Lamentatio intim & câteva lămuriri
Momentul retrospectivelor, cea mai puțin plăcută perioadă din an. Mă îndoiesc profund că e preferată de cineva, orice rol ar avea, din orice unghi ar privi lucrurile: criticilor/ recenzenților/ jurnaliștilor culturali etc. le e dificil să decupeze, selecteze, întocmească clasamente/ liste (mai ales că există invariabil niște limitări – timp, gust, interese…); scriitorilor/ editorilor/ traducătorilor etc. li se pare nedrept când n-au figurat cărțile publicate de ei în astfel de enumerări de sfârșit, respectiv început de an. Și totuși, e necesar.
Cu timpul, te obișnuiești cu ideea, îți organizezi într-un sens lucrurile, îți pui ordine în minte, scoți cărțile din bibliotecă, îți ridici mânecile și te apuci de scris. Încadrezi în context, te lamentezi o idee, musai la început, îți faci o mea culpa cinstită (nu e posibil nici să citești tot, nici să cuprinzi o bună parte), încerci să emiți o judecată de valoare asupra producției dintr-un an, explici criteriile de selecție, eventual, după care treci la treabă. Cam acesta ar fi, grosso modo, tiparul. Pe care mă străduiesc, colocvial fie spus, să-l fentez. An de an. Între noi fie vorba, nu cred că-mi iese.
De când scriu în paginile „Suplimentului de cultură“ (2014, pentru curioși), accentele bilanțurilor semnate de mine au fost întotdeauna pe literatura română contemporană. Uneori, chiar exclusiv. De la jumătatea lui 2017 încoace (și în mod special din 2018), de când cu n’autor (colecția de ficțiune română pe care o coordonez la editura Nemira), senzația de disconfort în privința asta a crescut constant. Încet, încet, am rămas jurnalistă literară în toate celelalte „categorii“ în afară de proza de la noi. Dintr-un principiu etic, dintr-o dorință de fairplay – pe care nu consider că e nevoie să le mai detaliez.
Cum am tras paiul cel scurt din nou – doar anul trecut am fost cruțată de „chemarea“ retrospectivelor (și, da, m-am simțit ușurată) –, cum cred în solidaritate înaintea competiției (încă o glumă bună, de altfel, pentru industria noastră), am decis ca anul acesta să dedic un singur paragraf, general, ficțiunii locale. Nu veți (mai) găsi în rândurile acestea, așadar, nuanțe, topuri, comentarii, aș fi (iar) suspect(at)ă din multe direcții. În rest, vă propun o privire personală asupra lui 2021, una de ansamblu asupra pieței de carte autohtone și, în fine, și un scurt bilanț: cărțile de poezie și cărțile românești pentru copii pe care le păstrez din acest an – am ales categoriile care apar mai rar prin astfel de materiale. În ediția viitoare, voi reveni cu partea a doua: volumele de ficțiune străină și de non-ficțiune.
O perspectivă (pseudo-)personală
Platforma Goodreads îmi arăta, pe 1 ianuarie 2022, că am citit 210 cărți în anul ce abia trecuse. Vă mărturisesc că nu am nici cea mai vagă idee dacă am introdus în aplicație toate lecturile și nici dacă cifra aceasta ar avea vreo relevanță cu adevărat. O precizez, însă, din două motive: în primul rând pentru a sublinia că au fost publicate mii de cărți și în 2021, iar într-un an nimeni nu citește doar noutăți, se mai strecoară mereu și recitiri, și recuperări din anii anteriori; așa că, da, inevitabil, alegerile din acest material vor sta sub semnul parțialului, al imposibilității de a cuprinde tot. Apoi, mențiunea are ca scop și o statistică personală interesantă (care va fi de folos mai târziu): pentru prima dată, am citit 60% dintre cărți și am ascultat restul de 40%, ceva ce nu aș fi putut anticipa vreodată. Tot o premieră pentru mine, numărul volumelor de ficțiune și de non-ficțiune citite a fost foarte apropiat (65, respectiv 60), iar cele de poezie le-au urmat îndeaproape (48 de titluri), pe când cele pentru copii au fost mai puține decât de obicei (37).
Sigur, în aceste calcule școlărești nu intră lecturile editoarei, adică manuscrisele. Și, dacă tot am ajuns aici, o să amintesc rapid doar titlurile publicate în colecția n’autor anul trecut (în ordinea apariției), cele muncite, cum ar veni, cele răscitite, cele mai aproape de mine, de altfel: Teo de la 16 la 18, de Raluca Nagy, August, de Elena Vlădăreanu, Exodul mieilor, de Irina Georgescu Groza, Stații, de Ramona Gabăr, Viața de apoi a poetului, de Andrei Crăciun, Copiii Ecosistemului, de Ilinca Mănescu, și Vene Rare, de Flavius Ardelean. Pentru amatorii de cifre, trei debuturi în proză și patru reveniri, cinci romane și două volume de proză scurtă, cinci scriitoare și doi scriitori.
O perspectivă de ansamblu. Piața de carte în 2021
Doamnelor și domnilor, cititori și cititoare, să ne oprim puțin și asupra industriei editoriale din România anului 2021.
Spre deosebire de 2020, anul trecut, cu toate nesiguranțele, instabilitățile, izolările lui – cauzate, în principiu, de criza sanitară –, a fost unul mai bun, mai dinamic, mai bogat. Piața de carte a fost tot în pierdere, mai are mult de recuperat până va ajunge la performanța lui 2019, însă hăul nu a mai fost atât de mare: librăriile nu au mai fost închise, nici în cele mai sumbre momente, vânzările online de cărți au crescut, în general, au fost continuate eforturile independente/ private de a păstra legătura cu publicul-cititor, de a organiza tot soiul de întâlniri online cu publicul – „rețeta” anului au fost evenimentele hibrid (diferite formule de online și offline) –, iar numărul de titluri publicate s-a mărit din nou – cu precauție, totuși, așa cum probabil că se va întâmpla și anul acesta, dat fiind că există acum o criză a hârtiei, care se va reflecta atât în costurile cărților, cât și în alegerile editoriale.
Dacă tot menționam întâlnirile cu cititorii, cred că e relevant și faptul că nici un târg de carte (începând cu binecunoscutele Bookfest și Gaudeamus) nu a fost organizat cu prezență fizică, dar și că s-a înmulțit numărul de târguri online –înregistrări video cu diverse lansări, discuții, interviuri, dezbateri ș.a., urcate pe aceleași platforme unde se puteau găsi pentru achiziționare și volumele respective. Cu toate că toată lumea pare sastisită de online, evenimentele par să aibă încă sute sau mii de vizualizări, ceea ce se traduce printr-un public mult mai numeros decât la clasicele întâlniri din librării.
Și festivalurile literare au avut loc tot online (Poets in Transylvania, de exemplu) sau în formule hibrid (Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM –, de exemplu), cu două excepții notabile: Poezia e la Bistrița și Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT) – în acest caz, amploarea evenimentelor, numărul de invitați și numărul de spectatori au avut de suferit, e drept, însă a fost o bulă (impecabilă) de normalitate.
Cluburile de carte au fost la modă și în 2021. S-au multiplicat, fie sub formă de întâlniri video (un exemplu: Club de carte #clandestin), fie sub formă de participări prin comentarii scrise pe rețelele de socializare (un exemplu: Clubul cititorilor de cursă lungă).
Trendul audio în piața de carte
În lumea aceasta din ce în ce mai virtuală, podcasturile au căpătat și ele din ce în ce mai mult teren și la noi. În ceea ce privește piața cărții, au apărut podcasturi noi ale editurilor (Litera, de exemplu), în timp ce altele au continuat, în forme diferite, ce începuseră în 2020 (Nemira, de pildă). Totodată, unele emisiuni radio literare/ culturale s-au declinat și în această formulă (Timpul prezent), în vreme ce altele și-au consolidat publicul (Zest, un podcast despre scris, în esență, cu discuții cu scriitori – români, majoritatea –, publicitari, jurnaliști, traducători, editori ș.a.m.d.).
De altfel, trendul audio s-a dezvoltat și în alte direcții: audiobookuri. Mi se pare unul dintre cele mai importante momente de anul trecut, așa că voi dezvolta puțin mai mult. Dacă, până în 2021, am avut parte (sporadic) de cărți audio pe suport CD (Humanitas fiind cel mai mare producător) și de proiecte pe suport discuri vinil (Art, de exemplu), acum avem o aliniere la piața internațională: au fost lansate, după jumătatea anului, primele două aplicații românești de audiobookuri. În ordinea apariției, Echo și Voxa.
Echo are o ofertă mai diversă (mai multe edituri în portofoliu) și înregistrări mai profesioniste, pe când Voxa vine cu un abonament mai accesibil, iar în ofertă sunt incluse și ebookuri (mult mai multe titluri de la mai multe edituri decât în cazul audiobookurilor).
Altfel, amândouă sunt ușor de folosit și destul de diferite ca design și conținut, dovadă că, personal, am abonamente în ambele părți, deși nu aș fi crezut că aș fi putut să-mi schimb obiceiul de lectură sau să mă concentrez atât de bine să și ascult cărți (iată punctul în care era relevantă statistica de mai sus). Adevărul e că vorbim despre un alt tip de „lectură“ pur și simplu, care poate funcționa sau nu, în funcție de fiecare cititor/-oare – de aceea e bine că ambele aplicații au perioade în care poți testa gratuit dacă ți se potrivește sau nu.
Despre reviste și site-uri
Dinspre cuvântul rostit mă întorc la cel scris: n-a fost un an deloc ușor nici pentru revistele culturale, cărora supraviețuirea le e din ce în ce mai amenințată. Cu toate astea, rezistă câteva reviste tipărite remarcabile, fie cu tradiție, fie relativ noi. Dintre ele, aș vrea să menționez măcar noua față, respectiv noul conținut (actual, relevant, atractiv) al revistei „Familia“ și „Poesis Internațional“, a cărei consecvență și al cărei profesionalism îl admir.
În aceeași direcție, platformele literare online s-au îmbogățit în 2021 cu cel puțin un proiect salutar: Book Industry, un site care, prin interviurile sale, încearcă să ofere o privire generală asupra industriei editoriale, a meseriilor sale, a muncii din spatele cărților, lucruri aproape necunoscute de publicul larg.
Alte proiecte însemnate într-ale scrisului sunt Bursele și rezidențele de creație Cărturești, pentru scriitorii români, și Rezidențele literare La Două Bufnițe, pentru scriitori români și străini, ambele aflate la ediția a doua. Acestea sunt importante mai ales în contextul în care sunt rarisime astfel de gesturi de susținere a creatorilor de cărți în spațiul nostru, iar atunci când există, sunt preponderent inițiative independente/ private.
Politica culturală și ficțiunea
Pentru că, da, politic, preocuparea pentru cultură, respectiv pentru industria editorială românească a lipsit și în 2021. Singura excepție a fost proiectul USR de reducere a TVA-ului pentru cărțile electronice (ebookuri, audiobookuri, presă distribuită digital) de la 19% la 5%, care a fost adoptat de Parlament în noiembrie și se aplică de la 1 ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că, în sfârșit, prețul la aceste produse va scădea de anul acesta.
Nu s-a schimbat mare lucru nici în zona premiilor editoriale/ literare: nici acum nu avem premii care să ia în serios literatura pentru copii, de exemplu, e plină industria de pseudo-gale ori de criterii de jurizare perimate (aici aș da un singur exemplu: Gala Tinerilor Scriitori, care a rămas încremenită în criteriul de vârstă de maximum 35 de ani, problematic și neconform cu realitatea) și așa mai departe. Astfel încât am avut parte de o mână de premii respectabile și în 2021. Dintre cele câteva, voi aminti, pentru că sunt mai recente și mai atipice, doar Premiile Sofia Nădejde pentru Literatura scrisă de femei.
Includ succint în schița aceasta a ineditului pentru peisajul local și Zilele literaturii feministe, unul dintre proiectele-eveniment, de care era mare nevoie.
Revenind la producția de carte per se, 2021 a fost categoric un an mai divers, mai plin, mai înțesat de noutăți – românești și străine deopotrivă. Ca de obicei, editurilor mici le-a fost cel mai complicat să mențină motoarele turate; și tocmai de aceea reușita lor e salutară (mă refer aici la edituri precum Black Button Books, Casa de Pariuri Literare, frACTalia, Charmides, Casa de editură Max Blecher, OMG Publishing, Frontiera, Signatura etc.), unele dintre ele venind (și) cu propuneri/ proiecte noi, îndrăznețe, curajoase.
Cât despre ficțiunea românească, e un semnal bun că, după ce în 2020 s-au suspendat planuri editoriale și s-au închis colecții dedicate autorilor români, 2021 a revenit la o activitate ceva mai normală, cu titluri noi, deopotrivă debuturi și reveniri excelente, la toate editurile care publică literatură română contemporană. E o nișă pe care Editura Polirom este lider de piață de două decenii, trebuie spus și asta. Sunt îmbucurătoare dinamismul și diversitatea publicațiilor, genurilor, vocilor. Să sperăm că și cititorii vor miza din ce în ce mai des/ mult pe literatura autohtonă (deși, dacă ne ghidăm după topurile de vânzări ale editurilor ori librăriilor – pentru referință, îl puteți căuta pe cel realizat de Libris.ro, o durere –, nu se întrevede acest lucru).
Poezia lui 2021
Foarte multă poezie bună s-a publicat anul trecut, cu diverse formule poetice, cu subiecte foarte variate, incisive, activiste, sfâșietoare, confesive, intimiste, intelectualiste, livrești, rafinate, experimentale, angoasante, pur și simplu frumoase.
Cred c-ar trebui să se afle în orice retrospectivă/ top/ listă excelentele Cartea plantelor și animalelor, de Simona Popescu (un comeback-eveniment, după 15 ani) și Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache – ambele apărute la Nemira, colecția Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean –, Human alert, de Dora Pavel (Casa de Pariuri Literare), H2X, de Daniela Hendea (frACTalia), Lucy, de Teodora Coman (Tracus Arte), Prematur, de Miruna Vlada (Cartier), Adorabilii etrusci, de Bogdan-Alexandru Stănescu (Charmides), Păsările pe cer țipă, de Angela Marcovici (Casa de pariuri literare), Autoportret în flama de sudură, de Claudiu Komartin (Casa de editură Max Blecher), Sunt alta, de Svetlana Cârstean (Nemira), CantoHondo. Loba cântă mai departe, de Iuliana Lungu (frACTalia).
Aș așeza pe raftul întâi, vizibil în orice bibliotecă personală, și percutantele (reveniri sau debuturi) În rest, viața e frumoasă, de Diana Iepure (Casa de editură Max Blecher), Eu n-am trăit războiul, de Anca Zaharia (Casa de Pariuri Literare), Jumătate din viața mea de acum, de Ileana Negrea (frACTalia), Urmele încercării, de Marin Mălaicu-Hondrari (Charmides), Nimic personal, de Alexandru Higyed (Casa de Pariuri Literare), Părul de pisică, de Elena Simion (Casa de Pariuri Literare), 17 poezii, de Dan Sociu (Casa de Pariuri Literare), Opera poetică, de Simona Popescu (Rocart).
Foarte tare mi-a plăcut și proiectul FILIT Parodii originale (Editura Muzeelor literare), inițiat de scriitorul Florin Lăzărescu, o serie de cinci volume de poezie contemporană, care au ca puncte de plecare versuri și titluri de poeme ale unor poeți ieșeni: Mihai Eminescu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Vasile Alecsandri. 50 de poeți din generații diferite contribuie astfel cu câte un poem nou la fiecare volum, iar rezultatul e o adevărată stare/ panoramare a poeziei de astăzi. Oricine vrea să fie la curent cu poezia română trebuie să parcurgă colecția aceasta.
Și (măcar) trei antologii splendide, toate apărute la Cartier de colecție: Cine nu e mângâiat nu există, antologia generației 2000, editată de Anastasia Gavrilovici și Alexandru Cosmescu, Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe, de Adela Greceanu (poeme alese, 1997-2014), Un secol de poezie română scrisă de femei, vol. III (1918-1944), ed. de Alina Purcaru și Paula Erizanu.
Nu aș vrea să închei paragrafele dedicate poeziei fără a aduce în discuție și (tot măcar) un volum superbissim tradus la noi de Gabriel Daliș, la Casa de editură Max Blecher: Republica surdă, de Ilya Kaminsky; plus o antologie asemenea, în traducerea lui Adrian Oproiu: 3 poeți croați. Miroslav Kirin, Nada Topić, Goran Čolakhodžić (Editura Muzeelor Literare).
Cărțile românești pentru copii de anul trecut
O spun de câțiva ani buni încoace: piața de carte pentru copii e într-o vervă constantă, se sincronizează din ce în ce mai bine cu cea internațională din punct de vedere al traducerilor, iar din unghiul creațiilor proprii, din ce în ce mai mulți autori de cărți pentru adulți își încearcă mâna și cu literatura pentru cei mici; și de ilustratori talentați nu ducem lipsă deloc. Ceea ce nu poate fi decât o mare bucurie, căci se pregătește astfel terenul pentru generațiile de cititori de mâine. De aceea (dar nu numai), urmăresc cu mare atenție ce se petrece și pe această scenă. Și din același motiv (dar și pentru că, pentru a decupa volume dintre cele de ficțiune, respectiv de non-ficțiune străină ar fi anevoios – apar mii), voi selecta, în cele ce urmează, câteva dintre noutățile românești pentru copii și tineret care mi se par demne de relecturi.
Pentru cititorii mici și mijlocii, recomand fără ezitare Nu și Nu. Râde-n somn e supărat, de un cristian, ilustrații de Miruna Popescu (Casa de pariuri literare), Ceaikovski și dansul notelor de argint, de Cristina Andone, ilustrații de Thea Olteanu, Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița (Nemi), Ziua în care Adam a devenit copil bun, de Bogdan Coșa, ilustrații de Ionuț Robert Olaru (Pandora M), Poznăi. Întâmplări cu două prințese/ zuze, de Elena Vlădăreanu, ilustrații de Liliana Basarab (Vellant). Aș mai adăuga un clasic: Poezii de seama voastră, de Grigore Vieru, cu ilustrații de Vasile Sitari (Cartier codobelc).
Pentru cititorii o idee mai mari/ pre-adolescenți, aș miza pe Epoca mea de aur. Partea întâi, de Daniel Horia (Grafic, Art), În căutarea lui Akum (Cronicile Domnișoarei Poimâine), de Adina Rosetti, ilustrații de Oana Ispir (Arthur), Iancu de Hunedoara și legenda fântânii din castel, de Simona Antonescu, ilustrații de Alexia Udriște (seria Istoria povestită copiilor, Nemi) și Anisia și uneltele fermecate, de Cosmin Perța (Polirom Junior).