Jeanne Moreau a adunat in jurul sau mai multi profesionisti – unii foarte cunoscuti –, impreuna cu care a pus la punct un program care, timp de o saptamina, le da rezidentilor atit informatia pe care n-ar putea-o accesa din carti, dar si incredere in fortele proprii. “Sincer sa fiu, nu stiu exact care a fost scopul atelierului”, spune Achim.
“Am muncit foarte mult si pe proiect (nu neaparat pe scenariu), au fost si producatori prin preajma, dar cred ca pina la urma scopul a fost sa ne simtim bine, sa avem pofta sa ne facem filmele. Moreau e extrem de afectuoasa, de-a dreptul saritoare la cei peste 80 de ani pe care nu-i arata deloc. Dupa doua ore eram epuizat, ea dupa 10 ore era ca dupa breakfast – vivacitate care mi-a amintit de Elisabeta Bostan. Era extrem de preocupata de proiectele noastre (ne stia scenariile aproape pe de rost), dispusa sa ne raspunda fara rezerve la orice intrebare, dincolo de cantitatea enorma de povestiri pe care ne-o livra zilnic – de pilda, cum a reusit impreuna cu producatorul ei, filmau in timpul Primaverii de la Praga la Praga, sa-l scoata pe Forman din Cehoslovacia si sa-l ia cu ei in Franta. Stabilisem un fel de joc: ii spuneam un nume si imi replica cu o fraza scurta sau cu o anecdota. De exemplu, eu: «Marlon Brando», – ea: «Gabriel, he was a great actor, but not a good lover». Pe de alta parte, e extrem de inteligenta si de intuitiva, bataioasa (cine ar fi putut sa lucreze si sa fie si prietena cu Truffaut, Antonioni, Godard, Orson Welles, Bunuel sau Peter Brook?) si, nu in ultimul rind, fireasca (nu mi-a lasat niciodata impresia ca pretinde sa fie mai mult decit este). Mai ales, a avut rabdare sa-i impartasesc obsesiile mele si grijile legate de Visul lui Adalbert. Mi-a spus ca a citit scenariul de trei ori si ca n-a avut niciodata asa de mult chef si rabdare sa citeasca de asa multe ori un scenariu. Si ca de fiecare data a ris cu pofta si a descoperit cu placere un mod extrem de personal de a face cinema. Mi-a zis ca il adora de-a dreptul! La un moment dat mi-a zis: «Gabriel, nu trebuie sa te temi sa faci filmul. Daca vrei sa te temi de ceva, ar trebui sa te temi de viata».”
Ce este Visul lui Adalbert
Atelierul a constat in vizionari si discutii de grup sau individuale. O tema de baza a editiei a constituit-o decorul in cinema. Cei opt rezidenti au venit si cu scurtmetraje proprii pe care le-au aratat si supus discutiei, iar la final rezidentei au filmat cite un exercitiu. Visul lui Adalbert este un proiect la care Gabriel Achim se gindeste de ceva vreme. Actiunea se petrece a doua zi dupa ce Steaua Bucuresti cistiga Cupa Campionilor Europeni la fotbal, intr-o fabrica. Pelicula este o tragicomedie, dar si un omagiu adus filmului lui Lucian Pintilie, Reconstituirea. Libra Film o va produce.
Gabriel Achim are deja trailerul viitorului film: Jeanne Moreau citind public o secventa din Visul lui Adalbert. Si are si “binecuvintarea” lui Jeanne Moreau pentru distribuirea lui Gabriel Spahiu in rolul principal; aceasta l-a vazut in calculator si l-a placut foarte mult.
O zi de lucru
Gabriel Achim: “La 8.30 un breakfast la hotel unde cam intirziam toti opt. Invariabil, Jeanne Moreau ne intimpina cu vocea un pic ragusita, fara sa ne reproseze nimic. Pina ne reveneam, intirziam deja si la proiectia de la 9.30 din extraordinarul cinema «Les 400 coups», amenajat intr-o casa de secol XV cu peretii originali, neacoperiti de rigips. Desi era o proiectie cu public, Jeanne nu lasa sa inceapa filmul pina nu venea si ultimul dintre noi. Proiectia de la 9.30, care incepea la 10.00, era filmul de debut al unuia dintre tutorii Atelierului. Urma un workshop public, dupa care luam prinzul in curtea vilei in care aveau loc masterclass-urile si sesiunile one-to-one. Nici aici nu scapam de rasfatul lui Jeanne Moreau, care trecea sa ne intrebe pe fiecare daca ne place mincarea etc. Dupa masa ne combateam colectiv proiectele, dupa care urmau din nou sesiuni one-to-one. Urma filmul de seara: excelentele documentare Marching Band de Claude Miller si Helena Cotinier, Jeanne M. Cote Cour Cote Coeur de Josee Dayan si Pierre-Andre Boutang, Providence de Alain Resnais (mi-a placut atit de mult filmul asta, ca n-am mai stat la workshop-ul cu Jaques Saulnier, scenograful filmului, si m-am dus sa beau un Chablis de unul singur), Tehilim de Raphael Nadjari si Home de Ursula Meier. Dupa cina, iar discutii pina tirziu”.