Pe-asta cu greu mi-as fi imaginat-o vreodata: 19 polonezi – sa spunem de toate virstele, dar 99% pina in 30 de ani – cintind in cor Cintec pentru Bucovina (dupa varianta Grigore Lese) la doar 60-80 de minute de cind au auzit primele cuvinte in limba romana, mama (identic cu polonezul mama) si tata (profund diferit de polonezul ojciec – se pronunta soiciet). Miracolul se petrece in sala 501 de la etajul al V-lea al Institutului de Filologie Collegium Novum din Poznan. Nu va aruncati, intimplarea nu are nimic nationalist si nici nu s-a lasat cu lacrimi, precum odinioara la Nicolae Furdui Iancu & Noi sintem romani. Este doar o lectie demonstrativa de limba romana – tinuta, pe rind, de Tomasz Klimkovski si de Emilia Ivancu, amindoi lectori la catedra de romana din Poznan – care ii plimba putin pe cei 19 cursanti pe harta Romaniei. Doar putin, cit, eventual, sa le stirneasca un strop de curiozitate (imi imaginez eu). Aflu insa imediat, cu surprindere, ca jumatate dintre ei au fost deja in Romania, iar jumatate din aceasta jumatate a vizitat toata tara. La fel, multi stiu tot felul de detalii istorice, de la cele doua Moldove – regiunea si Republica – la momentul Timisoara 1989. Lukas, despre care cred ca este ceva mai avansat, nu doar ca stie semnificatia diferitelor cuvinte romanesti, dar stie ca, de exemplu, comunitatea polonezilor din Bucovina editeaza un ziar, numit “Polonus”. Nu-i asa ca habar nu aveati?! Eu cu siguranta nu stiam, iar cele doua ore petrecute la aceasta lectie de limba romana m-au ajutat si pe mine sa invat cite ceva: de exemplu, cum se spune la oras sau la Marea Neagra in polona.
Interesul fata de Romania a pornit dinspre filme
Tomasz Klimkovski este polonez, vorbeste o romana curata si fluenta, iar de tradus, a tradus deja Despre ingeri de Andrei Plesu si o buna parte din textele cuprinse in numarul special al revistei “Lampa” din 2008 dedicat literaturii romane contemporane, printre care poemele lui Razvan Tupa (il numesc doar pe Razvan, desi acel numar din “Lampa” este de-a dreptul romanesc; o sa intelegeti imediat de ce). Locuieste in Poznan si ii invata romana pe polonezi. Acum il urmaresc cu ochii cit cepele cum le explica oamenilor de ce “u” din conjugarile verbului “a fi” se citeste “i”. Citi romani-romani sint capabili de asemenea nuante?
Emilia Ivancu este de doar patru ani in Poznan. Cind a ajuns aici, nu stia o boaba polona, acum vorbeste bine. A infiintat, impreuna cu alti colegi, si un cenaclu literar, iar pentru lectiile de romana se foloseste de “material didactic” recent, precum muzica romaneasca (din acest motiv si Grigore Lese), filme, chiar emisiuni radio. Imi da ca exemplu lectia despre Nicolae Steinhardt care a avut ca punct de referinta o adaptare radiofonica a Jurnalului fericirii. Iar cea mai recenta mondenitate romaneasca – Herta Muller-Gabriel Liiceanu – a fost puricata minut cu minut. Sau replica cu replica, dupa inregistrarile de la Ateneu postate pe Youtube, in timp ce postul Radio Romania Cultural se bucura de o mare popularitate in rindul studentilor din Poznan.
Cit despre acesti cursanti, deocamdata ocazionali, nu as putea spune ce ii atrage la limba romana: unii dintre ei sint filologi, asa ca ar fi de inteles, dar altii sint studenti la turism (Romania turistica este inca o gluma buna), la psihologie si etnologie, la Universitatea Tehnica. As putea specula, spunind ca filmul romanesc a facut pentru Romania – pentru limba, cultura, turism, na! – in citiva ani ce nu au reusit sa faca institutiile abilitate – ma refer la Ministerul Culturii, al Turismului etc. – in 20 de ani. Poate ma insel, dar sint convinsa ca nivelul de interes fata de Romania a pornit (mai ales) dinspre filmele romanesti.
Nu intimplator, la primul film proiectat in Poznan in cadrul Festivalului Culturii Romane, Piknik (Pescuit sportiv, regia Adrian Sitaru), cei care se ocupa de sala au fost nevoiti sa mai creeze doua rinduri de scaune, aducind toate scaunele libere de prin birouri. Multi dintre spectatori au ramas si dupa proiectie, pentru ca in sala era Ioana Flora (interpreta unuia dintre roluri) si aveau chef sa o auda vorbind. Acum, daca eu povestesc toate aceste lucruri, e posibil sa mi se raspunda ca ok, e Poznan, ce poti sa faci in Poznan la sfirsit de octombrie, cind e frig de intepenesti? Mergi la evenimente culturale romanesti in lipsa de altceva. Gresit! In acelasi timp cu Festivalul Culturii Romane, la Poznan, pe linga “Art & Fashion Festival”, foarte glam si, probabil, costisitor, are loc si Mediations Biennale, o expozitie uriasa, cea mai mare din Polonia cum citesc in prezentare, in trei spatii expozitionale, cu peste 150 de artisti, printre care si cistigatorul din acest an al Palme d’Or, Apichatpong Weerasethakul. Deci ai destule de facut in Poznan la final de octombrie. Dupa ce un film ca 432 al lui Cristian Mungiu, care a avut parte de o distributie normala in Polonia – reteaua de cinematografe, cu bilete puse in vinzare –, a deschis gustul pentru filmul romanesc, echipa ICR a optat de data aceasta pentru o serie de filme de debut, toate excelente, chiar daca nu cu Palme d’Or: NajszczÄiliwsza dziewczyna na iwiecie (Cea mai fericita fata din lume, regia Radu Jude), Winda (Elevator, regia George Dorobantu), Druga Irina (Cealalta Irina, regia Andrei Gruzsniczski), 12.:08 na wschod od Bukaresztu (A fost sau n-a fost?, regia Corneliu Porumboiu).
Literatura si arta contemporana
Cit despre partea discutiilor programate – cea despre literatura romana, cu Cecilia Stefanescu, al carei roman de debut, Legaturi bolnavicioase, a fost deja tradus in limba poloneza, si cu poetul Razvan Tupa, si cea despre arta contemporana, cu Oana Tanase, critic de arta si curator – am remarcat ca in ambele situatii s-a vorbit despre vecinatati, despre prezentul comun, despre fascinatia fata de ceea ce inseamna Occident si lipsa de disponibilitate pentru arta celor apropiati noua geografic. Razvan Tupa chiar a amintit de inceputurile literaturii romane, de traducerea Psalmilor si de ce au insemnat scolile facute in Polonia pentru primii scriitori de pe teritoriul Romaniei. Apoi a venit cu propriul sau exemplu: “In anii ‘90, cind m-am apucat sa citesc poezie, una dintre primele carti a fost o antologie de poezie poloneza, New Poets from New Poland. Mai tirziu am avut si ocazia sa cunosc o parte din poetii de acolo si am gasit lucruri asemanatoare ca evolutie. Este vorba si despre modele pe care fiecare si le-a asumat, cum ar fi, de exemplu, influenta americana. Am vazut ca acum a aparut in Polonia o traducere din Ashbery, la noi nu s-a tradus inca”.
Cecilia Stefanescu a inceput asa: “Desi facem parte din tari care apartin fostului lagar comunist, de fapt raminem niste straini unii pentru altii. Desi probabil cunoastem fragmente din istoria noastra contemporana, ramine foarte mult de descoperit”. In continuare a plecat de la intrebarea pusa de moderatori, “La ce bun sa cunoastem literatura romana?”, o intrebare-trambulina de fapt, care le-a dat prilejul lui Zdzislaw Hryhorowicz, Tomasz Klimkowski si Michal Larek, toti trei buni cunoscatori ai literaturii romane si, mai putin Michal Larek (critic literar), vorbitori de limba romana, sa faca un portret al literaturii romane contemporane. “La ce bun sa cunoastem literatura americana? La ce bun sa cunoastem literatura franceza? La ce bun sa cunoastem literatura iraniana? La ce bun sa cunoastem toate acele literaturi ale acelor tari care pentru noi ramin straine? De ce nu ne-am limita mai bine sa ne cunoastem propria noastra literatura punct?! Sigur, la aceste intrebari cunoastem foarte bine raspunsul. Consider ca de fiecare data cind mergem ca scriitori in alte tari, noi reprezentam nu atit literatura noastra – pentru ca eu nu ii port in circa nici pe Cioran, nici pe Eliade, care pina la urma ramin niste scriitori straini stilului meu si optiunilor mele estetice –, cit cartile noastre si, probabil, o particica din tara in care traim si din limba pe care o vorbim.”
Libraria in care s-a discutat despre literatura romana este Bookarest. Au fost citeva secunde in care am fost convinsa ca aceasta librarie dintr-o fosta fabrica de bere, o constructie devenita acum un mall urias – proiect cistigator al unui premiu important de arhitectura – si-a acoperit special numele real cu acest banner, in urma vreunei intelegeri cu ICR ca sa marcheze astfel acest festival al culturii romane. De fapt, Bookarest este numele real al librariei si asta sterge putin din gafa celui care a vorbit inainte de proiectia filmului lui Adrian Sitaru si care a tot salutat cinematografia maghiara. Pentru ca si aici vorbitorii polonezi s-au referit la Legaturi bolnavicioase ca la o carte scandaloasa, Cecilia Stefanescu a atras atentia: “Nu cunosc nici un scandal care sa se fi iscat in jurul cartii mele. Cartea mea este o suma din lecturile poetice pe care le-am citit, este mai putin un roman si mai degraba exercitiul unui poet care a abandonat lupta cu poezia. Mi-ar fi placut sa existe carti care sa ne marcheze intr-un fel, care sa ne ajute sa punem punct perioadei comuniste prin care am trecut cu totii. Literatura romana si cinematografia romana inca incearca o formula ideala prin care sa se lepede de aceasta istorie incarcata. Romanul meu este postmodern sau ceea ce numim noi posmodern in masura in care istoria este o fictiune personala pe care o transmiti, ca pe o fictiune, celorlalti, asa cum ar spune-o orice postmodern adevarat. De aceea in cartea mea mi-am adunat frinturi din amintirile mele, din copilaria petrecuta intr-un oras marcat profund de miscarile regimului in care ne aflam. Povestea acestei carti este povestea unei fete care traieste intr-un oras modificat, vede aceasta istorie modificata a familiei ei si aceasta istorie isi pune amprenta asupra evolutiei ulterioare”.
Intrebarea cea mai semnificativa din punctul de vedere al acestei discutii despre vecinatati mi s-a parut a fi cea care s-a pus la Galeria Miejska Arsenal din centrul vechi al Poznanului, acolo unde Oana Tanase a prezentat, pe scurt, citeva tendinte si citiva artisti romani contemporani: “Exista artisti vizuali polonezi care expun in Romania?”. Oana Tanase nu a gasit decit citeva nume, pentru ca asta este realitatea. Nu ca ne cunoastem mult prea putin, dar sintem mult prea putini interesati de ce au de spus cei de linga noi. Doar la capitolul literatura stam ceva mai bine, cu cele citeva titluri de la Polirom, in colectia “A Treia Europa” (Mercedes-Benz de Pawel Huelle) sau “Biblioteca Polirom” (Mizeria. Antibiografie de Wojcieck Kuczok), cu cartile lui Andrzej Stasiuk la RAO (Calatorind spre Babadag si, in curs de aparitie, Noua si Fado) si Paralela 45 (Cum am devenit scriitor), cu Dorota Maslowska (Alba ca zapada si rosu bolsevic) la Editura Trei.
Limba Roman in Polonia
“Povestea noastra ar incepe sau, mai degraba, a inceput astfel: inaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, intr-o localitate care tinea de Poznan, prima capitala a Poloniei, asezat in vestul tarii, pe riul Warta si locul primului regat polonez, lucra intr-o scoala generala profesorul Henryk Misterski. In viltoarea teribilelor momente de istorie pe care le-a creat declansarea razboiului, Henryk Misterski se refugiaza, alaturi de alti polonezi, in Romania, unde, pe parcursul sederii sale destul de indelungate, va lucra ca profesor intr-o scoala din Cimpulung Muscel, dar va preda si limba germana la Universitatea pentru Refugiati. Din acest punct al istoriei, facem un salt in timp si ajungem tot in Bucuresti, dar in anul 1951, cind isi incepe studiile la Universitatea bucuresteana, sectia de Filologie Romana, tinarul Henryk Misterski, fiul refugiatului polonez din anii de razboi, incurajat si trimis la studii in Romania de catre tatal sau. Studiile lui Henryk Misterski la Universitatea din Bucuresti se finalizeaza prin redactarea unei teze sub conducerea profesorului I.C. Chitimia, teza cu titlul: Miron Costin si Grigore Ureche – culmi ale vechilor legaturi culturale intre Polonia si Moldova in secolul al XVII-lea. La intoarcerea in Poznan, dupa cei patru ani de studii, tot la incurajarea tatalui, cu care, asa cum povestea pina mai ieri profesorul Henryk Misterski, putea vorbi acum in limba romana, tanarul absolvent de romanistica la Bucuresti infiinteaza la Universitatea «Adam Mickiewicz» din inima Poloniei Mari (denumirea data primei regiuni poloneze, Wielkopolska, a carei capitala este orasul Poznan) Lectoratul de Limba Romana, deschis la 1 octombrie 1956. Lectoratul urma sa fiinteze in cadrul Catedrei – pe atunci – de Filologie Romanica. De-a lungul multor ani dupa deschiderea lectoratului, limba romana a fost singura a doua limba romanica pentru studentii de la Filologie romanica, urmind ca mai tirziu, alaturi de romana, sa se poata studia si spaniola, italiana sau portugheza. “
Acest articol a fost realizat
cu sprijinul Institutului Cultural Roman.