Începutul lunii octombrie este generos cu ieșenii care iubesc teatrul și le propune implicare, întoarcerea la jocurile copilăriei, bucuria revederii cu actori talentați și versatili, prin intermediul agendei gândite de organizatorii Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI). Pentru cea de-a douăsprezecea ediție, programată între 3 și 10 octombrie, selecționera festivalului, criticul de teatru Oltița Cîntec, a pregătit împreună cu echipa sa multe exclusivități atât de la teatrele din țară, de stat și independente, cât și de la trupe din afară, din Japonia, Coreea de Sud, Finlanda, Egipt, Senegal, Mexic, Italia, Germania, Spania.
Și în acest an, după Prolog și showcase-ul Teatrului „Luceafărul“, diminețile de festival i-au chemat cu generozitate spre sălile de teatru pe cei mici, iar serile au fost rezervate tinerilor și maturilor.
Adunându-se ca într-un cuib în jurul temei din acest an, Libertate, propunerile scenice venite de la regizori de top din toate generațiile, Gigi Căciuleanu, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Ada Milea, Cristi Juncu, Bogdan Georgescu, Ioana Păun, Catinca Drăgănescu, Theodor Bogdan Olteanu au animat serile și nopțile, pentru că anul acesta insomniacii au putut să se bucure de artele spectacolului și după ora 22.00. Printre invitații de mare calibru care au fost prezenți la FITPTI 2019 se numără Marcel Iureș, Florin Piersic Jr., Tudor Chirilă, Maria Popistașu, Diana Cavaliotti, Rodica Mandache, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter, Ion Alexandru, Rolando Matsangos.
Legături primejdioase (Teatrul Mic București), cu Florin Piersic Jr. ca Valmont și Diana Cavaliotti ca Madame de Merteuil, 153 de secunde, un performance realizat de Ioana Păun pe tema tragediei produse în Clubul Colectiv, Cocoțat pe schele (Art No More București), un spectacol pentru tați realizat de Robert Bălan pe textele unor scriitori părinți, Bun de export al Catincăi Drăgănescu (Teatrul Point București), care documentează experiențe personale ale plecării din țară (conform INS, din România emigrează 1 român la fiecare 5 minute și 27 de secunde), Taximetriști, un spectacol despre România văzută prin ochii celor care ne transportă și care iau pulsul țării prin miile de povești pe care le aud și le spun, sunt doar câteva exemple de spectacole care portretizează România la cei 30 de ani de libertate pe care îi aniversează în 2019.
De pe scenă în culisele unor lansări de carte și înapoi pe scenă
O săptămână plină de teatru poate trece ca un vis, dacă oferta este suficient de tentantă și echilibrată. Nici în acest an organizatorii Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) nu au dezamăgit. Încă de la debutul festivalului, exclusivitățile gata de a fi descoperite i-au așteptat pe spectatori.
Una dintre ele, ce a bucurat deopotrivă copiii și adulții, a fost expoziția interactivă Prietenii lui Crusoe. La 300 de ani de la publicarea romanului Robinson Crusoe, Compania Toc de Fusta din Spania a adus la Iași, pentru prima oară în România, o instalație interactivă realizată manual și formată din automate de mari dimensiuni, păpuși mecanice, jocuri mecanice și puzzle-uri inspirate de călătoria lui Crusoe. Acționate de vizitatori, exponatele s-au dovedit a fi o invitație pentru fiecare, adult sau copil, de-a descoperi mecanism cu mecanism și de a-și lăsa imaginația să zburde.
Gusturile se formează și se educă. Tocmai de aceea, un festival de teatru cu acoperire internațională, cum este FITPTI, trebuie să ofere publicului cât mai multe trimiteri referențiale la context și la viața artistică dintr-o comunitate. Pentru a atinge un astfel de obiectiv, sunt mai mult decât necesare, pe lângă reprezentațiile scenice propriu-zise, expozițiile cu tematică teatrală, lansările de carte, instalațiile interactive, seminarele de critică teatrală, rezidențele pentru tinerii dramaturgi, spectacolele-lectură ale unor texte calde, care abia au fost scrise sau sunt în curs de scriere. Și ele nu au lipsit nici de la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI).
Astfel, după lansarea volumului Dimineața actrițelor de Anca Hațiegan, în Prologul festivalului, a venit și rândul altor cărți de a fi lansate și al altor autori de a-și expune viziunea artistică. Spectacolele-lectură din 2019 Paradisul și Viral le-au aparținut lui Andrei Crăciun și lui Bogdan Georgescu, autori care au câștigat câte o rezidență în festival, în parteneriat cu FILIT.
Printre cărțile lansate și lecturile propuse publicului la FITPTI se numără: Cătălina Buzoianu, magie, abur, vis; Dramaturgie greacă contemporană; Miruna Runcan, Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. Fluctuantul dezgheț 1956-1964; antologia Forme ale exilului, forme ale rătăcirii.
De asemenea, după inaugurarea de la BCU „Mihai Eminescu“, expoziția de fotografie Băieți, fete și împrejurimi aparținând regizorului Radu Afrim va avea prezentarea în ultima zi de festival, sub ochii curatorului Cristina Rusiecki.
De la o generație de actori la alta și de la teatru independent la teatru de stat
Dar să revenim la reprezentațiile teatrale propriu-zise. Se poate spune că obiectivul organizatorilor a fost și în acest an găsirea echilibrului între contemporan, inovație și gust reîmprospătat pentru esența teatrului, pentru minimalism, pentru textele bine scrise și rolurile bine jucate. Performance-uri dintre cele mai diverse au fost completate cu spectacole în care ideile au fost foarte bine puse în valoare de către actori cu experiență, cu sute de roluri jucate.
Nu este de mirare, așadar, că la un spectacol ca Moș Nichifor, după textul lui Ion Creangă, cu Marcel Iureș în rolul principal, sala a fost arhiplină. Nimic nu a surprins la acest spectacol în ce privește scenografia sau mișcarea scenică, întrucât regizorul Alexandru Dabija a ținut să se concentreze pe relațiile dintre personaje. Nu e ușor să ții publicul atent, atunci când în scenă nu ai decât două personaje, câteva plăpumi și câțiva saci plini, iar regizorul a plasat tot greul pe umerii îndrăgitului Marcel Iureș. Acesta, ajutat de umorul lui Creangă, a reușit să facă din personajul său unul ghiduș, vioi, mereu surprinzător, un atent mânuitor și al verbalului, și al non-verbalului. Cred că fără Iureș spectacolul ar fi fost mai sărac. Însă savoarea limbajului lui Creangă și tenta de erotism imprimată textului l-ar fi salvat, cel mai probabil.
Dacă tot menționam erotismul, un spectacol din a doua zi de festival, în regia lui Bogdan Georgescu și lucrat împreună cu trupa de teatru rom feminist Giuvlipen, Sexodrom, a tratat în detaliu acest subiect, aducându-l în zilele noastre și condimentându-l cu picanterii care țin și de minoritățile sexuale. Dacă în trecut erau de regăsit doar în culisele vieții sociale, în secolul XXI drepturile lor sunt aprins discutate și recunoscute în tot mai multe țări. Spectacolul trupei Giuvlipen se concentrează însă pe mentalități, pe comportamentul majorității în raport cu minoritatea, pe hărțuire și exploatare sexuală, pe abuzuri fizice și emoționale, pe puterea pe care majoritatea și-o impune cu forța de multe ori.
Făcusem cunoștință încă de anul trecut cu trupa Giuvlipen și am rămas cu convingerea că știe să sape după teme care ne privesc pe toți, dar pe care puțini au curajul să le exprime, că talentul îi este cel mai bun aliat. Uneori le ajunge un microfon și un spațiu de dans, pentru că da, performance-urile lor îmbină munca de cercetare, poveștile reale cu ficțiunea, cu dansul și muzica pentru a face un statement.
Sexodrom este un spectacol viu, un spectacol dureros, dar necesar, o oglindă a omului modern, care devine tot mai străin de adevăratul sine. Ipocrizia, violența verbală și fizică, suferința, trauma, inadaptarea, războiul sexelor sunt elementele care îți nasc un gol în stomac. Cu un podium pe care personajele își expun, pe rând, suferințele și îngâmfările, la un microfon care face să ne țiuie urechile a ipocrizie sau a neputință și cu prezența unor panglici roșii care pulsează și străbat corpul spectacolului ca venele, actorii prezenți pe scenă au misiunea de spune spectatorilor povești private și narațiuni intime.
Bărbatul și diversele sale roluri sociale
La ediția din acest an, aș putea spune că bărbatul a fost un răsfățat al regizorilor selectați să participe cu spectacole în programul festivalului. Astfel, cel puțin trei dintre aceste spectacole, Taximetriști, Cocoțat pe schele și Îngerul pantofilor și-au luat ca punct de reper bărbatul modern.
Taximetriști, spectacol regizat pentru Teatrul Apollo 111 București de Bogdan Theodor Olteanu, după un text de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, pune în prim-plan doi taximetriști care străbat străzile Bucureștiului și se întâlnesc cu oameni dintre cei mai diferiți și cu situații de o normalitate evidentă sau de un extrem care îi face să iasă din zona lor de confort. Aici bărbatul este prezentat cu tot cu limbajul licențios și cu tot cu preconcepțiile și stereotipiile pe care o meserie ca cea de taximetrist i le scoate la suprafață. Umorul este ingredientul principal de care se folosește Bogdan Theodor Olteanu pentru a caracteriza și caricaturiza, în același timp, bărbatul familist și nefericit și bărbatul macho, dar și societatea care încurajează ca astfel de tipologii să înflorească.
Pe de altă parte, Îngerul pantofilor și Cocoțat pe schele aduc în lumina reflectoarelor bărbatul în rolul său de tată, un rol social esențial care vine la pachet cu multă presiune și multe așteptări din partea propriului sine, dar mai ales din partea celorlalți.
Dacă în Îngerul pantofilor, un spectacol al Teatrului Coquette din București, paternitatea este văzută prin ochii unui copil crescut într-o societate extrem de mercantilă, în care părinții sunt obligați să muncească 24 de ore din 24 pentru succes și bunăstare materială în detrimentul timpului petrecut cu copiii lor, în Cocoțat pe schele perspectiva este cea a bărbatului-tată.
Realizat de Asociația Art No More București, în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika, Cocoțat pe schele include prelucrări ale interviurilor realizate în perioada de documentare, informații preluate din mass-media sau din anumite studii, ca și textele scriitorilor Andrei Dósa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu și Igor Mocanu, scrise pentru acest spectacol. Cocoțat pe schele vorbește despre tatăl timpurilor noastre, în diversele sale ipostaze: tatăl implicat, care citește cărți de parenting și merge des cu copilul în parc, ba chiar își ia concediu de paternitate pentru că soția câștigă mai bine și preferă să o lase pe ea să muncească, tatăl absent, dar cu un cont bancar generos și dispus să acopere orice nevoie materială a copilului, tatăl care se simte înstrăinat social și fără prieteni, tatăl în depresie după nașterea copilului. Și în acest spectacol, umorul este ingredientul care leagă toate poveștile mici într-una singură, plină de înțelesuri.
Regizorul ingenios și teatrul documentar
Au mai fost două spectacole în cadrul ediției din acest an a FITPTI care mi-au ocupat mintea mult după ce am ieșit din sală: Legături primejdioase, în regia lui Cristi Juncu, și 153 de secunde, regizat de Ioana Păun, după un text al poetei Svetlana Cârstean.
Ceea ce pot afirma cu certitudine despre primul, Legături primejdioase, este că te prinde într-un vârtej estetic și senzorial care te ține cu sufletul la gură trei ore jumătate. Regia, scenografia și jocul actorilor din spectacolul lui Juncu, realizat după romanul lui Choderlos de Laclos, sunt dependente unele de altele într-un fel care le pune individual în evidență și le amestecă până la ultima replică pentru a oferi spectatorilor o experiență de neuitat. Jocul intrigilor amoroase este atât de bine stăpânit de actorii din distribuție (Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache), încât îți este greu să îți alegi preferații. Ba mai mult, teatrul în teatru, ieșirile din rol, costumele cu note care trec de la aerul de epocă la tendințele modei punk, numerele de operetă cu care se joacă regizorul par scoase din pălăria ingeniozității artistice.
Performance-ul 153 de secunde, regizat de Ioana Păun, ne readuce durerea destinelor schimbate pentru totdeauna de incendiul de la Colectiv. Apetitul pentru teatru documentar al Ioanei Păun se amestecă în acest spectacol cu lirismul cotidianului pe care îl stăpânește atât de bine poeta Svetlana Cârstean, pentru a ne îndemna să nu uităm niciodată răul în masă pe care nepăsarea și neasumarea îl pot stârni. Cu un decor format dintr-un cadru metalic care se compune și se descompune în câteva clipe, la fel ca viețile celor care au ars la Colectiv, 153 de secunde este un spectacol-durere, un spectacol-nevoie de vindecare, un spectacol-lecții pe care trebuie să ni le învățăm.
Ediția din acest an a FITPTI a fost despre aceste spectacole și despre mult mai mult de atât: jonglerii, păpuși simpatice, actori-păpușari în mâinile cărora obiecte banale au devenit obiecte de poveste, artiști de pe continente îndepărtate veniți pentru a cunoaște publicul din Iași. Libertatea ca temă de festival nu e niciodată un loc de joacă prea mic, așa că nuanțele și complexitatea artelor spectacolului s-au revărsat în 2019 spre publicul FITPTI ca un fluviu, adâncindu-l în visare, meditație, bucurie, plăcere.