„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Pluto în Scorpion, de Dan Sociu, care va apărea în curând la Editura Polirom.
– Fragment –
Mergeam spre abator cu vita și cu bunicu’ și bunicu’ plângea. Omorâse multe vite, dar asta era a lui.
Mai fuseserăm împreună acolo când eram cu un cap mai mic. Mă ținusem atunci de el pe drum, altfel nu m-ar fi luat, că nu voia să aibă și grija mea. Am văzut benzile pe care veneau porcii la tăiat și am fost și într-un tunel unde femeile curățau mațele. Era frig și un măcelar a pârlit la o lampă de sudură coada unui porc și mi-a dat să gust. Seara ne-am întors acasă cu carne ascunsă în pungă, la burtă. Când a scos halca, ea l-a certat că nu carne de aia voia. Și că e beat. A înjurat-o și a vrut să arunce carnea la câine.
Am văzut un stâlp de curent și am urcat pe prima gaură din ciment, apoi pe următoarea. Spre vârf, găurile se micșorau. La ultima am mai stat puțin și m-am uitat de sus la câmp și la balegile de pe drum și am coborât. Am fugit după el, care mergea mai departe cu vita. Când am intrat pe poarta abatorului, vita a început să ragă și să tragă spre ieșire. El a împins repede poarta și a lovit-o în cap. Un coleg al lui, beat, a sărit și a tras vita de coarne înăuntru. Au împins-o amândoi cu șuturi în burtă până a intrat în prima sală. Pe gresie era apă cu sânge și în mijlocul sălii vâjiiau curenții de aer. A strigat ceva la colegul lui. Un altul a venit cu o bilă de fier legată cu un lanț. A învârtit bila în aer și-a pocnit vita în frunte. Animalului i s-au îndoit genunchii și a alunecat pe gresie. Încerca să se țină pe picioare. El i-a strigat ceva unui alt măcelar, care a luat lanțul cu bilă și a lovit vita încă o dată în cap. Au omorât-o cu niște cuțite și au jupuit-o. Ochii vitei erau mai mari acum, verzi-deschis, luceau înghețat și păreau să se uite holbați undeva în sus. M-am gândit că partea aia de ochi dinăuntru, dezvelită acum, nu vede nimic când e vie. Au tăiat carnea și au ștampilat fiecare bucată. L-am întrebat dacă cerneala neagră de pe carne nu-i strică gustul și el a horcăit, apoi a scuipat într-o parte. Mi-a spus ceva, dar nu mai eram atent. A scos o sticlă dintr-un buzunar și le-a dat-o celorlalți. Când ne-am întors acasă, m-am oprit iar la stâlp. Am urcat până sus și mi-am băgat capul prin gaura mică. M-am gândit că o să rămân blocat, dar am ieșit de acolo destul de ușor, doar o sârmă îndoită m-a zgâriat puțin pe obraz. Am coborât și am fugit după el. M-am dus acasă înaintea lui. Când am ajuns în curte, am văzut-o după perdeaua cu muște bâzâitoare din bucătărie. Am sărit pe geam în camera din mijloc. M-am ascuns după sobă. A intrat înăuntru, cu o găleată de tablă în mâna. Încercam să-mi țin răsuflarea, să nu mă audă. S-a apropiat de peretele de care stăteam sprijinit, s-a aplecat, a dus mâna la gură, a scuipat și a șters rama pozei de la nuntă cu mâneca umedă. Gâfâia de la efort. A pus găleata jos, peste piciorul meu. L-am lăsat acolo, nu am încercat să-l trag de dedesubt. Avea pe nas ochelarii groși, prin care ochii i se vedeau tulburi și alungiți. Stăteam ghemuit după o butelie goală și nu mă vedea. A spus ceva despre o vază cu apă și că ar trebui să pună aspirină în ea. Gura îi mirosea a rom și în rest avea izul de urină, ca toți oamenii cu diabet. S-a dus, târșâind-și șlapii de cauciuc, la dulapul din față. L-a deschis, a scos dintre prosoape o sticlă și a dus-o de câteva ori la gură. A spus ceva și cuvintele i-au ieșit mai mult ca o gâjâială din gură. A pus sticla la loc, s-a aplecat după dulap. A mai spus ceva și și-a mișcat degetele ca și cum ar fi vrut să arate înspre fereastră, dar s-a răzgândit.
A murit într-o vară, tot acolo, în casă, stătea întinsă și m-a întrebat înainte dacă am mâncat. Afară erau surorile ei, una făcea o listă cu tot ce trebuia cumpărat pentru înmormântare.
*
Cine zice că poți fi fericit și fără băutură ? Poate m-am grăbit eu, poate mi s-a părut că mă fac mai bine să mă las, doar pentru că rămâneam în viață. Dar cine zice că pentru un pic de fericire nu merită să și mori ? Altceva nu m-a făcut fericit, nu m-a încălzit pe dinăuntru niciodată. Poate fututul, poate când intru într-o femeie, când e simplu, pe urmă totul se complică. Nimic nu mă mai poate face fericit. Asta e ceva ce am învățat și înțeleg. Niciodată n-o să mai trec așa prin zile ca atunci. Și e așa departe, scufundat, că mi se pare că mint. Mi se pare că inventez copilăria, tinerețea mea. Toată viața e așa derizorie, e așa o glumă. Dispare și de fapt cine suntem. S-a dus s-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus s-a dus.
S-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus s-a dus. Îmi vine să țip de fericire când mă gândesc la asta. Îmi vine să țip de ușurare când mă gândesc că toate durerile se duc. Că nimic nu poate să mă aibă. Că asta-i tot.
CARTEA
În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternând secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordînd de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.
„Un autor mai mobil decât majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică.“ (Mihai Iovănel)
AUTORUL
DAN SOCIU (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a peste 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania. A publicat volumele de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic“, Premiul național „Mihai Eminescu“), Fratele păduche (Vinea, 2003), cântece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei „Observator cultural“/ Premiul „Andrei Bodiu“), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sârbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014) și volumul Uau (Polirom, 2019).