In primul rind, o boare de prospetime. Ceea ce ma mira cel mai mult este ca exista atit de putini autori care au abordat genul, mai ales ca tiparul nostru mental ancestral se trage din Feti-Frumosi, Zmei, Babe Cloante si Sfinte Vineri. Nu-mi pot permite sa fac eu catalogari in ce priveste literatura romana, dar, pentru ca sintem intre noi, am sa-ti marturisesc ca de ani de zile resimt o senzatie de imbicsire, de invirtire in jurul cozii.
Productiile noastre literare oscileaza intre un intimism pronuntat, care in afara socantului Ion Manolescu si-ar gasi locul mai bine pe bloguri, si descrierea unui cotidian care ma tulbura doar in textele lui Radu Aldulescu.
Cit despre literatura fantasy/fantastica – ooh, cit de multe ar putea sa aduca, dar, din pacate, n-a adus decit un pic pina acum. Lucrul mi se pare cu atit mai ciudat cu cit acest gen de literatura se asociaza cu scurtcircuitarea locului comun. Literatura fantasy este o cale rapida catre speculatiile fundamentale, agreate de romani, mari cititori de eseistica, altminteri.
Daca vreti, literatura fantasy ar fi corolarul epic al eseisticii, numai ca la noi functioneaza inca teama ca pataniile-care-te-tin-cu-sufletul-la-gura si spectaculosul te decad din cultura. Contra-exemple exista (Haulica, Ivanescu, Don Simon si Liviu Radu), numai ca ele, fiind asimilate subculturii, nu ajung sa fie cunoscute de marele public.
Care a fost sursa de inspiratie pentru ultimul dumneavoastra roman, Vindecatorul?
Trigger-ul romanului a fost un documentar care m-a emotionat foarte mult. Trei neanderthalieni pleaca in cautarea hranei, pentru a-si scoate tribul din iarna. Dupa zile intregi de chin, dau peste o turma de bouri si, cind sint gata-gata sa doboare vinatul (cu pretul vietii unuia dintre ei), apar doi cro-magnoni drepti ca brazii, cu frunti inalte si trasaturi nobile, precum niste arieni coboriti direct din afisele propagandistice naziste. Ceea ce neanderthalienilor le luase zile in sir de efort, noilor aparuti le-a luat doar citeva minute – acestia din urma posedau un limbaj si o tehnologie care le-au permis sa doboare vinatul fara bataie de cap, sustragindu-l bietilor neanderthalieni, niste insi greoi si aproape muti.
Istoric vorbind, intreaga calatorie a speciei noastre a avut loc intre astfel de salturi culturale, prilejuite de ciocnirea unor civilizatii. In cel mai fericit caz, insii care au pierdut conflictele au decazut prin aculturatie.
Intrebarea mea este: cit de mult s-a pierdut prin aceste aculturatii succesive? Intrebarea consecutiva este: cit de mult va distruge globalizarea, care fundamental este motorul unei asemenea aculturatii?
Cu alte cuvinte: merita sa ne supunem aculturatiei care, actualmente, ne ofera in schimb doar o civilizatie a accesoriilor?
Cum vedeti viitorul literaturii F&F in Romania?
Nu m-as referi la viitorul acestui gen de literatura, in mod special. Senzatia mea este ca literatura, in general, are un viitor sumbru, alaturi de orice altceva mai inseamna cuvint scris, mai ales daca e scris pe hirtie. Vargas Llosa povestea cu mihnire amestecata cu furie cum Bill Gates promisese la nu stiu ce forum mondial ca si-a propus sa desfiinteze hirtia ca vehicul al cuvintelor. Oferta lui Gates, ins versat in marketing si PR, avea un iz de ecoliteracy – eu va dau ecrane care vor scuti padurile amazoniene de taiere, ceea ce imi aduce in minte logica simpla, contabiliceasca, la care sint actualmente supus ca medic.
Viitorul literaturii… Cred ca scriitorul trebuie sa se intoarca la povestire. Oamenii doresc sa auda povestea, cea care ii bantuie de mii de ani, de pe vremea cind se adunau noptile la foc de tabara ca sa auda pataniile vinatorului X, sau ale regelui Y, sau ale frumoasei Z… Fireste, povestea n-o sa fie aceeasi pe care a spus-o Homer, caci nimeni n-ar avea rabdare s-o citeasca, si nici cea pe care a depanat-o Dumas, caci multa lume ar gasi-o prea simpla.
Cine va gasi resursele sa spuna adevarata poveste, cea care sa fie incitanta pentru omul acestor ani si, in egala masura, profunda, o sa reinnoade traditia semnului scris, cel care tine loc de magie. De fapt, ar trebui scrisa povestirea care sa-l faca pe Bill Gates sa inteleaga ca displayurile nici nu fosnesc si nici nu pot fi luate in pat, ca sa citesti cu placere.