Era o dimineata de mai mohorita in Bucuresti, asa ca m-am hotarit sa iau un avion spre New York si sa ma ridic deasupra norilor, la soare. E o schema la fel de buna ca sa scapi si de aglomeratia din metrou, de cea de la Piata Unirii mai ales. Chiar in timp ce-mi asezam bagajul de mina linga cel al Elenei Vladareanu m-am gindit la asta si, pentru citeva clipe, la amaritii de jos care se duc la munca inghesuiti ca sobolanii in conserva, daca ar exista asa ceva, conserve cu sobolani, adica.
„E bine sa scrii poezie; poezie apreciata de mainstream, dar nu si de underground, sau apreciata in underground, dar nu si de mainstream, sau, cu atit mai frumos, apreciata si de mainstream, si de underground sau deloc apreciata, nici de underground, nici de mainstream, nici de Adriana Gheorghe, dar care-i place lui Cristi Neagoe, de exemplu, iar asta poate fi de ajuns sa nu-ti platesti singur sau sa-ti plateasca firma, ca oamenilor obisnuiti, biletul de avion.” Am oftat multumit si m-am asezat linga Elena, care tot drumul a chicotit urmarind pe un ecran o veverita agatata in cirlige de rufe.
2. Intoarcerea
Aproape mi se terminasera cei 370 de dolari pe care mi i-a dat ICR-ul, asa ca am hotarit sa ma intorc la Bucuresti. Mai aveam o bancnota de 50, cu care m-am plimbat prin Duty Free si n-am cumparat nimic.
3. Ce s-a intimplat intre
In primul rind, Vica a uitat sa ma filmeze cind am citit la KGB Bar, dar pe Kostea nu te poti supara, el e unul dintre putinele bunuri comunitare pe care tinerii scriitori le pretuiesc cu adevarat. Imi amintesc ce tristi eram toti cind i-a reeditat Tzone cartea, aia cu care debutase la 14 ani, drept pentru care cineva a lansat pe la Gaudeamus zvonul sinistru c-ar fi murit Vica. Nu e adevarat, Kostea e viu, Nina Cassian poate sa depuna marturie. Si, sincer, daca nu ne-ar fi numarat el din cind in cind, ca o comandanta de detasament sirguincioasa, cred ca ne-am fi intors mai multi de sapte in tara. Iar poeziile lui cu „lectii de Internet pentru Oana” chiar merita bagate in manuale, ar fi mai utile si mai frumoase decit o gramada de prostii urite si ornamentale de pe acolo.
Dar sa revenim la mine – locurile mele preferate din tot New York-ul au fost asa: balconul Corinei Suteu, la etajul 17 al cladirii consulatului, gradinita de copii Basic Trust, unde am fost cu prietena mea Oana Marian si cu Sam Grossman de la trupa Wowz, care le-a cintat la chitara celor mici, si acoperisul institutului maghiar unde, pentru ca una dintre cele doua toalete era stricata, ieseau din cind in cind la un pipi si o tigara Eugenides, Rushdie, Esterhazy si altii, din ce in ce mai multi, pina cind, la un moment dat, superparty-ul de dedesubt s-a mutat la etajul 102 (aprox.), la aer, sub mareea de elicoptere. Si toti dansau.
4. Ice-cream factory, China Town
Asta e, de fapt, locul meu preferat, care nu e tocmai un loc, e mai mult asa, o reverie pe care te tot dai, ca iarna pe suiuc.
5. Neagoe
Cristi cunoaste pe toata lumea din New York si din Bucuresti. Cristi poate sa-ti faca intrarea in aceeasi noapte in cluburi studentesti, unde sa palavragesti cu artiste chiliene, si in cluburi cu yuppies, genul ala de loc superfitzos in care, din cind in cind, apare cite cineva si incearca sa-i vinda cocaina lui V. Leac. Cristi se duce fermecator la Llosa sau Rushdie si le baga pe git cartoline cu poezii romanesti. Si ii prelucreaza asa de frumos, incit la sfirsit acestia ii multumesc cu ochii stralucind de recunostinta. Aerul lui de Holly Golightly masculin, combinat cu eficienta manageriala a Corinei Suteu, face din ICRNY o institutie romaneasca sexy (in sfirsit, slava Domnului!).
6. Succese pe linie
Revista „Calque” va face in iarna un numar cu noi, Editura Open Letter ne-a curtat un pic, Sharon Mesmer (cautati-o pe youtube, e foarte amuzanta), un fel de vedeta „locala”, ne-a indragit. Cum ar zice un alt poet municipal, John Ashberry, „NY was kinder to us. The streets offered a variety of directions to the foot/ And bookstores where pornography is sold”.