De altfel, pe doamna Crudu am cunoscut-o tocmai intr-un spital, la Fundeni. Venise pentru citeva analize de rutina, nu a stat mult. Doctorita pensionara nu e obisnuita sa stea. In ultimii ani, a ajutat la stringerea de fonduri pentru educatie, a fost secretar general al Asociatiei Pro Basarabia, a locuit doua luni la New York, unde a lucrat la revista “Miorita Noastra”. Tot acolo a publicat o serie de articole cu titlul “Scrisorile Mioritei”. Din 2005, a militat pentru Mitropolia Basarabiei, pe care a aparat-o prin texte publicate de “Glasul Natiunii” din Chisinau. Dar cel mai drag proiect al sau este Cenaclul “Victor Ioan Popa”, care functioneaza din 2004 cu numele dramaturgului care s-a nascut in acelasi judet cu dumneaei. Georgeta Crudu are 80 de ani.
“Tot ce e romantism nu piere”
Cenaclul doamnei doctor, “eu l-am infiintat, eu am ales oamenii”, e unul mai ales pentru pensionari. O data pe luna, intr-o cladire din sectorul doi al Bucurestiului, citiva pasionati de cultura de virsta a treia se aduna si dezbat teme arzatoare pentru ei. Adica, in general, cam tot ce are legatura cu romanismul si cu vechea cultura, “care acum se cam pierde”. La sedinta din septembrie, de exemplu, s-a discutat despre moartea lui Constantin Brancoveanu, s-a citit poezia Limba noastra, dar si o parodie a sa, un cor a cintat cintece religioase si s-au aniversat scriitorii nascuti in aceeasi luna. Alexandru Vlahuta e unul dintre ei.
“Alexandru Vlahuta nu a imitat pe nimeni, ci doar a scris ca o prelungire a romantismului. Pe linga teribila, extraordinara, nemuritoarea Romanie pitoreasca, si poeziile sale te misca, pentru ca tot ce e romantism nu piere”, si-a exprimat revolta profesoara de limba romana a grupului. Florea Necsoiu este vedeta cenaclului. Recita poezii si-i face pe ceilalti sa plinga, desi pe Bacovia mai mult l-a cintat, mai degraba vesel decit trist, lanseaza apeluri Academiei Romane, “care trebuie sa clarifice faptul ca Vlahuta nu a fost un epigon al lui Eminescu, cum s-a afirmat”, ii lauda ca de la catedra de liceu pe marii clasici, precum Cosbuc, din care a recitat El Zorab. “Nu este meritul meu, ci al marelui Cosbuc. Am recitat pentru sufletul dumneavoastra si pentru onoarea celor care au fost romani adevarati”, mimeaza ea modestia, ridicind o mina in aer. Ropote de aplauze insotesc fiecare interventie a profesoarei, strigate de “Bravo” si “Felicitari”. “Tot timpul ne-am intrebat cine este mai mare: actorul din ea sau profesorul”, o lauda, mai mult ca sa auzim noi, Georgeta Crudu. “Amindoi”, striga aproape in cor cei 20 de pensionari care o data pe luna abandoneaza birfele din casa scarii pentru o dupa-amiaza de cultura.
Augustin Buzura a murit la cutremur
Faptul ca profesoara il omoara pe Augustin Buzura, despre care afirma ca a murit la cutremurul din 1977, trece aproape neobservat. Unui poet timid, la vreo 70 de ani, nu prea ii convine totusi si, aplecat in spatele unei pensionare, isi exprima nelamurirea. Doamna profesoara insista insa ca asa stie dumneaei, si ceilalti prefera sa o lase asa. Insa Floarea Necsoiu nu e vedeta degeaba. O ora face cercetari, intreaba, se gindeste si apoi recunoaste: a gresit, se gindea la Ivasciuc.
Nimeni nu se supara, mai departe spiritul iertarii este acompaniat de un cor de muzica religioasa. La urmatorul moment din program insa, crestinismul dispare un pic. Cenaclul are o rafuiala cu unul dintre participanti. “Era mai bine daca ramineati la istorie, va pricepeti mai bine”, “un moment nereusit, sa nu-l mai repetati”, se aude din sala. Ce s-a intimplat? Marin Giurescu, un vechi dacolog, fondatorul Ligii pentru Renasterea Daciei inca din 1949, a creat o parodie. Dar nu oricum, ci tocmai a atins unul dintre stilpii de credinta ai cenaclului, limba romana. Omul e nemultumit oarecum ca la noi se foloseste acelasi cuvint si pentru organul din gura, si pentru grai. “Am intrebat un indian si la ei nu e asa. “ Si apoi da-i cu parodia. “Limba noastra omeneasca este la fel de carnoasa ca si-altor animale/Care bat piatra prin vale/De bovine, ori ovine, fie chiar si de porcine, da’ numai limba sa fie/Limba poate mi-as minca, dar cu ce-as mai mesteca alimentele imbucate/ca sa fie cit mai bine masticate/Daca noi nu am avea limba, cum am putea sa ne dam seama/daca o mincare e buna de mincat sau e buna de-aruncat/Cum am sti daca e dulce, de e acra, ori amara/Daca este nesarata sau are prea multa sare. “ Soc in sala, mai ales ca la eveniment participa si un ziarist.
“Noi trebuie sa aducem un omagiu graiului romanesc”
Doamna profesoara Necsoiu e cea mai vehementa. “Si nu-l parodiem pe Alexe Mateevici, care scrie o poezie superba. Sau pe Gheorghe Sion. Noi trebuie sa aducem omagiu acestui grai romanesc, care ne pastreaza istoria, gindirea si modul de a fi. “ Evident, urmeaza aplauze furtunoase, pentru profesoara. Marin Giurescu e trecut la loc in banca, a luat nota mica azi. Cenaclul revine la sentimente mai bune si Didi Carpovici, interpret la chitara si la voce, cum e prezentat in program, le aduce tuturor zimbetul cu o cantoneta italiana.
Urmatoarea intilnire e in octombrie.
Vrea sa fie al 13-lea
La Cenaclul “Victor Ioan Popa” nu intra oricine, pentru ca se fac doua liste de prezenta. Una e tinuta de membrii adunarii, a doua de proprietarul cladirii unde au loc intilnirile. Toata lumea semneaza, insa vicepresedintele cenaclului, Ion Tutuianu, are o conditie speciala. Desi lista a venit mai intii pe la el, a tinut neaparat sa fie trecut la pozitia 13. Asa, ca un act de curaj.
Cenaclul “Victor Ioan Popa” are loc din 2004. Dramaturgul care i-a dat numele este celebru mai ales pentru piesa Tache, Ianche si Cadir, dar si pentru lucrari precum Sfirleaza cu fofeaza, Velerim si Veler Doamne, ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub numele Osinda. Studiile liceale si pe cele superioare le-a terminat la Iasi, fiind si actor la Teatrul National din oras (potrivit wikipedia.com).