„Vinovatia trebuie infatisata gradat”
„Dosariada – miza si riscul” se intituleaza analiza semnata de Ruxandra Cesereanu in editia de luni, 11 septembrie, a „Cotidianului”. Deconspirarea ar fi, in opinia universitarului clujean, „spectacolul micilor romani”. Autoarea a fost invitata rubricii „Articolul saptaminii”.
Cesereanu afirma in text ca, deocamdata, sint „dati in vileag” doar indivizi colaterali. Am intrebat-o daca Sorin Antohi intra in aceasta categorie. „Evident ca ma refeream si la el atunci cind vorbeam despre faptul ca un anumit carturar santajat sa colaboreze nu este la fel de vinovat ca ofiterul de Securitate care l-a racolat. Miza era tocmai de a nuanta – nu doar intre categoriile delatorilor care au existat in Romania, dar si de a transa pe felii de vinovatie ceea ce au facut primii responsabili in regimul comunist, adica nomenclaturistii si ofiterii care au lucrat in Securitate si oamenii pe care i-au silit sa colaboreze. Sigur ca nu exista un criteriu stiintific de a stabili aceasta vinovatie. Dar exista criterii moral-psihologice sau moral-umane. Eu faceam in textul meu o clasificare a delatorilor in trei tipologii: cei zelosi, care se considerau buni romani prin ceea ce faceau, cei fricosi sau lasi, care nu au avut curajul sa refuze racolarea lor din varii motive, nefiind neaparat santajati, si, in fine, a treia categorie, cei care au fost santajati la propriu sa colaboreze – si aici intra fostii detinuti politici, desi ei au fost in principal victime ale regimului. Ar mai fi aici un criteriu, pe care eu nu l-am discutat in articol: criteriul financiar, cine a fost platit si cine nu. Asistam totusi la o cacealma. Primii care ar trebui sa iasa la iveala in dosariada sint membrii fostului aparat politic. Ei sint primii vinovati si eminentele cenusii care au tutelat acest sistem. Nu trebuie minimalizata nici vinovatia acelora care au devenit delatori, dar trebuie infatisata gradat, altfel tinerii din ziua de astazi risca sa nu mai inteleaga nimic.”
„N-ar trebui sa-i stim si pe cei care au deturnat constiinte?”
Miercuri, 13 septembrie, ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a publicat in cotidianul „Adevarul” o scrisoare deschisa, intitulata „Colaborationistii„. Intrebarea in jurul careia a fost construita scrisoarea a fost: „Moralmente, este mai culpabil turnatorul sau culturnicul?”.
„Eu sint de acord sa se termine intii curatenia in lumea politica, dar nu cred ca lucrurile trebuie puse neaparat intr-o ordine de preferinte. Nu vad de ce Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) nu s-ar putea ocupa si de lumea culturala. Dar ma intreb, daca tot vorbim de curatenie morala, n-ar trebui sa-i stim si pe cei care au deturnat constiinte? Pentru ca aici se gasesc multi dintre formatorii de opinie.” Adrian Iorgulescu a explicat ascultatorilor ce intelege domnia sa prin „culturnic”, unul dintre termenii-cheie ai scrisorii. „Sint oamenii care au facut, cred eu, la fel de mult rau cum au facut si turnatorii… Spre deosebire de turnator, care sedea in umbra conspirativitatii si semna sub nume conspirativ, ceilalti s-au bucurat de privilegii, de onoruri, au stat in lumina rampei. Este un gest de sanatate sociala acesta pe care il propun eu”, a declarat Adrian Iorgulescu in emisiunea „Suplimentul de cultura”.
„In toata aceasta poveste se trece de pragul decentei”
Circula in mediile intelectuale de ceva vreme o lista cu cei presupusi a fi turnat. Asistam in acest moment la o vinatoare de vrajitoare?
Adrian Cioroianu: Nu neaparat, dar este dezvoltarea urita a unei nevoi de cunoastere pe care toti o resimteam dupa 1990. Sa nu uitam ca tocmai intelectualii sint primii care au cerut adevarul. Si acum era cumva normal ca si ei sa fie parte din aceasta poveste. Din acest motiv nu cred ca e surprinzatoare lista despre care vorbim, ci surprinzatoare trebuie sa fie altceva: tendinta acestei elite culturale de a se declara oarecum multumita in masura in care afla ceva despre propriul sau trecut, uitind pina la urma ca mult mai importanta ar fi aflarea celor care au comandat totul. Evident ca este interesant sa iti vezi un prieten, un coleg de redactie pe lista fostilor colaboratori, este dureros, mai ales ca unii dintre acestia nu faceau decit sa-si toarne prietenii. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere totusi ca Securitatea servea Partidul Comunist, si nu invers. E un lucru pe care in primul rind intelectualii din aceasta tara nu ar trebui sa il uite.
Cum gasiti reactiile intelectualilor in cazul Antohi, mai degraba dispusi sa ierte?
Intelectualului nu ii place neaparat sa condamne, lui ii place sa afle de cineva. In schimb, ceea ce realmente cred eu ca e de condamnat, si in cazul lui Sorin Antohi, care mi-a fost coleg la Facultatea de Istorie, este tacerea, ca si la Carol Sebastian. Asta este ceea ce ma intristeaza. Ei oricind ar fi spus-o, ar fi fost iertati, cum probabil vor fi iertati si acum. Categoric, eu sint de partea iertarii. Dincolo de critica pur verbala, e rostul societatii sa penalizeze, e rostul celor care l-au citit pina acum pe un intelectual sa nu-l mai citeasca. Transparenta nu se confunda cu lipsa de decenta. Pentru ca in toata aceasta poveste a dosarelor se trece de pragul decentei.
Pe termen mediu, ce credeti ca se va intimpla cu imaginea breslei?
Nu cred ca se va schimba. In fond, boala ce macina mediul intelectual romanesc e una mai veche, care n-are neaparat legatura cu dosarele. Este o lipsa de solidaritate vizibila, poate si inainte de 1990, dar in orice caz mai mult dupa. In comunism, intelectualii intretineau intre ei un fel de retea subversiva pentru ca aveau impresia ca toti au un inamic comun: regimul, care le cenzura cartile sau operele plastice. Dupa ’90 a inceput o goana – care nu e neaparat competitie – dupa sprijin politic, un lucru pe care eu il constat si din terenul celalalt. Sint foarte multi intelectuali care cauta sprijin politic pentru ca au impresia ca numai in felul acesta pot sa razbeasca. Rareori intelectualii isi mai citesc unii altora cartile, de regula premiile se dau intre prieteni, elogiile se fac la noi. Exista un spirit de gasca, nu de casta.
„Societatea romaneasca a iesit din comunism cu merite insemnate”
Ion Bogdan Lefter: Statistic vorbind, nu este relevant cazul lui Sorin Antohi si nici al oricui altcuiva, pentru ca nu avem o imagine generala. Astazi putem avea impresia ca datorita citorva nume deconspirate constatam un fenomen al turnatoriei in rindul intelectualilor. Daca vor fi facute studii mai serioase in arhiva, miine s-ar putea sa realizam ca fenomenul a avut proportii restrinse. In oglinda cazului Antohi insa se rasfringe o psihologie care, pe linga ceea ce o face individuala si reductibila, are si trasaturi psihologice mai generale, se rasfringe in aceeasi oglinda si mecanismul Securitatii, lumea intreaga in care am trait pina in 1989. Si in legatura cu marturisirea lui Sorin Antohi, si cu celelalte cazuri de pina acum, nu foarte multe, s-au pronuntat si critici extrem de dure, dar s-au exprimat si opinii mult mai moderate. Impresia mea, pe ansamblu, daca ne gindim la cazurile mai vechi – Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu –, apoi la cele aduse mai recent in discutie, unele cu ceva dezvaluiri si de mai demult – ma gindesc la Constantin Noica, Augustin Buzura, parintele Iustin Marchis, Sorin Antohi si alti citiva –, este ca in aceasta zona nu sint de gasit nici tortionari, nici purtatori de vini foarte mari. (…) Aud si eu de existenta unor liste, dar nu le-am vazut. Nu-mi imaginez ca o sa apara sute sau mii de nume. Intuitia mea imi spune ca fenomenul a avut proportii mult mai mari decit aflam acum din aceste dezvaluiri. In ce fel are de suferit imaginea publica a intelectualului, imaginea pe care si-o fac cei care se uita la televizor si vad ca se dezbat aceste lucruri – asta e altceva. Este posibil ca aceasta sa iasa mult mai sifonata decit ar fi cazul sau decit ar merita. Daca ne intoarcem efectiv in timp si vedem cum arata epoca, atunci ne vom aminti ca rezistenta aceasta prin cultura, pe care unii o blameaza astazi, a insemnat enorm si a mobilizat zone ale populatiei, a oferit valori alternative, a oferit ceea ce sociologii numesc o contracultura, care a insemnat foarte mult. A fost aici in Romania un regim comunist mult mai dur decit in tarile vecine noua. Este valabila in continuare, din punctul meu de vedere, interpretarea potrivit careia societatea romaneasca a iesit din comunism cu merite insemnate si mare parte a celor care au combatut pe frontul culturii au iesit cu fruntea sus.