Scriitoarea ne invita la o plimbare prin muzeul ei personal, un muzeu al amintirilor. Acest lucru ne trimite cu gindul la omul interior al Sfintului Augustin si la calatoriile sale prin „vastele palate ale memoriei“.
Fotografia joaca, in romanul Tatianei Dragomir, aproape acelasi rol pe care il are madlena lui Proust din In cautarea timpului pierdut, fiind un declansator al memoriei. Visind la o expozitie personala, Magda, personajul principal, imortalizeaza fiecare imagine, transforma fiecare secventa intr-o reproducere statica a lumii din jurul sau. Existenta umana este vazuta dintr-o perspectiva picturala si, in acelasi timp, cinematografica. Fotografie, naratiune si fictiune, acestea sint ingredientele unui „roman cinematografic“. In cazul de fata, fotografiile nu au o prezenta fizica, ci se subinteleg, sint povestite. Este interesant de vazut felul in care fotografia se transforma in naratiune. Ea reprezinta punctul de plecare al fictiunii. Pornind de la aceste fotografii virtuale care ii alcatuiesc autobiografia, scriitoarea reuseste sa dea viata unei noi lumi, la fel de reala, plina de simboluri si supusa in permanenta interpretarii.
Amintirile vin de peste tot
Discutind despre rolul fotografiei in literatura, nu putem sa nu amintim de Franz Kafka, pentru care fotografiile au avut intotdeauna un „efect miraculos“. Ele faceau ca scrisorile sale sa aiba un destinatar real si il scuteau pe timidul corespondent de „spaima“ intilnirilor fata in fata, asa cum au fost cele citeva vizite scurte, atit de minutios planuite, atit de mult visate, pe care scriitorul le-a facut la Berlin pentru a o vedea pe Felice. De foarte multe ori literatura se inspira din arta fotografica, iar scriitorul este si fotograf, surprinzind realitatea in cele mai mici detalii. Marta Caraion, de la Universitatea din Lausanne, vorbeste despre relatia dintre fotografie si literatura, dintre imagine si text, in studiul sau intitulat Une problematique promesse de verite:
Unele carti se nasc dintr-o idee, dintr-un concept. Altele pleaca de la o imagine vizuala, reala sau inchipuita, asa cum este si cazul romanului Fotograme, in care un narator fotograf surprinde cele mai ciudate imagini. Magda doreste sa invioreze „culorile prafuite ale trecutului“. Ea isi imagineaza fel de fel de locuri, pe care le descrie cu precizia unui aparat de fotografiat. Dar incercarile sale sint adesea fara rezultat. In aceste momente, Magda „se simte ca un vitrinier autist, tot rearanjind un decor vechi si fara noima“. Amintirile vin de peste tot, provocate de o imagine sau de un detaliu, de o fotografie sau de un obiect familiar. Sint insa unele amintiri, din copilarie sau din adolescenta, „pe care le suspecteaza de falsitate“. Aceste amintiri vorbesc despre lucruri care nu s-au intimplat niciodata in realitate. Ea insasi „se vede parca de departe – o imagine micsorata si cetoasa, ca-ntr-o oglinda veche“. Spaima din „vremurile trecute“ revine, neasteptata si insotita de senzatii inexplicabile.
Tatiana Dragomir, Fotograme, editia a II-a,
colectia „Proza“, Editura Cartea Romaneasca,
2008, 29.95 lei