Pentru că la fiecare final de an ne propunem rezoluții de care ne ținem sau nu, depinde cât de leneși suntem sau cât de lesne ne lăsăm luați de valurile imprevizibilului, trebuie să mărturisesc încă de la început că eu îmi doresc în ultimele clipe dintr-un an care se stinge să citesc mai mult în cel care îi urmează. Nu îmi iese tot timpul, dar, pentru a avea o justificare în mintea mea flămândă de literatură din aceea bună, încerc măcar să fac o selecție cât mai riguroasă și să mă răsfăț cu cei mai buni și cu cele mai bune.
Așa că sunt fără scrupule. Îmi notez tot ce recomandă oamenii cei mai apropiați sau oamenii pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar pe care îi admir, pândesc pe la colț site-urile editurilor, fur tot ce se poate fura din listele de lecturi ale altora, trag cu ochiul pe site-urile care mai strecoară și câte o reducere din când în când. Sunt ca un arhivar care nu reușește să citească tot ce cercetează, însă are atât de multe liste, încât le poate împrumuta și altora.
Și mă mai pot lăuda cu ceva. Locuiesc în orașul în care, de ani buni, toamna poți bea o cafea și sta la o discuție cu scriitorii tăi preferați la un festival de literatură din ce în ce mai popular, FILIT Iași. Da, mulți dintre ei sunt pe listele la care am făcut referire.
Anul colecției Anansi. World Fiction
Dacă revăd listele cu lecturi propuse pentru 2022, constat că cele mai multe bifate sunt din colecția pe care o coordonează Bogdan-Alexandru Stănescu la Editura Pandora M, Anansi. World Fiction. La care se adaugă cărțile pentru copii, de care de șapte ani mă leagă o relație de iubire cu năbădăi. Cine are copii înțelege. Cărțile citite copiilor seara înainte de somn sunt recitite de atâtea ori, încât ajungi să le știi pe de rost. Dar despre ele mai pe larg, îndată.
Revenind la colecția Anansi. World Fiction, mărturisesc că pentru mine este ca o ladă descoperită în podul unei case străine. Am pătruns, prin intermediul unor cărți publicate în această colecție, în universul unor scriitori pe care eu nu îi mai citisem. Dintre ei am ajuns să îl îndrăgesc tare mult pe bulgarul Ghiorghi Gospodinov. După ce am terminat la început de 2022, o carte semnată de el și apărută în 2021, Fizica tristeții, nu am putut să nu îi cumpăr și cea de a doua carte tradusă în română, Un roman natural, care de fapt este cartea sa de debut și cea care l-a făcut cunoscut pe plan internațional.
Scrisul lui Ghiorghi Gospodinov m-a făcut să revizitez, plină de duioșie, nostalgie și înțelegere locuri din memorie care păstrează vii anii comunismului, anii copilăriei mele. Scriitorul bulgar are putere de magician în ochii mei, taie în bucăți părți din trecut, sentimente, vicii și plăceri, regimuri politice și apoi le reconstituie și te face să plângi și să râzi în sinea ta, are și cinism, și poezie, și umor, stăpânește foarte bine frâiele nostalgiei, ale istoriei și ale tipologiilor umane. Nu are cum să nu ajungă pe listele arhivarilor ca mine. După ce îl citești, îl iubești. Și îți mai spui o dată și încă o dată că e bine să încerci și scriitori despre care nu știai nimic înainte.
Un alt scriitor pe care Bogdan-Alexandru Stănescu a pariat este Manuel Vilas, unul dintre cei mai de succes autori spanioli contemporani. Cartea sa, În toate a fost frumusețe, tradusă de Mălin Mălaicu-Hondrari pentru Pandora M, m-a cucerit și pe mine. Impulsionată de naturalețea și poezia simplității care te însoțesc când îi citești cartea, am dorit mult să fac și un interviu cu el, iar FILIT 2022 mi-a fost complice. Am descoperit un scriitor care se bazează pe un om onest, un om prezent în propria viață, care își recunoaște greșelile și o spune și cu voce tare, un om conștient de contextul social și politic în care scrie, un om al vremurilor sale. Manuel Vilas m-a purtat prin camerele obscure în care a zăcut pentru a salva ce se mai putea salva din bucurie, din iubire, din amintirile copilăriei, din portretele afective ale unor părinți neînțeleși pe deplin cât au fost în viață. Un scriitor cu o dragoste de viață și de literatură incredibile. Poate să scrie poeme cărora să le dea titluri extrem de realiste, Rusia invadează Ucraina, de exemplu, la fel cum poate naște fraze pline de un lirism vibrant, cum este cea care dă titlul mai multor traduceri ale romanului său în spațiul latin, În toate a fost frumusețe. Și în moarte, și în politică, și în despărțiri se zbate o frumusețe care așteaptă să fie salvată și arătată lumii. Acesta este mesajul lui Manuel Vilas pentru cei care îl citesc.
Tot 2022 a fost anul în care la noi a început să se vorbească din ce în ce mai mult de o scriitoare nu foarte promovată până în momentul în care a ajuns pe lista nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură, Annie Ernaux. Încă o dată, intuiția lui Bogdan-Alexandru Stănescu a funcționat perfect, așa că, imediat ce a câștigat Nobelul, Annie Ernaux a ajuns și în bibliotecile iubitorilor de literatură din România, cu Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, tradusă din limba franceză de Vasile Zincenco. Scrisul autobiografic strălucește ca o bijuterie în cartea lui Ernaux, care se arată deopotrivă atentă la detaliile lumii exterioare și la pulsațiile interioare, asociază locuri, acțiuni și tabieturi, rutina de zi cu zi cu cele mai arzătoare trăiri. Scrisul la persoana întâi face totul cu atât mai intim. A o citi pe Annie Ernaux este o experiență tulburătoare. Scriitoarea franceză reușește să te atragă de partea sa, te răpește din cotidian și îți oferă un alter-ego de împrumut.
Ficțiunea este pasiunea mea. Însă, din când în când, iubesc și cărțile care teoretizează, care conțin crâmpeie de istorie. Când ies din ficțiune, cel mai mult îmi place să explorez istoria teatrului și a cărții. Tocmai de aceea, 2022 a fost pentru mine anul în care am descoperit-o pe Irene Vallejo, în aceeași colecție. Cartea sa, Infinitul într-o trestie te poartă prin istoria cărții. Însă nu este o călătorie oficială, ci una atentă la oamenii de pe traseu, la istoriile personale care compun istoria unui domeniu cum este cel al cărților. Autoarea acordă importanța meritată și bibliotecii și pornește în explorarea trecutului, răscolind biblioteci celebre, cum este cea a Alexandriei. „Cititul este întotdeauna o strămutare, un voiaj, o călătorie de regăsire a sinelui. Cititul, chiar dacă e în general un act sedentar, ne readuce la condiția noastră de nomazi“ este doar unul dintre mottourile cărții lui Irene Vallejo.
Din copilăria lui Kaspar Hauser la picioarele zeului Abraxas
Bogdan-Alexandru Stănescu este cunoscut deja pe piața de carte din România ca un excelent director editorial și coordonator de colecții. Dar mare le-a fost bucuria multora, printre care mă număr și eu, să descopere în el și un captivant romancier. Bogdan-Alexandru Stănescu scrie cu nerv, scrie ca un maratonist care, din când în când, își dă seama că poate fi campion și la viteză pe distanțe scurte, scrie ca și cum de asta i-ar depinde viața, scrie pentru el atrăgându-i în densitatea și hăul narațiunii și pe cei care îl citesc, prin firescul cu care alege să expună viața în cuvinte.
Frazele sale sunt lungi, uneori simți că te sufoci în ele, nu pentru că nu ți-ar provoca plăcere, ci pentru că strâng în interiorul lor atât de multe sentimente, încât cauți o ieșire pentru a lua o gură de aer. Nu rămâne stare, om, loc, întâmplare nedisecată în cărțile lui Bogdan-Alexandru Stănescu. Până să ajung la picioarele zeului Abraxas pe care el îl invocă în titlul celei mai recente cărți pe care a publicat-o la Polirom, în 2022, am trecut prin Copilăria lui Kaspar Hauser, pe care am citit-o la apariție și recitit-o recent, și m-am obișnuit cu personajele care îi populează mintea. Sunt aceleași, redenumite și însoțite de altele noi: mama nevrotică, tatăl absent, dar tocmai de aceea atât de prezent, bunicii prinși între lumi, oamenii anilor ’90, Bucureștiul comunist și cel greu încercat de capitalism, Bobiță sau Michi același băiat forțat să se cunoască și să se regăsească pe sine în oglinzile deformate pe care familia i le ridică în față ochilor de când s-a născut.
Copilăria lui Kaspar Hauser, apărută în 2017 și reeditată în 2021, deschide calea romanului Abraxas, dezvăluie, prin fiecare pagină, maturitatea la care a ajuns Bogdan-Alexandru Stănescu ca scriitor, aduce în laboratoarele literaturii memoria unui copil născut în comunism și maturizat într-o perioadă de tranziție, înduioșează, revoltă și întristează prin radiografierea melancoliei, expune stări și perioade din istoria noastră recentă și din istoria personală a personajului central și, poate ce face cel mai bine, stârnește o poftă de a-i devora paginile în încercarea de a potoli căutarea de alter-ego-uri, de literatură pe bune. Așa că, atunci când mi-a ajuns în mâini romanul Abraxas, m-am însoțit în lectură și cu Bobiță din Copilaria lui Kaspar Hauser. Michi Lucescu m-a purtat prin labirintul unui bloc din comunism, m-a pus la masă cu Cel Tânăr, tatăl lui Michi, și Cel Bătrîn, bunicul, m-a împuns cu neputința sa de a se adapta la ritmul unei vieți de familie disfuncționale și mi-a reamintit perioade din istoria unei țări în care nu am ales să mă nasc, dar pe care am ales să nu o părăsesc, cel puțin până la 40 de ani.
Miezul narațiunii lui Bogdan Alexandru Stănescu, fie că vorbim de Copilăria lui Kaspar Hauser sau de Abraxas, are de-a face cu melancolia umană în cea mai fragilă întruchipare a sa, cu explorarea autobiografică a unui timp și a unui spațiu, cu dependența de descrieri laborioase a frazelor-cucoane, cu paradoxurile unei vieți asumate, cu tranziția de la atunci-urile la acum-urile existenței, cu frumusețea unor relații care se nasc din iubirea pură și putregaiul unor dependențe emoționale care ne ascund de noi înșine.
Micul Prinț e prieten cu Apolodor și citește povești cu lucruri fermecate
De când am copii, una dintre bucuriile simple, dar foarte prețioase, este să răsfoiesc cărțile ilustrate pentru copii când merg prin librării. Dincolo de istorioarele imaginate de autori, îmi compun și eu din imagini propriile întâmplări cu personajele desenate în aceste cărți. Așa că plăcerea este dublă, sunt în același timp și povestitor, și cititor. Am și câteva edituri preferate, Vellant, Arthur, Corint, Univers, Litera.
În 2022 am recitit de mai multe ori, cu voce tare, atât pentru mine, cât și pentru cei doi copii, Micul prinț, o carte la fel de duioasă, indiferent la ce vârstă o revizitezi, o carte care te îndeamnă să redescoperi bucuriile mărunte, care te încurajează să te iei în brațe, să îți spui povești și să visezi. Și simpaticul Apolodor, personajul continuat de Florin Bican pe urmele lui Gellu Naum, e un prieten de nădejde pe drumul spre visele cele bune care populează somnul copiilor.
De asemenea, în 2022 l-am găsit pe Italo Calvino ancorat în universul poveștilor italiene pentru copii, dar care pot fi în egală măsură și pentru cei mari. Basmele populare din Povești minunate cu lucruri fermecate, apărută la Editura Corint, m-au ținut și pe mine captivă într-un spațiu al obiectelor magice, dominată de puterea vrăjii.
Serile mele cu povești au mai avut în anul ce tocmai s-a încheiat mulți alți invitați. I-aș aminti pe Petson și motanul său Findus, pe Iepurilă și Ursoc, pe Erus, pe Peppa Pig, pe Bluey. Nu aș vrea să uit nici de cartea lui Ernst H. Gombrich, O scurtă istorie a lumii, apărută la Editura Art, un excelent rezumat al perioadelor istorice prin care omul a trecut, scris pentru a fi ușor înțeles și de către copii.
Cărțile cu și despre teatru, o altă pasiune veche
În 2022 nu am stat departe nici de cărțile care studiază fenomenul teatral, atât cel de la noi, cât și cel global. Pentru că la Iași, pe lângă un festival internațional dedicat literaturii, FILIT, mai avem și unul care are în prim-plan teatrul cu diversele sale ramificații, FITPTI, biblioteca mea se îmbogățește de la an la an și cu cărți din domeniul teatrului.
La ediția din 2022 a FITPTI mi-a atras atenția volumul Sub vremuri. Teatru și conflict, coordonat cu rigoarea care o caracterizează în tot ceea ce face de către criticul de teatru Oltița Cîntec. Cum se poziționează teatrul în raport cu războiul, asta își propune Oltița Cîntec să afle, prin vocile celor care semnează materialele adunate în carte, anume Irina Wolf, Mihaela Michailov, Mirella Patureau, Oana Cristea Grigorescu, Iulia Popovici, Daniela Șilindean, Oana Stoica, Cristina Rusiecki.
„Dacă la 24 februarie 2022 nu ar fi izbucnit războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, acest al optulea volum colectiv bilingv din seria pe care o coordonez ar fi avut cu siguranță altă temă. Confruntările armate s-au aflat pe lista subiectelor pe care dramaturgii le-au abordat încă din zorii artei teatrale“, afirmă Oltița în prefața cărții. Interviurile cu dramaturgi precum Neda Nezhdana, eseurile și reflecțiile critice ale unor oameni care s-au dedicat studiului teatrului fac din Sub vremuri. Teatru și conflict un cufăr cu informații valoroase pentru arhivari ca mine și pentru pasionații de artele spectacolului.
O altă sursă bună pentru cărțile cu și despre teatru a fost pentru mine în anul care a trecut și revista „Teatrul azi“, care de ani buni acordă atenție și dramaturgiei și criticii tipărite. Secțiunea de carte de aici are câteva serii care merită toată atenția, Dramaturgi de azi, Dramaturgie clasică, Eseuri, cronici, însemnări teatrale, Eu, tu, el…și istoria, Galeria teatrului românesc, Mari regizori ai lumii. Dintre acestea, m-au atras în mod deosebit Dramaturgi de azi, care conține 14 antologii de texte contemporane, dintre cele mai interesante atât din punct de vedere al subiectelor, cât și al tehnicii literare și teatrale utilizate, și Mari regizori ai lumii. Nu ai cum să înțelegi un fenomen dacă nu te afunzi în prezentul care îl caracterizează, ghidat de trecutul care l-a împins spre perfecționare. Așa că lectura unor cărți semnate de regizori și oameni de teatru vizionari ca Peter Brook, Jerzy Grotowski, Tadeusz Kantor, Ariane Mnouchkine, Pippo Delbono, Lev Dodin, V.E. Meyerhold, Robert Wilson a fost una necesară pentru mine, ca cercetător al domeniului și ca arhivar care întocmește liste cu autori și titluri de neratat într-o viață.
De asemenea, nu pot să nu menționez și volumul coordonat de Liviu Malița și apărut în 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate. Este new entry în lista mea de lecturi pe teme care privesc artele spectacolului, însă nu ar trebui să lipsească din bibliotecile celor care observă fenomenul, de aproape sau de la o oarecare distanță.
Din cer au căzut trei mere și mi-au spus o poveste pe care am savurat-o
O carte pe care am iubit-o în 2022, apărută la Humanitas, în Raftul Denisei, este cea a scriitoarei de origine armeană Narine Abgarian, Din cer au căzut trei mere. Bucuria lecturii a fost pentru mine cu atât mai mare cu cât mă gândeam la întâlnirea cu autoarea, una dintre invitatele celei mai recente ediții a FILIT Iași. Aceasta mi-a vorbit despre literatura sa cu delicatețe, recunoștință și umor și m-a ademenit să îi cunosc lumea cu sinceritate irezistibilă. Am descoperit o voce narativă ca o sămânță din care cresc înlănțuite personaje masculine și feminine care sfidează timpul și spațiul, spunându-ne povești despre prietenie, bunătate, solidaritate, iubire, speranță.
„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță“, recunoștea autoarea. Și i-a și ieșit. Am citit Din cer au căzut trei mere ca pe un basm frumos, un basm în care părul lung cu proprietăți protectoare, aproape magice, e un personaj în sine, de exemplu, în care personajele negative nu sunt duse înspre hăul răului, ci înspre văile scăldate în razele soarelui, ale binelui. De altfel, Narine îmi mărturisea că punctul său slab sunt personajele negative. Îi este foarte greu să le descrie. Drept dovadă, în Din cer au căzut trei mere nu a știut cum să pedepsească un soț care își bătea foarte des soția.
În concluzie, chiar dacă nu am reușit să citesc pe cât de mult aș fi vrut în 2022, am avut câteva întâlniri memorabile cu personaje și scriitori care s-au potrivit perfect cu personalitatea și gusturile mele. Am rămas în zona de confort, nu am citit, încă, manuale cu limbaje de programare sau de medicină legală, nu mi-am descărcat aplicații pentru audiobookuri, nu mi-am luat un dispozitiv pentru e-bookuri, însă nu m-am îndepărtat nici o secundă de lumea cărților. Și nu cred că o voi face vreodată.
2022 a fost un an bogat în apariții editoriale, cozile la librăriile pe care le-am văzut au rămas aceleași, mai ales în perioada Sărbătorilor. Deși au fost câțiva ani grei pentru umanitate, literatura ne-a salvat pe insula sa, așa cum o face de secole.