Anul începe cu Daniel Barenboim la pupitrul de la Musikverein, dar șampania vieneză e repede uitată de invazia rusească în Ucraina. Moare de COVID muzicologul și filosoful George Bălan, creatorul conceptului Musicosophia, un autor original și prolific căruia zeci de generații de iubitori ai muzicii îi datorează enorm. Și eu. Ecourile unui disc Enescu de excepție, cu pianista Luiza Borac și violonista Carolin Widman nu au timp să reverbereze prea bine Fantezia pentru pian și Concertul în la minor pentru vioară, lucrări inedite de tinerețe înregistrate la Chandos cu Peter Ruzicka și NDR Hanovra.
Lumea muzicală se divizează în cazul starurilor Gherghiev & Netrebko, dar instituțiile vestice mută corect: dirijorul de curte al lui Putin și soprana admiratoare a masculului omnipotent de la Kremlin își văd cariera încheiată în Occident. Și controversatul dirijor Teodor Currentzis, o altă piesă grea în aparatul de propagandă masiv finanțat de băncile rusești, e boicotat în Germania.
Din păcate nu doar propagandiștii au de suferit: simfonii de Ceaikovski sau opera Boris Godunov de Musorgski sunt scoase din repertorii, în timp ce tineri pianiști și violoniști ruși sunt îndepărtați din competițiile internaționale.
Muzicologia românească o pierde pe Speranța Rădulescu, „cea mai importantă cercetătoare în muzicile de tradiție orală și muzicile de metisaj“, în viziunea discipolului ei Costin Moisil, iar pianistul belgian Julien Libeer, un mare îndrăgostit de Lipatti, lansează un album emoționant la Harmonia Mundi: J.S. Bach & Beyond: A Well-Tempered Conversation.
Februarie e luna neliniștilor geopolitice, a panicilor și a unor versiuni mai palide de covid. Pariul Classix reușește din plin la a treia ediție; pentru Dragoș Cantea și melomanii ieșeni e de-acum clar că muzica de cameră e iubită în capitala Moldovei. În aula BCU, la Palatul Culturii și la Casa Studenților am avut parte de trei super recitaluri: violoncelistul german Gustav Rivinius & pianistul Håvard Gimse, V Coloris Quintet, cu debordantul Ștefan Diaconu și, pentru prima dată live, Concertino de Janáček. Excelent! Am apoi din nou revelația importanței cameralului în creația enesciană într-o înregistrare Naxos cu pianistul Josu de Solaun, celista Eun-Sun Hong, și violonistul Ștefan Tarara, toți laureați mai vechi și mai noi ai concursului Enescu.
Corina Belcea © Daniel Dittus
„Cultura e singurul lucru pe care îl putem împărți unii cu alții“ îmi spune violonista Corina Belcea în martie pentru un interviu despre minunatul album Belcea Quartet – Brahms: String Sextets cu Tabea Zimmermann și Jean-Guihen Queyras de la Alpha Classics.
Mai ascult Drone Mass de Jóhann Jóhannsson, oratoriu contemporan pentru cvartet de coarde, medii electronice și soliști vocali, dar revin la tema marilor interpreți din solda lui Putin. „Opinia că arta nu trebuie să aibă vreo legătură cu politica este ea însăși o atitudine politică“, crezul poetic al lui Orwell, e leitmotiv generator de „Cultură și politică“, trei articole despre compromis și verticalitate în SdeC, despre Valeri Gherghiev, Anna Netrebko și despre compozitorul Valentin Silvestrov, autorul superbului cor Rugăciune pentru Ucraina. Evacuat aproape cu forța la 84 de ani din Kiev, Silvestrov ajunge la Berlin pe 10 martie 2022, după o călătorie istovitoare de trei zile și se așază la pian ca să cânte o muzică melancolică. A compus-o în timp ce era în tren, microbuz și în timpul așteptării la graniță. După interpretarea aceste lucrări numite Старовинна пісня, Cântec vechi, le va spune prietenilor săi: „E ciudat, toate aceste zile au fost atât de înfricoșătoare, dar în capul meu a fost tot timpul o muzică foarte liniștită“.
https://www.youtube.com/watch?v=wId3mU3Av0E
Radu Lupu în concert la Bologna, 2017 © Roberto Serra
În aprilie fac un interviu cu pianistul Ivan Șemciuk, un ucrainian stabilit la Iași, care îmi spune că ce se întâmplă în Ucraina e un genocid. În Rusia, la celebra școală specială de muzică Gnessin din Moscova un profesor dirijează Simfonia a V-a de Beethoven cu un tricou imprimat cu litera „Z“, celebrul de-acum simbol al „operațiunii militare speciale“. Foști elevi, între care celebrii pianiști Evgheni Kissin, Daniil Trifonov și violoncelistul Pavel Serbin publică o scrisoare deschisă: „Noi, foștii elevi și și absolvenți ai Școlii Gnessin, precum și profesorii acesteia, condamnăm această acțiune rușinoasă în cei mai fermi termeni și o considerăm o pată îngrozitoare în istoria școlii noastre“.
Mă fascinează Lunea, opera lui Heinz Holliger despre nostalgiile și halucinațiile poetului Nikolaus Lenau, montată în februarie la Opernhaus Zürich, chiar și pe disc, și tot pe disc ascult un pasional Matthäus-Passion cu Pygmalion & Raphaël Pichon la Harmonia Mundi și integrala Sibelius cu foarte tânărul și incredibilul Klaus Mäkelä, la Decca.
Pe 18 aprilie vestea dispariției lui Radu Lupu, la 76 de ani, creează o veritabilă undă de șoc în întreaga lume. Realizez că sunt printre fericiții care l-au ascultat în direct, fiecare dintre cele trei concerte la care mi-a fost dat să respir același aer și tempouri cu el, traduse de fiecare dată în comoție senzorială și revelație. Întâlnirea cu el a fost ieșire din timp și o călătorie care sfidează gravitație și bare de măsuri, una la capătul căreia m-am simțit încărcat de o frumusețe ireală, intraductibilă în cuvinte. Radu Lupu a fost în afară de arhi-mag al pianului, un om singur cu muzica sa, una de o tandrețe infinită.
https://www.youtube.com/watch?v=g5Ao5cbSzq4
Luna mai îmi aduce în căști o înregistrare realizată la Château de Versailles cu apoteoza motetului în barocul francez, Grands Motets de Mondonville cu Ansamblul Marguerite Louise dirijat de Gaétan Jarry. Elevaverunt Flumina…
Am șansa unui interviu cu Alexander Krichel, un mare pianist pe care l-am întâlnit tot la Classix, despre albumul său Enescu-Musorgski apărut la Berlin Classics: „datoria noastră ca artiști este să arătăm oamenilor o lume mai bună“. Și mai apuc să citesc Un Stradivarius de la Goebbels de Yoann Iacono, Publisol 2022, despre povestea viorii cu suflet oferite de Goebbels violonistei japoneze Nejiko Suwa și despre sufletul violonistei în vârstă de douăzeci și trei de ani care va cunoaște gloria ca solistă și prim-violonistă cu Filarmonica din Berlin și Wilhelm Furtwängler. Și apoi solitudinea. „Flori de cireș, flori de cireș, traversând cerul primăverii, cât vezi cu ochii, e ceață sau sunt nori?“
E timpul să mă întorc la Celibidache în iunie, când redescopăr două înregistrări live inedite din ’82 și ’88 cu Münchner Philharmoniker la Herkulesaal: Simfonia a cincea de Sibelius și Pasărea de foc de Stravinsky, cu un incandescent Dans infernal al regelui Kașcei.
Încep un portret Zubin Mehta la 86 de ani și mă bucur să-l descos într-un interviu pe regizorul ieșean Victor Zaharia despre montarea lui la Opera Națională Română Iași cu Pescuitorii de perle de Bizet. Poate nu întâmplător, închei luna cu un alt interviu despre Celibidache, cu jurnalista Cristina Liberis, despre un documentar pe urmele marelui dirijor în Suedia: „Toți cei care au lucrat cu Celibidache l-au luat cu ei mai departe“. Așa este.
Din nou Celibidache, și la începutul vacanței. În iulie descopăr alte conserve inedite cu Simfonia 40 de Mozart, 92 „Oxford“, 103 „Drumroll“ și 104 „London“, lucrări despre care aveam senzația că le știu pe de rost. Mă înșelam, bineînțeles! Fiecare întâlnire cu o versiune Celi pune într-o lumină cu totul nouă orice partitură!
Mă bucur mult să vorbesc cu Luiza Borac despre dublul ei CD Grieg-Enescu, apărut la Günter Hassler Profil: „Enescu este combinația între universalitate și bogăția izvorului folcloric“. Mă apuc de Sound Within Sound: Opening Our Ears to the 20th Century de Kate Molleson, Faber, 2022, povestea a zece compozitori care au îndrăznit să zgândăre lumea muzicii clasice în secolul XX, o carte care își propune să spulbere canonul tradițional. Merge greu, orice fel de ideologizare îmi provoacă migrene serioase.
August: Anna Prohaska & Isabelle Faust – György Kurtág: Kafka-Fragmente, Harmonia Mundi; Sean Shibe – Lost & Found, Pentatone; Jonathan Tetelman – Arias și Lisa Batiashvili – Secret Love Letters; Eva Zaïcik – Nisi Dominus, Alpha Classics; Radu Paladi – Concertos & Symphonic Suite & The Little Magic Flute, Capriccio și alt inedit Celi cu Schumann Symphonies Nos. 2 & 3 + Brahms – Haydn Variations, Warner Classics. Trăiască conservele!
Cristina Uruc
„Concursul Internațional George Enescu a fost dintotdeauna un vector al speranței pentru concurenți, pentru juriu, pentru organizatori”, îmi spune Cristina Uruc, manager interimar Artexim, într-un interviu admirabil în luna septembrie. Așteptăm festivalul, un veritabil far al culturii muzicale, care va avea loc între 27 august și 24 septembrie 2023 în București și în alte orașe din țară. Pe Cristian Măcelaru, directorul lui artistic, îl ascult tot acum, într-un senzorial Dvořák, cu Legends op. 59 & Czech Suite op. 39, la pupitrul WDR Sinfonieorchester, o înregistrare Linn.
Îmi place enorm incursiunea lui Krystian Zimerman în pianistica lui Karol Szymanowski, o incursiune în lirismul delicat al muzicii patriei sale natale, și pasiunea lui Nicolas Dautricourt din The Enescu Project.
Merg la Operă pe 16 septembrie, pentru deschiderea stagiunii Filarmonicii din Iași, cu un program Beethoven – Concertul pentru vioară cu Liviu Prunaru și Simfonia a IX-a op. 125 cu soliștii Diana Țugui, Antonela Bârnat, Florin Guzgă, Sandor Balla și corul „Gavriil Musicescu“ pregătit de Consuela Radu Țaga sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Interpretări excepționale, cu ansamblul în mare formă și Cristian Mandeal foarte neamț și în vervă. Deschiderea aniversează 80 de ani de la înființarea Filarmonicii și de la primul concert dirijat de Maestrul George Enescu. O, tempora!
Intru în octombrie cu urechile în Sonata în fa# minor op. 24 nr.1 de Enescu înregistrată de Daria Parkhomenko, câștigătoarea Concursului Internațional „George Enescu“ din București, ediția 2018, la secțiunea pian – mi-am propus un interviu, dar nu l-am reușit! – și cu ochii în Echo’s Chambers. Architecture and the Idea of Acoustic Space de Joseph L. Clarke. Apărută în 2021 la University of Pittsburgh Press, volumul e un must-read pentru toți pasionații de acustică. Arhitect și profesor de istoria artei, Joseph L. Clarke construiește foarte nuanțat contururile istorice ale modului cum trebuie înțeleasă arhitectura modernă și se întreabă ce e acustica, dincolo de definiția de știință a sunetului. Cartea se concentrează pe împletirea celor două domenii, care se includ reciproc, și decojește rolul reverberațiilor sonore și ale ecoului în opera arhitecților Pierre Patte, Claude-Nicolas Ledoux, Carl Ferdinand Langhans și Le Corbusier, în paralel cu analiza teoriilor acustice ale unor Athanasius Kircher, Richard Wagner sau Marshall McLuhan.
Mă bucur de Capriccio appassionato, noul album al minunatei pianiste Aurelia Vișovan, care explorează din nou universul puțin cunoscut al fortepianoului: „Un fortepiano te surprinde mereu. El este ca o ființă vie, capricioasă.“
„Acesta este rolul nostru: să călătorim, să ducem muzica în cât mai multe locuri; să ne facem iubiți oamenilor, iar ei să ajungă să cunoască și să iubească muzica prin noi“, îmi spune violonistul Răzvan Stoica în interviul de la începutul lunii noiembrie, despre Turneul Internațional Stradivarius Opera care itinerează 13 orașe. Da, e adevărat că doar un Stradivarius poate îmblânzi pentru totdeauna o inimă, dar un Strad din 1729 nu e neapărat despre asta; o vioară inestimabilă ca preț nu e decât o cutie de lemn dacă nu e locuită de o fărâmă de geniu. Iar Răzvan Stoica are o bucată mare din strălucirea asta imaterială de care mă bucur să am parte la Iași, pe 14 noiembrie. Organizat impecabil de Fundația Culturală Gaudium Animae, un nou actor pe piața de evenimente românești, recitalul Răzvan și Andreea Stoica e pentru mine cel mai bun cameral al anului.
Apare la Toccata Classics și volumul II din The Unknown Enescu cu alte prime audiții datorate violonistului Sherban Lupu în compania pianistului și dirijorului american Ian Hobson, dar și un minunat Pelléas et Mélisande cu François-Xavier Roth & Les Siècles la Harmonia Mundi.
Descoperirea anului e Voiceless Mass, un requiem dezolant și glacial al compozitorul Raven Chacon, un muzician cu origini navajo. Iată că uneori e bun și premiul Pulitzer la ceva!
Compozitorul Raven Chacon © Adolphe Pierre-Louis
În decembrie încep o nouă biografie Rahmaninov, apărută în iulie la University of Chicago Press, de Philip Ross Bullock, profesor de literatură rusă și muzică la Oxford. Rachmaninoff and His World e o explorare a carierei de succes a compozitorului, pianistului și dirijorului în Rusia imperială și după emigrarea în Statele Unite, dar meritul ei principal e analiza celor trei compoziții de operă și a numeroaselor sale cântece.
Mă bucur să închei anul la „Suplimentul de cultură“ cu un interviu bun despre Rădăcini, cel mai recent album al fenomenalului pianist Teo Gheorgiu, iar printre colinde, datini, alergături și alte obiceiuri raționale și iraționale de iarnă, finalul lui 2022 mă găsește în inima Transilvaniei, pentru Concertul de Anul Nou al Filarmonicii de Stat Sibiu în colaborare cu Orchestra ICon Arts, un proiect al UCIMR, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – mulțumiri, Sebastian Gheorgiu & Cristian Lupeș!
Am parte de trei concerte grozave sub bagheta dirijorului Tiberiu-Dragoș Oprea, la Brad, Deva și Sibiu, alături de soliștii vocali Antonia Beteag, Andres Groza, de violoncelistul Ștefan Cazacu și excelenții instrumentiști din ansamblul reunit. A fost frumos. În ultima noapte a anului călătoresc prin ceața de pe Valea Oltului, spre studioul EBU de la București, pentru Concertul de Anul Nou de la Viena, pe care mulți îl doreau anulat. Ascult Walking in the Dark cu Julia Bullock & Christian Reif și mă gândesc că a fost totuși un an bun. Ce va urma?
So come the storms of winter,
and then the birds in spring again,
I have no fear of time.
For who knows,
how my love grows?
And who knows,
where the time goes?
https://www.youtube.com/watch?v=5oX1M2VGLf4
FOTO 1: © Alex Damian