Ultima seară a FILIT l-a avut ca protagonist pe Mircea Cărtărescu, fără îndoială cel mai titrat scriitor al României de astăzi. A avut-o ca gazdă a serii pe Mirela Nagâț, iar prezentator a fost, ca întotdeauna, Cătălin Sava.
Deschiderea a fost făcută în acea seară prin decernarea premiului Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română în anul 2022. Aici, prezentatoarea a fost Oana Boca Stănescu, directoare a Centrului Național al Cărții. A urmat decernarea Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2022 (liceenii avându-i drept coordonatori pe prof. Luciana Antoci, inspector școlar general, prof. Mihaela Apetroae, prof. Mihai-Cezar Zaharia, inspectori școlari limba și literatura română). Echipele de jurizare au fost coordonate de: prof. Luminița Agache, prof. Liliana Balan, prof. Adina Cășuneanu, prof. Cristina Chiprian, prof. Manuela Coțofan, prof. Mihaela Doboș, prof. Claudia Lefter, prof. Elena Mănucă, prof. Ștefania Țugui, prof. Lavinia Ungureanu, prof. Daniela Zaharia.
Începe seara
A urmat apoi discuția cu Mircea Cărtărescu. Despre el nu știu în ce măsură mai e nevoie să fie prezentat. Dar hai să încerc, pe scurt: născut de ziua copilului, s-a afirmat ca autor optzecist, făcând parte dintre poeții care frecventau Cenaclul de luni al lui Nicolae Manolescu, ca și din Junimea lui Ovid S. Crohmălniceanu. De la Levantul la Orbitor la Nostalgia, Solenoid și până la Theodoros, noutatea de viziune e evidentă, cum spunea la un moment dat Gheorghe Crăciun. Ceea ce cu siguranță a contribuit la nominalizările sale la Premiul Nobel pentru literatură.
Mirela Nagâț a deschis discuția foarte fin, conducându-l pe Mircea Cărtărescu într-o zonă a sensibilului și a destăinuirii. S-a început discuția cu ce înseamnă să cunoști lumea. Cu turneele sale în America de Sud și în alte locuri, pe care doar imaginația ni le poate arăta. După acest excurs geografic, drumul vorbelor s-a îndreptat către vocația de scriitor. Iar aici o temă importantă a fost cea a libertății: „Pentru mine, un lucru important este să fiu respectat ca scriitor și să-mi respect publicul cititor. Amândouă sunt importante pentru mine. Primul lucru înseamnă să mi se respecte libertatea cuvântului. Nu aș putea suporta și, slavă Domnului, nu mi s-a întâmplat niciodată, ca editorul să vină să îmi spună: «Uite, scoatem niște pasaje din cartea ta, pentru că nu îmi convin sau pentru că nu vor fi primite cum trebuie de public». Nu mi s-a întâmplat din perioada comunistă încoace, când am avut alte probleme, legate de cenzură.“
Probleme curente
Gazda serii, Mirela Nagâț, nu a evitat subiectele la zi, cele dificile, la fel cum nici invitatul ultimei seri FILIT nu a făcut-o. Indirect, a fost abordată problema rasismului și a discriminării de orice fel. Totul, evident, pornind de la polemica stârnită de Valeriu Nicolae, care a văzut într-un roman apărut acum 7 ani al lui Bogdan-Alexandru Stănescu ceva ce i s-a părut rasist, în context propriu, nu în cel al romanului.
La întrebarea adresată de Mirela Nagâț, răspunsul lui Mircea Cărtărescu a fost cât se poate de tranșant: „Nu cunosc un scriitor român care să fie pe față rasist, care să fie antisemit, chiar dacă sexismul e adânc înrădăcinat în cultura noastră – probabil va trebui să mai treacă o generație ca să dispară prostia asta totală, discriminarea femeilor –, dar nu cunosc eu direct. Din fericire, după părerea mea, colegii mei scriitori, cei pe care îi cunosc, sunt OK din punctul ăsta de vedere.“
Pe această temă, a felului în care vorbim despre o societate în care toată lumea se supără pe toată lumea, declarația scriitorului a fost foarte limpede – și cred că fiecare dintre noi poate înțelege asta foarte bine: „Nu poți face nimic sau spune nimic fără să ofensezi pe cineva“. Undeva, cineva va găsi ceva de comentat și va prefera să fie jignit, fie și pentru a avea o simplă părere, fie și pentru a se simți important.
Tema recurentă a cenzurii
Însă simțul civilizator este, afirmă Cărtărescu, cel al normalității, cel al umanității: „Haterii nu vor dispărea niciodată. Tot ce poți faci e să le zâmbești, să treci pe lângă ei demn, cu bun-simț, fără să calci pe nimeni pe picioare“. Și asta afirmă și legat de cel mai recent roman al său. Mirela Nagâț îl întreabă despre Theodoros: cum s-au decantat lucrurile. Răspunsul:
„N-am ocolit deloc antisemitismul nostru funciar sau discriminarea față de etnia romă, probleme pe bună dreptate discutate astăzi. Dar am încercat să o fac ca un fel de mărturie. Am încercat să vorbesc despre lucrurile astea ca să nu fie uitate. Este nevoie să le folosești ca să nu uităm greșelile trecutului“.
Și astfel s-a ajuns la o temă sensibilă, mai ales în Occident, unde a apărut o meserie nouă, cea a cititorului sensibil (sensitivity reader). Despre această formă de cenzură și despre autocenzură, scriitorul arată foarte clar: „Literatura este prin definiție teritoriul clar-obscurului, al îndoielii“. Cât despre tema recurentă a cenzurii, cei care au amintiri știu la ce nivel se poate ajunge, astfel că declarația sa vine foarte potrivit: „Sper ca fantomele trecutului să rămână acolo, în trecut, în mormintele lor. Sper ca literatura ideologizată să nu se întoarcă“.
Fundamentală este libertatea
Iar de aici ajunge la ce înseamnă literatura și, în sine, arta: „Arta poate fi judecată sociologic, ideologic și așa mai departe. Dar eu cred că, dincolo de toate aceste aspecte, există un ceva pe care l-aș numi fundamental în artă. Așa cum se vorbește în fizica cuantică de aspectul fundamental al particulelor fundamentale. În literatură, după părerea mea, fundamentală este libertatea de expresie și triumful formelor literare care produc, printr-un miracol, frumusețe și bucurie“. Libertatea este cea care ne face să fim noi înșine. Să evoluăm. Să fim mai oameni și să căutăm frumosul. Ba chiar uneori chiar reușim să îl și găsim.
Pentru ca la final să ajungă la problema că visăm tot mai puțin, dar să sublinieze din nou că pentru el Wittgenstein este filosoful esențial, iar realitatea este un altfel de vis, pe care ni-l construim noi. Și așa a devenit scriitor cuantic.