Sâmbătă, în a treia zi de festival Rocanotherworld, se vede cu ochiul liber cine a venit odihnit și cine a dansat până în zori.
De data asta, spectacolul a început și mai devreme, dar oamenii parcă abia își târâie picioarele înspre scenă. Rămân naufragiați pe aceleași beanbag-uri, bucurându-se de soare și îngropându-și picioarele în nisipul cald. Cât timp seara nu-și face simțită prezența, muzica rămâne un zgomot de fundal care întregește ansamblul estival pe care l-a căpătat festivalul.
Cei mai curajoși își iau inima în dinți și se cațără pe plăci de wakeboarding, lăsându-se trași pe apă pe parcursul dictat de o tiroliană care se întinde de pe un mal pe celălalt al lacului. Alții se urcă pe hidrobiciclete și pedalează câteva ture până când, năuciți de oboseală, se întorc gâfâind pe margine. Sâmbătă lacul a fost principală vedetă până la lăsarea serii. În orice moment în care îți întorceai capul spre întinderea de apă era imposibil să nu vezi măcar un cuplu care se vâslea stângaci într-un caiac, mânuind cu greu padelele care împroșcau din când în când cu apă.
Pe uscat, curajul s-a tradus în alte acțiuni. Cine și-a dorit să aibă o privire de ansamblu a festivalului a urcat cu grijă pe peretele de cățărări, ajutat de oamenii de la Climb Again Iași. Singurii care au părut să se încumete la această activitate au fost copiii, care așteptau țopăind pe trambulina de alături de peretele de cățărare să le vină și lor rândul. Odată ce-i vedeau prinși în hamul de siguranță, părinții plecau și ei înspre propriul sport extrem – statul la cozi.
Adunând mai mulți oameni decât ziua precedentă, ziua de sâmbătă a lungit timpul de așteptare la bar, creând o stare de agitație în care părea că oamenii încercau să-și planifice, în mod strategic, momentul în care să-și cumpere ceva de băut.
Unde începe muzica
Startul muzicii l-a dat DJ Cristu, urmat de Bob Ramanka, doi artiști care au întreținut atmosfera în timp ce oamenii păreau să încerce să-și găsească ritmul, perindându-se dintr-o parte în alta a spațiului în care se desfășura festivalul.
Odată ce aerul s-a mai răcorit și căldura zilei a început să se risipească alungată de norii cenușii, au început și oamenii să se mai adune pe lângă scenă, așteptând ca următorii artiști, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, să urce și să-i încânte cu muzica instrumentală. Atmosfera, condimentată de cântecele celor cinci membri ai trupei, a rămas una calmă și leneșă, care-ți amintea de serile târzii de pe plajă. Din când în când, atunci când se făcea trecerea de la o piesă la alta, se mai auzea câte un țipăt de bucurie, urmat de o încurajare: „asta-i, băieți“. Timizi, artiștii au interacționat puțin cu fanii lor, menținându-și atenția pe corzile chitarelor și pe tobe, comunicând unii cu ceilalți doar prin mișcările capului.
Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a creat un fel de bulă în jurul scenei, un spațiu în care aproape nimeni nu vorbea, ci doar se legăna de pe un picior pe altul, cu ochii ațintiți spre scenă de parcă ar fi fost într-o transă din care erai expulzat atunci când auzeai vreun zgomot din jur. „Ăștia chiar n-au versuri?“, își întreabă o fată șatenă prietena, iar atunci când i se răspunde afirmativ își dă ochii peste cap și pleacă spre celălalt capăt al festivalului.
Așezate una după alta ca niște piese de puzzle, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și Golan au reușit să se completeze reciproc, pasându-și parcă ștafeta pentru a continua vraja în care ascultătorii erau deja prinși. Odată ce întunericul s-a lăsat în întregime, jocurile de lumini au devenit și ele mai puternice și mai hipnotizante, făcându-te să-ți fie greu să te îndepărtezi de scenă.
În față, o fată cu părul împletit în codițe dansează cu ochii închiși, unduindu-și întreg corpul după muzică, de parcă ar fi un șarpe fascinat de degetele ce mânuiesc un fluier. Din depărtare încep să se audă și zgomotele înfundate ale muzicii tehno, semn că s-a deschis și cea de-a două scenă a festivalului. Băieții de la Golan sunt și ei prinși în propria transă, iar minutele în care piesele lor inundă spațiul se scurg rapid, plonjând dintr-o melodie în alta.
Pauzele în care scena rămâne goală sunt cele în care oamenii fie luptă pentru a sta cît mai în față, fie își reiau locul la cozi, fie explorează celelalte zone ale festivalului.
Într-un spațiu îngrădit, chiar la intrarea în festival, pâlpâie luminițe colorate și oamenii dansează fără a fi acompaniați de muzică. Un silent disco în care poți fi singur, deși înconjurat de zeci de persoane care dansează în stiluri diferite. Sâmbătă, Cel Visător, Socez și Merski au fost cei trei DJ din care puteai alege. Odată ce selectai ce fel de muzică vrei să asculți, căștile se colorau în funcție de alegerea făcută și îți puteai da seama de cine să te apropii ca să fiți pe aceeași frecvență.
Iașul sedus de Paris
Seara a fost încheiată de fetele de la Nouvelle Vague, o trupă de coveruri din Franța, care a reușit să seducă publicul încă de la prima melodie. Reușind să transmită mai departe de scenă chimia dintre ele, fetele au interacționat constant cu oamenii care stăteau lipiți de gardurile de metal. „Vă simțiți puțin amețiți de alcool? Noi cu siguranță ne simțim… am băut șampanie, vin, bere, șampanie, șampanie, șampanie…“, își fac cele două introducerea pentru piesa Too Drunk to Fuck pe care oamenii ajung să o fredoneze râzând.
Cele două artiste, Mélanie Pain și Julia Jean Baptiste, au reușit să scoată publicul din transa adâncă în care era indus de Golan și de Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și să-l cufunde într-o nouă stare, guvernată de o senzație de beție și senzualitate. Încurajată de ritmurile din ce în ce mai curajoase ale muzicii, o femeie din public și-a făcut loc printre oameni, a sărit gardul care despărțea spectatorii de artiști și s-a cocoțat pe scenă, alături de celelalte două membre ale trupei. S-a unduit de câteva ori pe ritmurile dictate de Nouvelle Vague până când a fost coborâtă de pe scenă și readusă în public, ca un erou detronat.
Finalul concertului a întristat oamenii și i-a făcut să caute, să ceară mai mult. Chiar și după bis încă rămăsese în aer un sentiment de neîndestulare, însă, mulțumită de promisiunea fetelor de la Nouvelle Vague – că se vor întâlni la scena de techno –, mulțimea a început să se disipeze, anunțând sfârșitul încă unei seri de festival.