Cea de-a doua Seară FILIT de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ i-a fost dedicată unuia dintre cei mai celebrați scriitori portughezi ai momentului: José Luís Peixoto. De la 23 de ani, când s-a hotărât să renunțe la cariera didactică și să se dedice scrisului, autorul a publicat peste douăzeci de volume – de la proză la poezie, dramaturgie, eseistică –, a fost multipremiat și extrem de tradus (în peste douăzeci de limbi). În limba română i-au apărut romanele Nici o privire și Cimitirul de piane (trad. de Clarisa Lima, Polirom, 2009, respectiv 2010) și volumele Autobiografia (trad. de Simina Popa, Pandora M, 2020), Cronici (bilingv, Electra, 2020) și Poeme reunite (Electra, 2021). Aflat pentru a treia oară în România, Peixoto este nu numai unul dintre oaspeții celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, ci și unul dintre invitații celei de-a doua ediții a Rezidenței Literare La Două Bufnițe de anul acesta, care se va desfășura la Timișoara, între 18 octombrie și 30 noiembrie.
Evenimentul care a încheiat a doua zi a festivalului a fost prezentat de jurnalistul Cătălin Sava, căruia i-a reușit, ca întotdeauna, o introducere profesionistă, dar și caldă, umană: a început cu niște pasaje splendide din proza și poezia lui Peixoto, a continuat cu elemente biografice și cu amănunte interesante în legătură cu viața acestuia, dar și cu volumele sale, a oferit spectatorilor câteva coordonate în ceea ce-l privește pe Robert Șerban, gazda întâlnirii, după care a încheiat cu un gest salutar și admirativ atât față de FILIT, cât și de publicul acestuia.
Ștafeta a fost preluată prompt de scriitorul, jurnalistul și omul de televiziune Robert Șerban, care – am mai afirmat-o și cu alte ocazii – cred că este unul dintre cei mai înzestrați moderatori de la noi, cum a reconfirmat-o (și) cu prilejul acesta. Discursul său a debutat jovial și jucăuș, așezând pe masă un tub de tablete efervescente de Vitamina C – anterior, în alte ediții FILIT, ajutase la dezlegarea limbilor invitaților cu vin și whisky, așa cum a adus aminte celor prezenți în sală –, potrivite, argumenta acesta, pentru contextul în care ne aflăm. Sub cele mai bune auspicii, așadar, dialogul cu scriitorul portughez a fost demarat – și a fost transpus excelent în limba română de Simina Popa, care i-a însoțit pe scenă pe cei doi antemenționați.
Discuția s-a învârtit, firește, în jurul mai multor subiecte incitante, de la ce înseamnă să renunți la tot și să te dedici scrisului la dictatura (calificată de Peixoto drept „periculoasă“) din Coreea de Nord; de la importanța premiilor literare la numărul cărților pe care autorul le citește pe an (pentru cei curioși, nu a fost rostită o cifră precisă; aparent, acesta nu le contorizează); de la recomandări muzicale (da, ați ghicit, eclectice, dar cu o constantă: black metal – mai ales scandinav; două trupe de ascultat: Moonspell – care are multe referințe literare, a și colaborat cu ea – și Windir) la alți scriitori portughezi importanți (s-a discutat, de pildă, despre poemele lui Fernando Pessoa) sau la scrisul la comandă; de la moarte la dragoste în literatură; de la metode de a scrie până la instrumente necesare meseriei; de la rațiune și emoție la cititorii români și multe, multe altele.
Mai jos, am selectat o parte dintre temele abordate în interacțiunea José Luís Peixoto – Robert Șerban – publicul FILIT, fragmente pe care le-am considerat elocvente pentru descrierea indirectă a evenimentului.
Despre debut
„Nu mă recunosc într-unele dintre textele de acum câteva săptămâni, dar în prima mea carte, Nici o privire, încă mă recunosc. Mi se pare că am involuat, atunci aveam o doză de inocență… primitivă, pe care am pierdut-o. Pentru mine, cartea aceea e o piatră de hotar, nu voi regreta niciodată că am scris-o.“
Despre scris
„Cu timpul, am învățat să trăiesc nu din cărți, ci din scris. Cu atât mai mult cu cât mie îmi plac foarte mult provocările. Am acceptat numeroase lucruri în timp și am ajuns să trăiesc din asta: am scris și librete de operă, și versuri rock, tot felul de genuri literare, am acoperit cât am putut. Am colaborat cu artiști diverși, am scris și piese de teatru, am scris și împreună cu artiști plastici. De câțiva ani, mă ocup și cu publicarea unor cronici în câteva ziare. Sunt invitat și să particip la foarte multe întâlniri și-mi place să spun da, chiar dacă majoritatea nu sunt plătite. Consider că toate aceste lucruri fac parte din munca mea.“
*
„Cel mai bun termen pentru a descrie metoda mea de a scrie este obsesie. Înainte să mă apuc să scriu, știu în mare măsură ce urmează să fac, mă surprind foarte rar pe mine însămi. Aud mulți scriitori spunând că personajele lor prind viață și fac ce vor, dar mie nu mi s-a întâmplat niciodată; eu îmi țin personajele în lesă, nu le las să-și facă de cap – exagerez, desigur. Scrisul, în cazul meu, se întâmplă înainte să scriu propriu-zis. Atâta vreme cât nu l-am scris, acel text poate să fie totul, de aceea îmi și place foarte mult perioada aceea.“
*
„Mulți spun că scrisul are legătură cu imaginația. Pentru mine, e un rezultat rațional, e ca o ecuație.“
*
„E important să am caiete la mine mereu, le folosesc mult, capul meu e limitat, e un fel de depozit. Cunosc mulți oameni care scriu și care păstrează mult timp ideile. Eu, de obicei, le folosesc cu prima ocazie pe care o am, fiindcă știu că atunci când am folosit o idee, am eliberat spațiul pentru o idee nouă.“
Despre literatură
„Nebunia este necesară artei, e un refuz al stereotipiei, care e cel mai mare dușman al literaturii.“
*
„Îmi place să scriu cărți care îmbină ficțiunea cu non-ficțiunea, care propun momente hibride între roman și alte genuri.“
*
„Literatura ne arată ce e de partea cealaltă a lucrurilor.“
*
„Fiind omenească, literatura e imperfectă. Și de aceea e perfectă.“
*
„Cu ce mi-ar plăcea să rămână cei care-mi citesc cărțile? Umanitatea.“
Despre moarte și iubire
„Cele două teme ale literaturii sunt iubirea și moartea.“
*
„Cred că moartea este cea care dă valoare vieții. E important să te gândești la sentimente, cu atât mai mult cu cât sentimentele sunt ceea ce ne fac să fim oameni. Ele justifică existența moralei. Iar sentimentele – a nu se confunda cu sentimentalismele – sunt o parte esențială a existențelor noastre. De aici vine preocuparea de a vorbi despre moarte. Moartea ne tulbură sentimentele, ne rănește. Într-un fel, așa cum s-a dezvoltat cultura occidentală, preferăm să o evităm. Dar cred că e important să acceptăm aceste sentimente, să ne punem problemele, chiar dacă sunt dure; dacă le negăm, ne facem rău nouă.“
*
„Dragostea nu poate fi separată de ființa omenească, e ca și cum ai scoate sosul de roșii din pastele carbonara.“
*
„M-am născut într-un sat cu o mie de persoane. De fiecare dată când murea cineva, îl cunoșteam. Chiar și dacă murea o pisică ori un câine, știam ceva despre ea/ el. Rezistența în fața morții mi se pare urbană, o desprindere de natură. (…) E un clișeu, dar îl consider adevăr: un sfârșit e și un început. Nu cred că moartea înseamnă trecerea de la totul la nimic. Cred că ne pregătim în fiecare zi pentru moarte. Mergem pe un pod care se prăbușește în urma noastră pe măsură ce mergem. Timpul e ireversibil, de aceea e totul valoros.“
Cea de-a doua Seară FILIT s-a deschis sub semnul raiului și s-a și încheiat astfel: „Faptul că suntem în rai, e o realitate. Raiul sunteți dumneavoastră. Raiul e literatura“, a rostit Robert Șerban în ultimele secunde pe scenă, invitând publicul să primească autografe de la portughezul José Luís Peixoto.