Aveam un soi de naivitate în copilărie, că, orice ar fi, cultura merge înainte. Din păcate, am crescut și mi-a trecut. „N-ar fi rău să fie bine“, cum ar spune Creangă. Însă nu e cazul. În ultimii ani, domeniul culturii a cunoscut scăderi dramatice, care au ajuns să aibă un impact din ce în ce mai mare asupra structurilor noastre identitare. Din ministru incompetent în ministru și mai incompetent, România a intrat pe o spirală descendentă ce riscă să ne arunce cu totul în vrie și la acest nivel, al culturii. Iar atunci când ne gândeam că mai jos nu avem cum ajunge, că nu poate fi mai rău, iată, guvernanții au sărit să ne ajute și au găsit o soluție. În momentul de față, aceasta poartă numele de Daniel Breaz și titlul de ministru al Culturii și al Identității Naționale.
Înscăunat în noiembrie 2018, Daniel Breaz părea să dețină o serie de atuuri pentru poziția de ministru: rector al Universității „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, matematician premiat internațional, cunoscător al mediului academic, al nevoilor acestuia, aplecat spre cercetare, deci știind prea bine greutățile pe care le întâmpină cercetătorii etc. Numai că nu a fost așa. Urmându-i lui George Ivașcu, actorul care și-a jucat atât de prost rolul de ministru încât nici nu a putut să și-l ducă până la capăt, Daniel Breaz a avut grijă să se remarce în spațiul public prin declarații cel puțin fistichii.
Una dintre acestea, cu un răsunet destul de mare, a fost cea în care, spunând că este un susținător al familiei tradiționale (și aceasta nu este o problemă), a completat cu îndoiala ce-l încearcă în privința existenței familiilor monoparentale în România. Surprinzătoare a fost și declarația că există o formulă matematică a familiei – formulă pe care nu ne-a oferit-o însă.
Apropierea de trecuți miniștri nu se limitează numai la numele lui George Ivașcu, prin ieșirile sale la rampă Daniel Breaz amintind de Lucian Romașcanu, cel aterizat în post direct de la conducerea unei părți a presei tabloide. Ba chiar prezența sa în această postură suportă apropieri de un alt fost rector devenit celebru pe scena politică, Valentin Popa, fost ministru al Educației Naționale, venit de la Suceava: ambii s-au remarcat prin gafele comise și prin proasta stăpânire a limbii române. „Ca și cadru didactic“, „poet care l-a dat România“ sunt numai două ipostaze ale apropierii lui Daniel Breaz de Viorica Dăncilă.
Acest lucru este grav în sine, căci ne arată cât de gol este în realitate împăratul: cacofoniile, lipsa prepozițiilor, amestecul de idei ne arată în realitate o gândire sincopată, care reușește cumva, într-un meșteșug al disocierii cognitive, să îmbrățișeze doi versanți opuși, cel de ministru al Culturii (cu certitudine, și al Identității Naționale) și cel de propagator de discursuri ce contravin primei poziții.
Discursurile sforăitoare sunt de altfel una dintre caracteristicile ultimilor ani ai celor de la putere, pline de vorbe goale și având în spate realități sumbre. În februarie, spre exemplu, afirma că este nevoie de strategii culturale, „astfel încât cultura și identitatea românească să nu dispară“. Și cine o amenință? Dacă nu știați, e simplu: Internetul. „Internetul – şi o spun cu sinceritate şi încredere – generează şi manipulează tinerii sau tinerele generaţii şi îi îndreaptă către alte direcţii decât cele ce ar trebui să fie normale.“ Ministrul Culturii ne arată că pentru el cultura este numai la trecut, că astăzi nu consideră că ar mai exista așa ceva. Și atunci întrebarea este simplă: oare Daniel Breaz își știe atribuțiile ca ministru? Din ceea ce ne arată, se poate deduce un singur lucru: nu.
Cearta cu arheologia
Dar acțiunile domniei sale măcar au un rezultat cert: cei din cultură se cunosc mai bine acum, ca urmare a ralierii tuturor în fața multiplelor incompetențe dovedite de Daniel Breaz. Cultura este în stradă, practic – și de aici derivă un lucru bun: îi vedem mai bine pe acești oameni, aflați de obicei în planul al doilea.
Însă orice incompetență generează nevoia de a găsi un țap ispășitor. Și ministrul a reușit să-l identifice: din punctul său de vedere, vinovați pentru lipsa de dezvoltare a României sunt… arheologii. Se pare că lipsa de autostrăzi, de infrastructură, în mintea sa se trage de acolo. Să mai spunem oare cât de abject este ca un ministru al Culturii, atâta câtă mai este, să treacă la subminarea propriului domeniu? Mai mult, același Breaz urmărea transformarea cercetării arheologice preventive în supraveghere, ceea ce ar avea efecte catastrofale asupra domeniului.
S-a ajuns la punctul în care, exasperați de lipsa de transparență și de obtuzitatea ministrului cu inițiativă, arheologii să declanșeze o grevă generală. O situație fără precedent și care a anunțat un viitor sumbru. „Fiţi încredinţat că arheologia este o ştiinţă şi apelaţi la cei care au dobândit-o“, îi scria academicianul Mihai Bărbulescu lui Daniel Breaz. Efectul? Deja știți răspunsul: zero.
Și, culmea, aceasta după ce MCIN se laudă cu semnarea unui protocol cu Academia Română prin care ministerul poate beneficia de expertiza Academiei. Dincolo de deșertăciunea demersului, vedem cum Daniel Breaz este stăpânit de o concepție depășită asupra culturii, pe care o vede normată de stat. Cultură la normă, la pogon, în care singurul partener posibil pe care îl vede ministrul este Academia, organ normativ la rândul său.
Problema patrimoniului
În trei decenii, România a evoluat foarte puțin spre deloc în restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului național. Cu siguranță, ministrul actual nu înțelege prea bine ce este acesta, nici nevoia elaborării unui Cod al Patrimoniului de către specialiști sau măcar banalul fapt că patrimoniul poate fi pentru România o sursă constantă de venit pe termen mediu și lung.
Acum însă, în pas alert, Daniel Breaz pare a fi sigur că patrimoniul încurcă. Pe cine și cum? Se pare că pe acei dezvoltatori care urmăresc binele țării, însă sunt împiedicați de istorici. Însă patrimoniul cultural este un element de siguranță națională. Acesta este și unul dintre motivele pentru care săptămâna aceasta personalul angajat în muzee a ținut o grevă de avertisment. Al doilea motiv al grevei? Prin bugetul alocat domeniului Culturii, muzeele nu au bani de salarii până la sfârșitul anului și, mai mult, unele nu dețin fonduri nici pentru a își putea plăti utilitățile. Este cazul Complexului Național Muzeal „Moldova“ din Iași: directorul său, Lăcrămioara Stratulat, a declarat că în urma tăierilor bugetare nu mai sunt nici bani de salarii.
Ce nu e clar însă este felul în care, blocat în modelele culturale ale trecutului, înțelege ministrul identitatea națională, pe care pretinde că o reprezintă, și dezvoltarea acesteia în lipsa trecutului pe care el îl distruge. Ce e clar este faptul că Daniel Breaz nu știe că istoria nu este numai la trecut, ci că ea se petrece în fiecare clipă.
Cu teatrul cum stăm?
Cultura se confruntă de mult timp cu o subfinanțare cronică, este un lucru știut de toată lumea. Însă nu s-au mai întâlnit tăieri de la prea micul său buget precum cele de acum. Și sacrificarea este de două feluri: culturală și umană. În lipsă de fonduri, instituțiile din subordinea MCIN au sistat colaborările cu operatorii independenți, în acest fel reușind să afirme că nu au fost concedieri. Și așa și este: tehnic vorbind, au fost întrerupte contracte de colaborare. Însă aceasta duce la faptul că niște oameni au rămas fără venituri de nici un fel.
Iar a doua consecință este că multe spectacole nu mai pot fi puse în scenă: cei mai mulți dintre mașiniști, tehnicieni, sunetiști etc. sunt în această situație. Spre exemplu, cu un buget micșorat cu 2 milioane de lei față de anul trecut, Teatrul Național București a fost silit să întrerupă colaborarea cu 54 de persoane. Prin urmare, cum este și firesc într-o asemenea situație nefirească, s-au declanșat proteste ale persoanelor de pe acest sector.
Nu vorbim despre un caz special, același lucru s-a petrecut în majoritatea teatrelor din țară. Slăbirea identitară de care am amintit mai sus vine și din această parte: lipsa de personal a dus și duce la anularea a numeroase puneri în scenă, de la operă la teatru și balet. Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale din Iași, declară că lipsa fondurilor riscă să ducă la suspendarea spectacolelor din stagiunea viitoare. Opera din Cluj intră în incapacitate de plată. Un ministru incompetent reușește, încet-încet, să dea stingerea culturii române, pretinzând că o salvează.
Reducerea bugetului AFCN
Iar reducerile au lovit toate sectoarele culturale. Spre exemplu, Administrația Fondului Cultural Național a primit un buget cu 30% mai mic decât în 2018. Cu această ocazie, Daniel Breaz a arătat în ce impostură se află, nefiind pregătit nicicum pentru poziția pe care o ocupă: măsura aceasta lovește puternic în proiecte multianuale, dar ministrul matematician se pare că nu are de unde ști acest lucru.
Mai mult, în fața protestelor în stradă pe care le-a iscat, ministrul iese să mintă, afirmând că nu se taie nimic și că oricum problema se va rezolva în august, la rectificarea bugetară – ar fi o premieră să asistăm la așa ceva: Fondul Cultural Național nu ține direct de bugetul de stat, ci se formează din contribuții adunate de la anumiți operatori economici. Astfel, ministrul reușește să bifeze un nou domeniu al incompetenței sale: necunoașterea legii.
Această tăiere de buget va afecta proiecte în desfășurare, dar și posibilitatea de a lansa noi competiții, ceea ce înseamnă fonduri mai puține pentru activități culturale, pentru editarea de cărți și reviste etc.
Și aici, ca urmare a măsurilor aberante ale ministerului din subordinea lui Daniel Breaz, au început o serie de proteste în stradă și de greve. Instabilitatea indusă mediului cultural este atât de mare, încât nici nu știi la ce anume să te mai aștepți și mai că ți-e dor de ineficiența blândă a lui George Ivașcu.
Cultura ca bâtă
Academia nu stă nici ea mai bine, instituția anunțând că sumele pentru salarizare nu acoperă integral anul în curs. Prin urmare, se dispun pensionări forțate, concedii fără plată și altele asemenea. Avem în față un peisaj apocaliptic, în care toate instituțiile de cultură sunt aruncate în haos, în care supraviețuirea independenților este incertă.
În această viziune a statului paternalist care îl stăpânește pe domnul Breaz, ministerul este cel care decide. Prin urmare, ministrul este stăpân absolut. Am mai întâlnit această concepție: se numește despotism asiatic, în care fiecare este contra fiecăruia și își dorește să fie un nou Tamerlan. Automat, cetățeanul nu este cetățean, ci masă de manevră, care trebuie să se supună. Astfel, orice ieșire din front trebuie pedepsită. Și acesta este momentul în care ministrul folosește cultura ca pe o bâtă.
Este cazul lui Ion Caramitru, care a ridicat problema supraviețuirii instituțiilor culturale. Răspunsul a venit imediat: Daniel Breaz a anunțat că va trimite corpul de control pentru a verifica activitatea desfășurată de Ion Caramitru. Nici o deschidere, nici o asumare a dezastrului, nici o urmă de gândire critică, ci pedepsirea celui care a vorbit neîntrebat.
Cu ce rămânem după atâta cultură?
Cultura română are nevoie de profesioniști. De oameni de bună credință. De dezvoltare provenită din cercetare și inovare. De formarea viitorului prin diseminarea cunoștințelor acumulate. Și cine o poate face? Un amator care crede că arta independentă nu trebuie să existe? Că totul trebuie reglementat și controlat de stat din vârful pixului? Și care are printre colegi un „intelectual“ de calibrul lui Cătălin Rădulescu, cunoscut ca „deputatul mitralieră“.
Dacă ținem seama de ce nu am mai spus aici, cu un ICR care promovează creații de modă, cu Timișoara – Capitală Culturală Europeană încă lipsită de sprijin din partea Bucureștiului, cu Europalia pe butuci, cu „Centenarul extins“ folosit ca pavăză pentru direcționarea de fonduri către ce destinații vrea mai-marele zilei sau cu prestația absolut atroce la președinția Consiliului UE, este clar că România merită mai mult.
În acest ritm, cu persoane care par hotărâte să dărâme tot ce se poate dărâma, se va termina cu tot ce înseamnă cultură în România, cu cercetarea și diseminarea. Vor rămâne doar poziții goale de conținut, cu rol de sinecuri, și chermeze de partid la care, în numele Culturii, se va întări Identitatea Națională prin împărțirea de mici, sarmale și fasole. Și acesta va fi parastasul cultural al României.
Lângă Iași se află un deal, numit Breazu. În momentul de față am certitudinea că dealul Breazu ar fi mai potrivit ca ministru decât Daniel Breaz.
Un comentariu
Cu cat ati fost plătiți sa scrieți acest articol de 2 lei?