E începutul lui iulie și în Gisors, un mic târg medieval din preajma Parisului, e cald. Artiștii și stafful Le Grand Baz’Art, festivalul de artă singulară care animă orășelul, se pregătesc de vernisaj. O doamnă cu coafură îndrăzneață trage un pui de somn la umbra salciei de lângă Salle de la Fêtes, unde urma să aibă loc evenimentul. Câțiva trecători se apropie de ea neliniștiți și o întreabă dacă e totul în ordine; mă alătur îngrijoraților, rugându-mă să nu fie cazul să-mi aplic cunoștințele de prim-ajutor. Doamna se trezește plină de vioiciune, zâmbește larg și dă asigurări de bine. Așa am cunoscut-o pe artista Pétra Werlé.
Stabilită la Paris din 1997, creatoarea autodidactă Pétra Werlé a devenit cunoscută în toată lumea datorită creaturilor sale fantastice, pe care le modelează din miez de pâine și salivă și pe care le îmbracă în hăinuțe din componente minerale, vegetale și animale, universurile sale fabuloase entuziasmând publicul, criticii și presa.
Anamorfoze anatomice și salivă
Pétra Werlé s-a născut în 1956 la Strasbourg și a petrecut o copilărie idilică și cosmopolită pe barja familiei, care transporta mărfuri din Basel, Elveția, prin Franța și Germania către marele port olandez Rotterdam. A intrat în lumea artistică oarecum întâmplător, grație unei felii de pâine pe care a identificat un chip. A încercat să-i dea viață modelându-l, dar nu a fost foarte încântată de rezultat. A continuat totuși, iar la 20 de ani își conturase oarecum un stil, sculptându-și personajele în miez de pâine, ajutându-se cu o scobitoare și o pensetă.
În acea perioadă, Pétra s-a angajat casieră într-un mic cinematograf, slujbă care i-a oferit suficient timp pentru a-și perfecționa tehnica. Lucrând și experimentând, și-a dat seama că pâinea mai veche dă mai multă expresivitate chipurilor, prin crăpăturile asemănătoare ridurilor de expresie, în timp ce pâinea proaspătă este potrivită pentru crearea unor trupuri fine, elfice, cu osatură anamorfică. Marea invenție însă a fost adăugarea salivei – mereu la îndemână și niciodată epuizată –, care întărește miezul prin enzime, oferindu-i duritate și un aspect porțelanat. Puțină acuarelă sau guașă le conturează ochii și gura, după care urmează un proces extrem de creativ, prin care personajele își primesc elementele de identitate și unicitatea.
Elitre în culori strălucitoare și irizate sau aripi de fluture, molii sau alte insecte, pietre, scoici, cochilii, coconi de păianjeni, flori uscate mușchi, elemente minerale și cam tot ce poate fi folosit din regnul vegetal și din entomologie contribuie la definirea și animarea micilor ființe răutăcioase, capricioase sau blânde și iubitoare plămădite de Pétra.
Personaje îmbrăcate în „crusta de pâine a lumii“
„Mi-aș încadra lucrările în stilul expresionist“, spune artista „iar personajele mele sunt vanitoase, teatrale, tragicomice, burlești, derizorii. Îmi place ca din când în când să mă înnoiesc: termin o serie de lucrări, apoi timp de doi ani refuz să mai abordez tema aleasă. Îmi selectez o temă nouă și un nou tip de «recipient» în care să le prezint – de obicei, cutii de entomologie, globuri sau medalioane din sticlă, care le protejează și de praf, dar și de șoareci, de exemplu – și continui pentru alți doi ani. În Circul iubirii, Wakan Tanka, Istoria naturală sau Natura lucrurilor, care sunt câteva dintre seriile mele, ființele care le alcătuiesc păreau să fi fost pur și simplu acolo, în mod hieratic, cu podoabe din elemente ale mediului minunat în care trăim. În Procesiune, personajele mele sunt îmbrăcate în crusta de pâine a lumii. Sculptura este sensul vieții mele. Important este să pot fi absorbită de ceea ce fac asemenea unei fetițe care se joacă cu păpușile. Important este ca noi toți să ne eliberăm de ego și să nu ne lăsăm atinși de planul material – asta pentru mine este o formă de fericire –, să călătorim în spațiu și să ne simțim total liberi. Pot să spun că lucrările mele sunt un cântec de dragoste, o dovadă de fraternitate prin sentimentele care mă copleșesc în timp ce lucrez; creativitatea mea apare din iubirea și din durerea trăite de mine, de familia mea și prieteni, de umanitate poate. Nici măcar nu conștientizez, îmi dau frâu liber acestor sentimente, iar degetele mele lucrează singure, dând viață unei lumi care ilustrează lumea mea interioară“, mi-a povestit Pétra Werlé.
Între Centrul „Georges Pompidou“ și „Charlie Hebdo“
În 1997, creatoarea homunculilor din miez de pâine s-a mutat la Paris și s-a dedicat total artei. A aflat că tehnica sa de lucru nu este o invenție proprie – la Muzeul Artei Brute din Lausanne există efigii ale politicienilor realizate în miez de pâine încă din 1877 (de către un deținut, Josef G. Bâle); în lagărele de concentrare se realizau teatre cu personaje din pâine menite să distragă atenția copiilor de la grozăviile din jur, ex-voto-urile din America de Sud se fac din pâine, iar marele Salvador Dalí este menționat în istoria artei ca autor al unui dormitor cu pat, noptieră și corp de iluminat realizat din acest material.
Cu toate acestea, lucrările ei au cucerit pretențioșii critici francezi și au fost prezentate în galerii reputate precum Centrele „Georges Pompidou“, „Béatrice Soulié“, Halle „St. Pierre“ din Paris, „Lélia Mordoch“ din Miami, „Graffiti – Montmorillon“ din Viena, „Le Salon d’Art“ din Bruxelles, „Op der Kap“ din Luxemburg, „Oliva Creative Factory“ din Sao Joao da Madeira (Portugalia) etc. Despre ea au scris cei de la „The Telegraph“, „Liberation“, „Le Monde“, „Le Figaro“ până la revistele de specialitate, ca „Artension“, sau chiar cunoscuta revistă satirică „Charlie Hebdo“.
În cea mai recentă serie de lucrări, Wakan Tanka, personajele ei evoluează cu tandrețe, umor și spiritualitate pe amprente animale ce amintesc secolul al XVIII-lea. Pétra Werlé pune în valoare alianța umană, animală și vegetală, ca în tradiția șintoistă, unde spiritul este în toate. Și poate nu-i lipsit de importanță nici faptul că toate portretele pe care le realizează sunt de fapt o infinitate de autoportrete, o replică nesfârșită a diferitelor ipostaze ale vieții Pétrei Werlé.