Markus Zusak este scriitor australian, autor a șase romane ce au fost traduse în 45 de limbi. Hoțul de cărți și Podul de lut se numără printre cele traduse în limba română. De altfel, prima dintre cele amintite a fost și ecranizată acum un deceniu și, în ciuda trecerii timpului, se numără și astăzi pe lista „The New York Times“ a celor mai vândute cărți. Despre numărul de premii pe care le-a primit nu mai are rost să zic nimic. Cum spunea chiar el, „asta este frumusețea cărților, ea nu încetează niciodată“.
24 de ore pe avion pentru a fi la FILIT
Prezentat de Cătălin Sava, Markus Zusak a purtat un dialog cu gazda celei de-a treia seri, Robert Șerban, care începe prin a arăta că abia acum i-au început emoțiile, când a ajuns pe scenă cu invitatul. Și așa aflăm că Zusak a ajuns la Iași, în ciuda faptului că este foarte solicitat, printr-o prietenie. Anume că i s-a spus: „Du-te la Iași să vezi ce nu cred că ai văzut vreodată“. Iar aici este vorba despre fenomenalul public, despre voluntarii fenomenali – și am cunoscut o bună parte din ei, vă asigur că sunt fenomenali – și de organizarea excelentă pe care o face de, iată, 11 ani, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Iar Markus Zusak, pentru a fi alături de acest public, a petrecut vreo 24 de ore între avioane, purtând aceeași cămașă.
Scriitor de la 16 ani (azi având 48), Markus spune despre FILIT un lucru demn de amintit: „Cred că e punctul culminant al carierei mele“.
Să nu uităm, la 27 de ani, Zusak publicase deja patru romane. Dar, în ciuda notorietății dobândite deja, nici astăzi nu poate folosi cuvântul „fani“, răspunde el la întrebarea lui Robert Șerban legată de cum resimte presiunea faimei. De ce: „Pentru că iubesc cărțile, ele mi-au schimbat viața, sunt un cititor, de asta nu simt nici o presiune, pentru că toți suntem parte a aceluiași lucru“.
Mereu mă gândesc că următoarea mea carte ar putea fi ultima
Presiunea însă vine din interior, și îți dai seama de asta dincolo de zâmbetul de australian. „Mereu mă gândesc că următoarea mea carte ar putea fi ultima“ și de aici strădania, nevoia de a o scrie cât mai bine.
E lucru mare să poți afirma, ca el, că ai avut o viață nemaipomenită datorită scrisului. De asta se și simte mai mult decât norocos, cum afirmă iar și iar. Și nu ai cum să nu te simți bine în compania lui când spune că, da, a văzut o mare parte a lumii și e recunoscător pentru asta, dar „nicăieri nu poate fi mai bine decât chiar aici [la Iași, n.r.], credeți-mă“.
Să vină o asemenea afirmație din partea unui autor care a vândut zeci de milioane de exemplare, dintre care unul ecranizat, arată din nou ce înseamnă Iași, ce înseamnă publicul ieșean și ce înseamnă FILIT.
Dar complimente a primit și Markus. Și unul dintre cele mai mari din viața sa a venit din partea fiicei sale: la un moment dat a fost invitat să vorbească la școala ei. Plin de îngrijorare, cum va reacționa ea, cum se va petrece totul,
s-a dus. Dar, ca să vezi minune, totul a funcționat, iar ea i-a spus apoi că mulți colegi au venit la ea la final și i-au zis: „Știi, e primul vorbitor invitat la școala noastră pe care chiar l-am ascultat“.
Mici supărări, mari întâmplări
Mi-a mai plăcut un lucru, dincolo de căldura pe care o arată Markus Zusak. Faptul că, în mijlocul întâlnirii, s-a oprit din cele povestite, și a vorbit puțin despre cât de nemaipomeniți sunt tinerii care sunt sub umbrela FILIT, voluntarii adică. Și le-a mulțumit. Mai ales lui Vlad, căruia i-a furat pixul. Cum spuneam, căldură care se simte în toată sala.
Când e vorba de supărări legate de Hoțul de cărți, are una: că fratele său mai mare nu a citit-o. Nu că fiul său (de 13 ani) nu a făcut-o („Dacă o să o citească, foarte bine“), nici că fiica sa (de 17 ani) n-ar fi citit-o dacă nu era lectură obligatorie la școală. Ci că fratele lui a văzut filmul și i-a spus: „Acuma chiar nu trebuie s-o citesc“.
Ecranizarea cărții i-a lăsat o senzație ambivalentă, mai ales că vorbim despre o carte de 500 de pagini, în care poți dezvolta orice. Mai ales când ai ca narator Moartea.
Din nou, tema libertății
„Cred din toată inima că, ca scriitori, cu cât ne facem griji că putem jigni, cu atât devenim mai legați, mai prizonieri. Asta nu face bine nimănui. Iar cel mai tare mă tem de… nu neapărat de moarte, ci de erodarea imaginației“, spune Markus Zusak. Iar fără imaginație, arată scriitorul, fără să ai voie să îți imaginezi, atunci scriitorii nu mai înseamnă nimic. „E meseria mea să îmi imaginez lucruri. Și e o meserie bună. Și cred că reprezintă un serviciu față de comunitate.“
Când scrie, mintea îi este concentrată pe cititor, e respectul pe care îl manifestă față de el, are grijă de el (cel puțin jumătate de carte). „Vino, vino cu mine încă puțin“, îl trage după el – până când survine clipa în care spune gata, de acum, dacă vrei să faci parte din cartea asta, trebuie să ai încredere în mine și, hai, urmează-mă. E clipa în care cartea decolează.
Spontan, vesel, dar și serios în același timp, Markus nu se poate opri din a povesti – de asta își și cere scuze de la traducătoare (Dana Bădulescu și Sorana Lupu), glumește, le spune să nu traducă tot. Mai mult, nu se teme să își expună unele valențe ale fragilității, ale vulnerabilității. Cred că și asta a contat mult în crearea legăturii cu publicul. „Cred că vine un punct în viața unui scriitor în care trebuie să te privești pe tine însuți și să te întrebi «Oare caut ce trebuie? Oare lumea va fi mai bună dacă va conține și cartea mea?», iar dacă răspunsul ți-e «Da», atunci trebuie să o scrii“, spune oaspetele australian.
Robert Șerban, la final, renunță să îi mai adreseze invitatului restul de 127 de întrebări pe care le avea pregătite, doar se bucură că a aflat că viața de la antipozi nu presupune mari riscuri de a fi înghițit de vreun rechin (și sunt mulți). Așa că îi propune lui Markus o serie de întrebări din public, spre dezamăgirea acestuia, care spune simplu: „Nu mă grăbesc nicăieri, pot sta aici toată noaptea“.
Prima întrebare a fost, evident: „Ai furat vreodată o carte?“. Iar scriitorul și-a mărturisit vina în public. Mai bine zis, vinile – căci e vorba de plural. Dar asta putem înțelege, cei ce avem drag de cărți, cum pentru câteva clipe tentația poate fi mai mare decât moralitatea.
Și așa a fost o a treia seară FILIT, cu Markus Zusak și Robert Șerban, o seară sensibilă, numai potrivită pentru deschiderea Nopții Albe a Poeziei (și a celei la fel de Albă, dar Alternativă).