Inainte de a incepe lucrul la acest spectacol, Sebestyen Aba – regizor si coordonatorul studioului de teatru experimental Yorick din Tirgu-Mures – a pus in scena Stop The Tempo, textul Gianinei Carbunariu. Asa au inceput discutiile pentru o posibila colaborare viitoare intre Gianina Carbunariu si Studio Yorick. Intr-un final, s-a ajuns la ideea de a face ceva despre ce se intimplase in urma cu douazeci de ani in Tirgu-Mures, mai ales ca nimeni nu mai vorbea despre martie ‘90, despre conflict etnic si, mai rau, nimeni nu parea dispus sa incalce acest tabu.
Intr-adevar, la 20 de ani de la conflictul dintre romanii si maghiarii din Tirgu-Mures, acesta putea fi considerat un soi de tabu. Poate si pentru ca evenimentele dintre 15 si 21 martie 1990 sint inca invaluite in mister, poate si pentru ca intre timp oamenii au incetat sa se invinovateasca unii pe altii, fiind convinsi ca de fapt au fost manipulati si ca raspunzatori pentru ceea ce s-a intimplat atunci au fost oamenii politici, care au avut grija sa ude si sa ajute sa creasca semintele de nationalism existente atit in comunitatea maghiara, cit si in cea romaneasca. Se intimpla sa citesc acum Balkan Express, cartea Slavenkai Drakulic, scriitoare si jurnalista croata. Si citind aceasta carte despre anii ‘91-’92 in fosta Iugloslavie ma trec tot timpul fiori doar intrebindu-ma: la noi oare unde s-ar fi putut ajunge? Chiar si asa, fara un razboi cum s-a intimplat in fosta Iugoslavie, bilantul pentru Tirgu-Mures a fost trist: 5 morti, 278 de raniti, intre care doi oameni mutilati pe viata.
Totul a inceput in vara lui 2009
20/20 este mai mult decit un spectacol, mai mult decit o dezbatere. Fara a-si fi propus sa obtina adevarul, echipa – din care au facut parte Gianina Carbunariu (text si regie), Maria Draghici (artist video), Boros Kinga (traducere si asistent dramaturgie), Virgil Aioanei, Banyai Kelemen Barna, Berekmeri Katalin, Carmen Florescu, Madalina Ghitescu, Korpos Andras, Rolando Matsangos, Sebestyen Aba, Cristina Toma, Tompa Klara – a facut ceea ce era de asteptat sa se intimple: i-a stirnit pe oameni macar sa-si aminteasca, chiar daca nu intotdeauna sa si vorbeasca despre evenimentele pe care le-au trait atunci sau despre care doar li s-a povestit. Punctul de pornire pentru 20/20 l-au reprezentat interviurile cu oameni din Tirgu-Mures si din imprejurimi. Totul a inceput in vara lui 2009, “cind si martie 1990, si martie 2010 pareau la fel de indepartate” (Boros Kinga). Dupa interviuri, actorii au inceput improvizatiile, iar Gianina a scris textul. Dupa fiecare reprezentatie, totul revine la discutie, pentru ca de la inceput spectacolul a fost gindit asa: o prima parte cu ceea ce se intelege in mod obisnuit prin spectacol si o a doua parte cu discutii intre regizor si actori si spectatori. Una fara cealalta nu poate functiona. “Nu am gasit un singur adevar. Nici nu stim daca exista. Ce am gasit noi au fost oameni cu povestile lor, povesti care pentru acesti oameni inseamna adevarul. Iar noi i-am crezut. Pe toti, pe fiecare in parte. Si am incercat sa redam in spectacol aceasta structura caleidoscopica” (Boros Kinga).
Iar formula multilingva a spectacolului – peste doua ore in care se vorbeste in romana si in maghiara, cu inserturi de franceza si engleza – ii aminteste tot timpul spectatorului de cum a putut sa degenereze un conflict lingvistic. Citind acum mai multe despre martie ‘90, peste tot am gasit mentionat, ca un fel de moment de inceput al conflictului asupra caruia cu totii par sa cada de acord, inlocuirea numelui unei farmacii cu echivalentul sau in limba maghiara.