![](../images/numere/094/dosar_rasfoit.gif)
„Credeam ca e un fitil securistic. Uite ca n-a fost” – Cristian Teodorescu, seful sectiei de cultura de la „Cotidianul”
„A doua cautionare a Securitatii” este titlul editorialului dumneavoastra din „Cotidianul”, publicat in editia din 7 septembrie. Aduceti in discutie aceeasi lista a intelectualilor care au colaborat si despre care se vorbeste de ceva vreme in mediile culturale. Mai mult, povestiti ca, recent, ati fost inselat de o cunostinta. Ati intrebat-o daca a turnat, a spus ca nu si peste o saptamina apareau probele in presa. Cum ati reactionat la scrisoarea lui Sorin Antohi?
Am vazut in aceasta foarte tirzie marturisire un lucru bun. Cei cu care am stat de vorba – intelectuali cu oarece prestigiu la ora asta – sint de cam aceeasi parere cu mine. O marturisire din partea unei personalitati de talia lui Sorin Antohi fireste ca a provocat zarva. Unii s-au declarat intristati de ceea ce s-a intimplat cu Sorin Antohi in tineretile sale – ma numar si eu printre ei, trebuie sa recunosc –, altii au fost revoltati de faptul ca a tacut atitia ani.
Cu toate acestea, dumneavoastra nu ati aflat acum…
Da, stiam de luni bune de existenta certa a acestei povesti, a angajamentului lui Sorin Antohi cu Securitatea. Auzisem de povestea asta cam din 2002, de fapt. Si, drept sa va spun, nici n-am vrut sa cred, mi s-a parut ca e un fitil securistic. Si uite ca n-a fost. Pe masura ce oameni ca Sorin Antohi, ca fostul meu coleg Carol Sebastian spun ce au facut, ies practic de sub controlul fie si imaginar al fostilor securisti. Care, va dati seama, stiu foarte bine cine tace si cine marturiseste. Cita vreme mai exista oameni importanti pentru cultura romana, pentru asa-numita intelectualitate publica autohtona, oameni importanti care continua sa taca, fostii securisti ii bifeaza si stiu ca pot conta pe tacerea lor. Dar cind un om de seama lui Sorin Antohi marturiseste, ceva din siguranta de sine a acestor securisti care vin si ne spun ca nu si-au facut decit datoria se mai clatina putin. Cita vreme vor mai exista oameni care tac, vom avea afirmatii obraznice din partea unora ca domnul Merce, ca fostul general de Securitate Plesita. E bine ca, prilejuiti de asemenea ocazii, se mai aud voci importante ale disidentei, care au insemnat ceva pentru dorinta de libertate in tara asta.
Pina unde putem merge cu acuzarea celor deconspirati?
Aici lucrurile sint destul de delicate. Dupa parerea mea, fiecare dintre noi nu poate ierta decit lucruri care l-au atins direct, nu poti sa ierti in numele altcuiva. Dar, in loc sa devii oripilat, in loc sa devii acuzator fata de cineva care marturiseste, poti sa pui in balanta aceasta marturisire – fie ea si foarte tirzie – cu tacerea complice, cu domnul Merce si cu altii. Din punctul meu de vedere, trecutul nu mai poate fi schimbat. Il putem privi cu ingaduinta unii dintre noi. In cele din urma ramine un lucru legat de constiinta fiecaruia dintre noi in parte.
Spuneati tot in „Cotidianul” ca delatiunile tot delatiuni ramin pina la urma. Ce parere aveti despre acest curent trasat de aceia care se apara afirmind ca nu au facut rau prin cele turnate?
In clipa in care era o turnatorie de tip „m-am intilnit ieri, la ora 16, cu X”… „Nu-i nimic rau in asta!”, s-ar putea spune la prima vedere. Numai ca cel de la Securitate care vorbea a doua zi cu X urmarit si-i spunea „in ziua cutare, la ora cutare, te-ai intilnit cu cutare”, va dati seama ca omul acela se simtea supravegheat. Si supravegheat din cer de undeva, ca nu si-ar fi putut imagina ca prietenul cel mai bun a fost acela care l-a turnat. Din punctul acesta de vedere, delatiunea e vinovata chiar si atunci cind autorul ei spune „m-am intilnit cu cineva in tramvai”, fara sa precizeze ce-au discutat.
„Trebuie sa mai vedem enorm de multe dosare ca sa putem da un verdict” – Dan C. Mihailescu, critic literar
Pina unde poate merge iertarea intelectualilor care au turnat?
Nu-mi pot da seama pina unde poate sa mearga iertarea, pentru ca nu-mi pot da seama pina unde o sa mearga difuzarea materialului supus iertarii noastre. In masura in care esti dispus sa ierti, trebuie sa ai ce si atunci ne trebuie o marfa ale carei dimensiuni nu se pot prezuma acum. Tocmai i-am trimis o scrisoare de prietenie si de intelegere lui Sorin Antohi, acum doua-trei seri i-am telefonat parintelui Marchis.
In mediile intelectuale circula de ceva vreme o lista pe care figureaza nume grele, precum Nestor Ratesh sau Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu…
Eu am spus in „Idei in dialog” numai ce s-a dat prin ziare, dar am pus si de la mine vreo doua-trei nume si prietenii mi-au atras atentia: „Vezi ca atita vreme cit acele persoane nu sint declarate susceptibile de vinovatie, nu poti sa le declari tu, ca te faci colportor si risti un proces de calomnie!”. Dar eu as fi vrut sa vina cu niste nume Stelian Tanase, de pilda, care spune de la un timp ca vede in arhive zeci de nume, chiar 50 de nume de scriitori notabili. Si spune mereu „nume mari, nume mari”. Dar cine-ar putea fi, m-am intrebat si eu. Cine? Marin Preda, Sorescu, Alexandru? La cine sa ajung? La Blandiana, la Manolescu? Deocamdata, eu sint dispus la cit mai multa intelegere si chiar la iertare totala atit timp cit delatorii nu au facut rau. Adica nu a stat nimeni in inchisoare, nu i s-a blocat nimanui dreptul de a iesi din tara…
Dar cum putem cuantifica raul pe care l-au facut, atita vreme cit nu avem accesul complet la dosare?
Eu sper ca il vom avea. E una vinovatia din anii ’47-’58, cind o turnatorie putea duce la moartea unui om sau la condamnare pe viata, altceva e turnatoria de la Uniunea Scriitorilor din ’80, cind scriitorul X era turnat ca spune bancuri cu Ceausescu, altceva era cind la Teatrul National te turna un coleg ca vrei sa ramii in strainatate in cursul turneului respectiv si nu mai plecai din tara. S-au facut turnatorii pe motive de gelozie, adulter. Inca trebuie sa mai vedem enorm de multe dosare ca sa putem da un verdict. Pentru ca deocamdata nu avem decit patru-cinci studii de caz – turnatorii lui Stelian Tanase, povestirea lui Bujor Nedelcovici despre Mircea Iorgulescu, care l-a turnat o viata intreaga…
Ce-o sa ne facem in momentul in care se va dovedi, sa zicem, ca vocile Europei Libere au turnat la un moment dat?
Da, noi vom spune pe de o parte cit de mult a insemnat Europa Libera pentru evadarea noastra pe verticala in anii respectivi si pe de cealalta vom spune: „X-ulescu a fost agent al Securitatii de aici, altul a fost un releu”… Au fost multi acolo care erau utilizati si de Securitate, si de KGB, si de Intelligence Service. Cred ca dupa sase luni sau chiar un an-doi de dezvaluiri, de exhibari de maruntaie din dosare ne vom pune toti laolalta si vom cugeta. In toate gruparile acestea mari – cercul de eseu de la Iasi din jurul „Opiniei studentesti”, „Echinoxul”, „Cenaclul de luni”, povestea cu Miscarea Transcedentala, deci tot ce tinea de multimi organizate – i-au pus sa se toarne intre ei cu un sadism diabolic. Si naviga securistul Ciurlau intre Luca Pitu si Antonesei, intre Dan Petrescu si Liviu Cangeopol. Si-i spunea fiecaruia despre celalalt ca „vezi ce-a zis celalalt despre tine”. Daca as avea forta unui reporter TV, i-as pune pe Ciurlau, pe Botirlan si pe Antohi fata in fata cu Luca Pitu si cu ceilalti, sa refaca jocul de atunci, interogatoriul de atunci.
Cum vi se par reactiile de dupa autodeconspirarea lui Sorin Antohi?
Eu nu pot fi banuit ca sint excesiv de binevoitor fata de Dan Petrescu. Dar vreau sa va spun ca i-am admirat pozitia, sint intru totul de partea lui, a fost exemplara! Atit timp cit nu vom afla, Fereste Doamne!, grozavii mari de tot din dosar. Eu acum iau doar scrisoarea lui Antohi, ceea ce se vede.
„Clasa intelectuala ajunge sa fie asociata cu fatarnicia”
Invitat in emisiunea „100%” realizata de Robert Turcescu la Realitatea TV pe 11 septembrie, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre gestul lui Sorin Antohi de a publica o scrisoare in „Cotidianul” prin care recunoaste legaturile sale cu fosta Securitate.
„Din punct de vedere sentimental, lucrurile sint ireparabile. Sorin Antohi nu mi-a dat nici macar un telefon nici inainte si nici macar dupa ce am aflat din presa. Deci ceea ce ar fi trebuit sa aud de la el am auzit din presa… Desi eu stiam de vreo luna. Din punct de vedere general… moral… este teribil ceea ce a facut Sorin Antohi. El a umblat cu o incarcatura de dinamita, ca acei kamikaze, ca acei teroristi care intra prin teatre si autobuze ani de zile si a detonat-o acum, lovind in intreaga clasa intelectuala din Romania. Va intrebati de ce Gigi Becali are succesul pe care-l are? Pentru ca dupa cazurile Mona Musca, Sorin Antohi si cine mai urmeaza – si mai urmeaza! – clasa intelectuala ajunge sa fie asociata cu fatarnicia, duplicitatea, cu minciuna. Or, va rog sa observati un lucru la Gigi Becali. El este violent, obscen, brutal, primitiv, incult. Dar nu minte! M-am uitat cu atentie. Cind nu-i convine ceva o mai intoarce, dar nu spune ca albul este negru. In vreme ce acesti oameni la care poporul se uita cu admiratie sint asociati acum cu minciuna. Si tocmai frumusetea vorbelor lor este asociata cu gaunosenia minciunii. De asemenea, domnul Becali n-are nici o problema cu Securitatea… Pentru ca este machidon, vine din zona legionarismului. Intelighentia romaneasca o are si o s-o aiba intr-o proportie si mai mare din cite aud. Or, acest lucru produce inca un faliment al ideii morale in Romania. Si-atunci cum sa te miri ca vine Gigi Becali?”