Un concept al metamorfozei pentru a nu scapa din vedere posibilitatea implinirii sale si pentru a face clara rezistenta impotriva oricarei noi incercari de mistificare – cu alte cuvinte Europa nu ca nou mit fondator, ci ca punct proxim al destinatiei. Traducerea de la o limba la alta e doar premisa, un spatiu constituit favorabil, pentru a argumenta pentru necesitatea unei arii de tranzit a culturilor (Noua Europa) in care artistii invitati devin reprezentantii paradigmatici ai noilor identitati eliberate.
Stari de agregare tranzitorii
Praf de creta inchegat fractalic pe tabla, stersaturi ale „My Europe 1” ca premise ale „My Europe 2” – lucrarea artistului roman Dan Perjovschi, invitat si in prima parte a expozitiei, configureaza un preambul al restului. Ironia functioneaza ca intotdeauna la Perjovschi in directie destabilizatoare, suspendand (auto)reprezentari, cadre de gandire anchilozate, fictiuni politice ale Europei tuturor timpurilor. In pasta de pe tabla neagra, praful alb de creta comunica cu vaporii de apa eliberati de lucrarea artistului bulgar Pravdoliub Ivanov „Transformation Always Takes Time and Energy” – in fapt, un grup de resouri cu oale deasupra lor, in care apa fierbe. Optimism – schimbarea are, totusi, loc, moderat cu o infuzie din realismul nomic al fizicii – energiile vechi se transforma in cele noi, nimic nu este lasat pe drum, alaturi de intrebarea lui Perjovschi: transformarea are loc, catre ce insa?
La un alt nivel, reluarea unei intrebari despre statutul obiectului de arta in legatura cu backgroundul politic si cultural al celor ce pun sub semnul intrebarii vechea Europa. Vitrina artistelor Anetta Mona Chisa si Lucia Tkacova devine o „Private Collection” in care gestul iconofob al avangardelor artistice din Occident este suplimentat cu un gest politic: nomazii estului dau functionalitatea unui obiect de arta unor obiecte furate din mari galerii occidentale. Foarfecele, cuierul, bormasina fac de asemenea gestul depasirii propriei conditii.
Deplasari tranzitorii
E vorba de o pendulare, mai intai de la un vis la altul, apoi de la o insomnie la alta. „Entre suenos” lucrarea lui Marcello Exposito, artist pentru care a rezista precarizarii vietii de zi cu zi devine act artistic, reprezinta o instalatie cu trei lucrari video si desen pe perete care tematizeaza configuratia muncii si a timpului liber in dimensiune postfordista si revolta prin filtrul teoriei carnavalului a lui Mihail Bakhtin. Legatura survine neasteptat datorita radicalitatii distantei dintre esteticile celor doua intervaluri, dar in fond in intregime legitimata prin aspectele lor performative: atat carnavalul-sarbatoarea eliberarii cat si revolta-sarbatoarea de 1 mai-demonstratia sint ambele transfigurari ontologice ale vietii de zi cu zi, supape de eliberare a presiunii sociale. Pe de alta parte, „Ecriture Nocturne”, lucrarea-performance a lui Renaud Auguste-Dormeuil, e un comentariu al veghei si nelinistii. Suspenda posibilitatea enuntarii – ramai fara cuvinte impartasind instalarea noptii perpetue, cand cheia descifrarii e in mainile unei persoane fara vaz care dezleaga din ora in ora scriitura braille de pe colile albe de hartie ce acopera total peretii unei camere – pentru ca retragandu-te pe pozitii mai sigure sa-ti ramana la dispozitie doar posibilitatea auzului – si atunci auzi repetandu-se numele de cod ale tuturor operatiunilor desfasurate de marile forte militare. Noua Europa devine spatiu de productie al cunoasterii in care configuratia dintre numarul imens de coduri secrete, lumina puternica aruncata pe peretii acoperiti si corpul delocalizat – instrainare prin simtire trunchiata, devine un analogon al iesirii din bezna pesterii lui Platon, nici ea facuta fara truda, catre starea de lucruri reala ce sta in spatele aparentei politicilor de securitate, care in fapt inseamna interventie militara. Pace intretinuta cu mijloacele razboiului.
In fine, o deplasare geografica: lucrarea lui Pavel Braila „Eurolines Catering or Homesick Cuisine”, un video-odisee al unei plase de rafie plina cu mancare si gestul de gazda al servirii vizitatorilor cu sarmale, placinte si vin moldovenesc, e un mic manifest pentru faptul ca granitele dintre culturi pot fi trecute mult mai usor decat rezolutiile institutionale ne-ar lasa sa asteptam, prin simplul gest al unei asemenea arte precum gastronomia.
Traiecte tranzitorii – istoria
„Istoria nu e data, va rog ajutati-ne sa o construim” – astfel suna deviza unuia din proiectele incluse in portofoliul Bienalei a 5-a de la Cetinje. Curatoriata de catre Rene Block si Natasa Ilic, bienala reusea in 2004 sub sloganul „Love it or Leave it” sa ofere o privire lipsita de prejudecati asupra situatiei istorice si actuale a artei din zona sud-estului Europei si a Orientului Mijlociu, prezentand circa 80 de pozitii artistice. Conceput aproape ca o expozitie in expozitie, portofoliul lui Rene Block a fost expus pentru prima oara in Franta adunand laolalta artisti precum Nevin Aladag, Marina Abramovic, Nedko Solakov, Anri Sala, Aydan Murtezaoglu etc.
Dintr-un punct de vedere al istoriei renegociate, Silke Wagner a surprins in proiectele sale „Burgersteig” si „Andrea, Katja, Monica, Sandra, Susanna, Vanessa – interviuri cu prostituate” temele mai vechi ale rezistentei fata de radicalismul de dreapta si neonazism si cea a exploatarii de clasa. La fel, Anetta Mona Chisa si Lucia Tkacova renegociaza in lucrarea video „Kapital” functia profetica cu care ideologia comunista a investit Capitalul lui Marx, pentru ca punand o serie de dileme simple – Voi avea o casatorie fericita? Cati copii? Voi avea o stare materiala buna? – sa sublinieze absurditatea si ridicolul oricarei astfel de orbiri. Pe de alta parte, Laura Horelli si-a incheiat la Paris proiectul inceput in 2006 la Iasi in cadrul Bienalei Periferic expunand versiunea finala a lucrarii „Everything/Synchronization”, o marturie a rezistentei anticomuniste romanesti prin investitie in metafora si alegorie – cazurile Blandiana si Sorescu, pe fundalul naratiunii timpului unui oras, Iasi. In sfarsit, dintr-un prezent care se repozitioneaza continuu, dar care nu reuseste sa scape de tarele sale, asemeni unei voci in care istoria personala devine re-prezentare, Nicoleta Esinencu a gandit pentru aceasta expozitie e noua piesa „Mame fara pizde (Meres sans chattes)”.
Relatii tranzitorii
Pe langa formatul expozitional, L’Europe en devenir implica si formatul alternativ al arhivei cu scopul de a conecta diferite initiative si proiecte care abordeaza chestiunea devenirii europene dintr-o perspectiva critica, punand in centrul acestui demers nu neaparat ideea expunerii lor, ci mult mai mult pe cea a inter-relationarii lor, avand ca fundal domeniile artei si politicii in scopul aproprierii si productiei de cunoastere. La dispozitia publicului pentru cercetare si documentare au fost prezente asemenea proiecte precum Tranzit, kuda.org, Vector, Idea, Relations, Kant & Turia Verlag, Multitudes etc. Pe aceeasi idee a marsat si programul de conferinte, lectures, discutii publice, prezentari de filme etc., care au loc aproape zilnic pana la sfarsitul lunii decembrie.
L’Europe en devenir ne priveste pe toti iar ceea ce aici ia forma rafinata a hranei pentru simturi si gindire inseamna dincolo de usile sale deschise revendicarile greviste ale lucratorilor pe mijloacele de transport in comun din Paris, Sarkozy si noua dreapta vs. restul, gherilele Antifa vs. neonazism in Praga, migratie ilegala si conditii mizere de munca, sovinism italian, iar din mizeria sociala speranta pentru „un altfel” mai bun.