si o pledoarie pentru cinema, in care apare tema artistului sacrificat pentru opera. Cristian Comeaga a vorbit despre munca sa de producator, despre felul in care a reusit sa stringa un buget record pentru productiile de la noi – aproape 2 milioane si jumatate de euro –, o suma infima insa raportata la cel mai low budget film de la Hollywood.
Festivalul s-a incheiat luni, 3 decembrie, la sediul Institutului Cultural Roman din New York, cu o dezbatere prelungita despre filmul romanesc, la care au participat toti invitatii si pe care o puteti asculta aici.
Corina Suteu, directorul Institutului Cultural Roman din New York:
„Festivalul de film romanesc de la New York a avut un succes mare si anul trecut, iar anul acesta am mers pe un val existent al filmului nostru pe plan international. In America, atit Cristi Puiu, cit si Cristian Mungiu au avut cronici exceptional de bune in presa, diaspora romaneasca ne-a cerut de foarte mult timp sa organizam un festival de film. L-am organizat intr-un loc cum este Tribeca Cinemas si in colaborare cu Tribeca Film Festival, ceea ce i-a dat un caracter profesionist, nu a fost perceput ca un festival organizat de catre Institutul Cultural Roman, ci ca pe unul sustinut de trei organizatii profesioniste: ICR (de altfel sustinatorul financiar integral), Transilvania International Film Festival si Tribeca Film Festival. Cred ca a reusit sa se profileze foarte bine, iar New Yorkul, in ciuda competitiei existente, adora evenimentele cu un profil precis, care raspund unui interes evident la un moment dat. Exista acum un interes mare al criticii americane pentru filmul romanesc datorat si premiilor, care au creat un efect de soc calitativ si cantitativ. Asta ii impresioneaza pe americani, sint un popor caruia ii place succesul!”
Mihai Chirilov, curatorul Festivalului Romanesc de Film de la New York:
„Filmele selectionate anul acesta pentru festival sint legate intre ele prin calitate. A fost o selectie, iar selectia presupune calitate. Am ales din tot ce s-a facut in ultimul an si din ce s-a facut inainte de ’89. Apoi, ideea de a avea un program de scurtmetraje s-a impus de la sine, pentru ca s-au facut tot mai multe si mai bune fata de anul trecut. Ma intereseaza sa arat filmele acelor regizori in opera carora – fie ea doar de 10 minute – simt ca e ceva care poate deveni mai devreme sau mai tirziu lungmetraj.
Am avut un festival profesionist aici la New York, cu o comunicare foarte buna si cu liste de invitati, legitimatii – adica acele lucruri care mie, si ca organizator al TIFF-ului, imi indica un anumit grad de profesionalism. Asta este bucataria si nu se vede de obicei, dar m-a bucurat sa o gasesc intr-o atit de buna forma aici, pentru ca altminteri ar fi fost o selectie de filme anuntata intr-un ziar. Dar a fost mult mai mult, s-a vazut grija mare pentru a pune in valoare filmele, pentru a da oamenilor din public posibilitatea sa vorbeasca cu actori sau regizori, au fost mai multi invitati, lucrurile s-au adunat foarte bine.”
Alex. Leo Serban, critic de film:
„Festivalul de Film Romanesc in primul rind trebuie sa aiba continuitate si iata este la a doua editie, creindu-si deja un vad. Lumea cunoaste drumul spre Tribeca Cinemas si la unele proiectii salile au fost absolut pline. Important este ca oamenii au participat si au avut rabdare sa primeasca informatii, sa intre in dialog la finalul proiectiilor, desi orele erau uneori foarte inaintate. N-a fost vorba doar de o forma de socializare, asta e clar. Aceasta a doua editie de festival mi se pare, de fapt, pariul facut anul trecut si cistigat. S-a creat reflexul de a te duce la final de noiembrie pe Canal Street, la Tribeca, sa vezi filme romanesti. Si lumea a fost si la scurtmetraje, si la documentare – e un lucru extraordinar. La anul insa, nu mai depinde atit de mult de organizatori, ci de filmele care vor fi de aratat. Sint citeva anuntate, eu astept deja filmul lui Radu Muntean, Boogie. Ar fi pacat sa nu avem ce arata.”