La Clermont ti se poate intimpla orice. Te plimbi peun bulevard pustiu, duminica dupaamiaza, tendrebi de ce au tras toti obloanele si, dintrodata, esti luat pe sus deun grup de fete care vor neaparat sa te duca in centru, la Maison de la culture. Mai poti, printrun mare noroc, sa vorbesti doua minute chiar cu directorul festivalului, despre cum or sa colonizeze romanii orasul din Auvergne. Sau dimineata, cind cobori la receptia hotelului ca sa iei miculdejun, auzi coloana sonora din Les Vacances de Monsieur Hulot, ca si cum Tati insusi tiar face cu mina pe fereastra, in timp ce la masa de vizavi o duduie blonda povesteste despre o inventie care va revolutiona omenirea: vapoareleavion. Crezi poate ca viata ta la Clermont e tot un scurtmetraj (din pacate, nu stai decit doua zile), dar nu stii daca e in sectiunea experimentala („Labo“), in cea nationala sau internationala.
Oricum ar fi, sint cozi peste tot, lumea se inghesuie civilizat ca sa vada scurtele din competitie. Si e lume de toate felurile, clase intregi de liceeni care chicotesc in timpul proiectiei, doamne la bratul partenerilor lor, studenti cun aer de cunoscatori sau doar guracasca. Cum am stat intradevar doar doua zile, nam apucat sa fac parte decit din ultima categorie. Deaici si aerul pronuntat turistic al corespondentei mele. Pot insa sa va spun, ca sa stati linistiti, ca standul Romaniei de la Marche du film a aratat bine si ca sau impartit creioane smechere de la Anim’est, iar permanenta a fost asigurata de patru domni foarte prezentabili. In afara de asta, sala de presa era la primul etaj al piscinei de linga Maison de la culture, astfel incit jurnalisti imbracati gros, ca de iarnaspreprimavara, defilau pe linga bazinul unde clermontezii isi faceau orele de inot. In plus, fiecare din cele aproape 3.000 de persoane din industria cinematografica avea la dispozitie o casuta postala in care oricine putea sai lase mesaje. Imaginativa cum ar fi ca la TIFF macar regizorii si actorii sa aiba parte de asa ceva. Sar umple casutele de multe mesaje de dragoste, de felicitari si de citeva injuraturi scrise pe bilete de autobuz.
Sau remarcat negativ scurtele din Coreea de Sud
Din cele aproape 40 de scurtmetraje pe care leam vazut, trei au fost premiate. E o proportie destul de buna, daca ne gindim ca in cele trei sectiuni ale competitiei au fost proiectate cam 185 de scurtmetraje si ca juriile au acordat 44 de premii si mentiuni. Poate ca doar am avut noroc: numarul filmelor proaste a fost nesemnificativ fata de cel al filmelor bune si foarte bune. Totusi, s-au remarcat negativ scurtele din Coreea de Sud (alese parca de departamentul de propaganda din cadrul ministerului pentru defaimarea cinematografiei autohtone) si Babin, un „mediu“ japonez de 35 de minute, in care un barbat cumplit de enervant joaca rolul unui vierme de pamint gay. Japonia a fost din fericire salvata de Kodomo no keijijogaku (O metafizica a copilariei), animatie cu personaje care-si tin capul in mina sau care deschid gura pe un fermoar ce ascunde alte mii de fermoare.
La sectiunea „Labo“, The Control Master (r. Run Wrake), o animatie sci-fi cu imagini luate exclusiv din colectiile CSA, a primit premiul Audi. Iar din filmele din competitia internationala (categorie la care a concurat si La drumul mare al lui Gabriel Sarbu), amintesc Betty Banned Sweets (r. Michelle Savill) si premiatele Luksus (r. Jaroslaw Sztandera; Prix de la Jeunesse) si The Blindness of the Woods (r. Javier Lourenco, Martin Jalfen; Prix Canal +), un debut „porno sweet“ cu papusi gigantice care locuiesc intro padure din Suedia.
„Profitati de editia din 2009, pentru ca in 2010 nu se stie…“
Nu are cum sa nu-ti placa la Clermont. Agitatia simpatica a orasului si filmele bune sint suficiente sa te tina nedezlipit de cele 7 sali de proiectie pe toata durata festivalului (anul asta, perioada a fost 30 ianuarie – 7 februarie).
Nimic nu te-ar putea face sa banuiesti ca, din cine stie ce motive, festivalului nui merge bine. Insa e deajuns sa citesti textul directorului in caietulprogram, text care se termina cu fraza: „Profitati de editia din 2009, pentru ca in 2010 nu se stie…“.
Ministerul Afacerilor Externe a renuntat, dupa 20 de ani de colaborare, sa mai ofere vreun ajutor financiar, controalele fiscale se aduna, scandalul legat de retribuirea voluntarilor e in toi. Sper totusi ca echipa Sauve Qui Peut le CourtMetrage sa salveze si de data asta scurtmetrajul, asa cum o face atit de bine inca din 1981.