Un erou de tip nou care era descoperit cu uimire si incintare de cititorii unei lumi inca ravasite economic, care simtea in aer venirea unui nou razboi mondial, un public care abia se obisnuia cu viata in marile metropole si care suporta cu greu exploziva dezvoltare a criminalitatii urbane.
Superman a fost un succes urias inca de la prima aparitie; la fel si alter-ego-ul sau, timidul reporter Clark Kent. “Superman a stabilit ideea cuiva care pare o persoana neinsemnata, absolut obisnuita, care, in realitate, este un supererou. A fost formula pe care s-a bazat virtual orice supererou creat pina azi”, spune Stan Lee, unul dintre cei mai mari creatori de personaje dotate cu puteri uluitoare.
E o pasare! E un avion! E un fenomen!
Vinzatorii de ziare nu mai faceau fata cererii – comics-urile cu Superman se vindeau imediat dupa aparitie chiar si in 9 milioane de exemplare, lucru nemaivazut pina atunci. “Supermania” care a lovit America in 1939-’40 era ceva cu totul nou, mai trebuiau sa treaca decenii pina la Beatlesmania.
In ianuarie 1939, Superman a trecut de la revista de comic la strip in paginile ziarelor de mare tiraj ale epocii, o dovada clara a succesului sau – aventurile sale erau citite zilnic de nu mai putin de 20 de milioane de americani. Iar in vara aceluiasi an, editura DC a avut curajul sa incerce ceva nemaivazut pina atunci: Superman a devenit primul erou care avea propria lui revista de benzi desenate, cu numele lui pus pe coperta. Primul numar s-a vindut in peste un milion de copii, iar pina la sfirsitul anului “Omul de Otel” era vazut peste tot: la New Worlds Fair, la parada de Thanksgiving, in ziare, postere si avea sa fie imediat imbratisat de “televizorul” epocii, aparatul de radio.
Din ziare, pe marile ecrane
Pe 12 februarie 1940, aventurile lui Superman debutau la posturile de radio din intreaga America, iar intr-un an avea peste 20 de milioane de ascultatori care il urmareau asiduu, “interpretat” de Clayton Bud Collyer. Interesant de remarcat ca Superman a zburat prima oara in scenariile radiofonice si ideea a fost imediat preluata si adaugata in revistele produse de DC Comics. Nu numai: mare parte a elementelor care formeaza mitologia (de exemplu, kryptonita) acestei serii au fost “testate” initial pe calea undelor, fiind abia apoi adaugate universului de hirtie si cerneala.
Radioul in epoca avea o putere formidabila, la fel si Superman. Scriitorul si luptatorul impotriva Ku Klux Klan, Stetson Kennedy, povesteste in cartile sale ca una dintre cele mai dure lovituri de imagine incasate de Klan in anii ‘40 a fost atunci cind Superman s-a rafuit cu ei la radio – fiind primul erou care a abordat in epoca problemele rasiale.
Tot radioul a pus bazele unei adevarate industrii de “merchendising” care a umplut magazinele din SUA cu postere, papusi, jocuri, carti de colorat, ceasuri, sosete, tricouri etc.
De asemenea, in 1939, era fondat si “Superman of America Club”, pentru milioanele de fani americani. Dar Superman devenea international, tradus in numeroase alte limbi, fermecind pustii din intreaga lume.
In acelasi timp, Superman isi facea debutul in film (a fost precedat de alt supererou aparut in siajul sau, Captain Marvel). In 1941, Paramount Pictures aducea pe marile ecrane primul episod dintr-o serie de animatie tehnicolor, excelent realizata de Max Fleisher, cunoscut autor, alaturi de fratele sau, al altor doua mari desene animate, Betty Boop si Popeye Marinarul. Iar la sfirsitul anilor ‘40, lumea il putea vedea pentru prima oara in “carne si oase” in serialele de cinema, interpretat de Kirk Alyn si pe urma, la TV, jucat de George Reeves.
Pensie pentru parinti
Superman devenise mult mai mare decit insasi creatorii lui. In scurta vreme, Joe Shuster si Jerry Siegel, neputind face fata cererii, au inceput sa fie secondati de echipe de desenatori si scenaristi (printre acestia numarindu-se si doi importanti autori de SF, Edmond Hamilton si Alfred Bester). Cit despre bani…
Siegel si Shuster vindusera drepturile companiei DC pe infima suma de 130 de dolari, plus un contract de colaborare. Odata cu succesul, veniturile lor s-au marit: in 1940 cistigau cam 75.000 de dolari anual, suma consistenta, dar care reprezenta doar o fractiune infima din veniturile generate de supereroul lor. Au fost siliti sa isi renegocieze drepturile, nu s-au inteles si, ca in orice poveste americana de succes, au dat in judecata DC Comics in 1947. Concediati, cei doi s-au perindat prin tribunale pina cind s-a ajuns la o intelegere. Primeau recunoasterea asupra unor drepturi derivate, bani pentru Superboy (o alta creatie DC), dar nu erau angajati din nou de editura. A urmat un alt proces in 1973 pe care Shuster si Siegel l-au pierdut.
In 1975 insa, cind lumea vorbea ca cei doi traiesc in saracie, Warner Communications, care cumparase DC Comics, a decis sa le ofere pe viata o pensie de cite 20.000 de dolari si sa le plateasca asigurarea medicala. “Nu e o obligatie juridica, dar am simtit ca avem o obligatie morala fata de ei”, au declarat reprezentantii companiei.
Codul Batman-Da Vinci
Intre timp insa, “raul” fusese facut, pentru ca, vazind succesul lui Superman, DC Comics daduse ordin artistilor: “Aduceti-ne un alt supererou!”.
Unul dintre acestia a fost Captain Marvel, lansat in 1940 de compania rivala, Fawcett Comics. Creat de desenatorul C.C. Beck si scenaristul Bill Parker, Captain Marvel este alter-ego-ul reporterului de radio Billy Batson care a fost ales sa devina un erou de catre vrajitorul Shazam si se poate transforma instantaneu atunci cind pronunta formula magica “Shazam! “. In anii ‘40, Captain Marvel a fost un mare rival al lui Superman. Si-a incetat aparitia in 1953 dupa ce DC a dat Fawcett Comics in judecata, sustinind ca personajul este mult prea “inspirat” de Superman. Azi, Captain Marvel este publicat de DC Comics. La fel au stat lucrurile cu Wonder Man, creat in 1939 de catre Will Eisner.
In aceeasi perioada insa, avea sa vada lumina comics-urilor cel ce avea sa devina un star al supereroilor, adevarat “frate” spiritual al lui Superman.
“La citi bani cistiga Shuster si Siegel, pot sa iti aduc un supererou pina luni”, declara un pusti de 18 ani din Bronx care realiza deja benzi desenate comice.
Pustiul se numea Bob Kane, iar personajul pe care si-l imagina purta numele de “The Bat-Man”, Omul-liliac.
Kane vazuse un desen de Leonardo da Vinci, planurile pentru o masina de zburat inspirata de aripile unui liliac. Aceasta imagine amenintatoare era exact ce cauta Kane pentru noul sau erou, caruia i-a adaugat caracteristici imprumutate de la alte personaje pe care le admira. Faptele de arme ale lui Zorro, asa cum era jucat in epoca de Douglas Fairbanks jr., aveau sa inspire acrobatiile noului justitiar, contele Dracula, si preferinta lui pentru actiunile nocturne.
Mai putin cunoscut este faptul ca Bob Kane s-a lasat inspirat si de un film astazi uitat, The Bat Whispers din anii ‘30, in care era vorba despre un criminal ce se deghiza in liliac si obisnuia sa anunte politiei faptele sale “de arme”.
Domnia Supra-Omului
Interesant este ca, initial, nu a fost intruchiparea binelui pe care o cunoastem azi. In 1933, cei doi, aflati inca in liceu, scoteau un fanzin numit “Science Fiction: The Advance Guard of Future Civilization”. In al treilea numar, Siegel scria o poveste numita Domnia Supra-Omului, insotita de o ilustratie de Shuster in care se vedea un personaj gigant, chel (asemanator cu Lex Luthor, dusmanul de mai tirziu al lui Superman), care se ridica deasupra unor zgirie-nori. Primul Superman era Bill Dunn, un derbedeu din anii Crizei care, dupa ce a fost tratat cu un ser creat de prof. Smalley, capata abilitatea de a citi si controla mintile. El isi ucide creatorul si incearca sa domine intreaga lume, dar puterile lui dispar imediat ce efectul serului inceteaza. Acest Superman atit de asemanator cu Übermenschen-ul nazist nu a fost sortit unui viitor, iar Shuster a simtit repede ca, daca ar exista un personaj cu puteri supranaturale, acestea ar trebui puse in slujba Binelui.