Acordarea premiului Palme d’Or filmului Amour se datoreaza faptului ca pelicula spune o poveste universala, mai mult emotionala decit filosofica, si ca orice spectator poate sa se identifice cu cele doua personaje, sotii interpretati de Emmanuelle Riva si Jean-Louis Trintignant. Dar deciziile care s-au luat au fost ciudate, din moment ce premiul imediat urmator dupa la Palme d’Or n-a fost adjudecat de Dupa dealuri, ci de Reality, o satira cu care italianul Matteo Garrone, care a luat acelasi premiu in urma cu patru ani cu Gomorra, incearca sa impace clasicismul vechilor filme italiene (Fellini et comp) cu viata moderna si cu nebunia reality show-urilor. Ce ii reuseste lui Garrone sint niste tuse tandre peste eterna si fascinanta familie italiana; ce ii reuseste mai putin e redarea nebuniei eroului, patron de pescarie care se inscrie la preselectia pentru “Big Brother” ca sa le faca pe plac copiilor si care e tot mai fascinat de aceasta lume paralela cu riscul de a se desprinde de realitate.
Mult mai modest decit Gomorra, Reality ar fi putut sta la fel de bine nu doar in afara palmaresului, ci si in afara competitiei. Acelasi lucru pentru The Angel’s Share de Ken Loach, care nu doar ca a fost luat in competitie pe nemerit, dar care a primit in mod inexplicabil si Premiul Juriului (si el important), desi era o comedie caznita care nu se decidea intre comedie pur-singe si film social, situindu-se la mii de kilometri de Full Monty, la care face trimitere. Cum ar fi fost daca filmul lui Peter Cattaneo ar fi fost luat in Competitie la Cannes si premiat? Nu era destul ca Loach a primit la Palme d’Or in 2006 pentru banalul The Wind that Shakes the Barley si ca e luat in Competitia Oficiala de la Cannes cu fiecare film pe care il face? Premiul de regie a plecat in Mexic, la Carlos Reygadas, autorul lui Post tenebras lux, film foarte proaspat, dar lipsit de complexitatea, profunzimea si subtilitatea filmului lui Cristian Mungiu. Pina la urma, nu stii ce sa faci – sa te bucuri ca Dupa dealuri e singurul film care primeste in acest an doua distinctii (semn ca a placut juriului) sau sa deplingi faptul ca aceste premii nu se numara printre cele mai importante? Pare greu de crezut la o casa asa de mare cum e Cannes-ul, dar Nanni Moretti ar putea fi acuzat de nepotism pentru premierea lui Matteo Garrone.
Cel mai probabil este ca a facut in asa fel incit sa-si impuna pina la urma punctul de vedere si, vazind componenta juriului, nu e greu de imaginat ca nici n-a trebuit sa se lupte prea tare. De fapt, insasi ideea de a pune la un loc regizori, actrite glamorous si creatori de moda e destul de riscanta pentru ca nu toti se pricep la cinema. Mai avem de asteptat citiva ani pina cind o noua carte a lui Gilles Jacob, presedintele festivalului, ne va lumina zonele de umbra ale negocierilor editiei 65.
Cristian Mungiu: “Filmul va fi foarte greu de distribuit in Romania”
Ma bucura sa vorbesc cu oameni de pe alte continente care par sa inteleaga esenta filmului, desi am senzatia uneori la Cannes ca oamenii scriu inainte sa se fi terminat genericul. Sint filme, cum e acesta, la care ai nevoie sa te gindesti un pic, sa vezi daca ai inteles exact despre ce era vorba sau daca lucrul la care te-ai gindit prima oara era cel mai important. Intr-una din serile petrecute la Cannes, in patru ore cind n-am avut nimic obligatoriu de facut si am zacut pe o terasa, am constatat pe pielea noastra care e efectul filmului asupra oamenilor si care e cel mai dragut raspuns: felul in care oamenii vin si te saluta pe strada. Ieri, cineva s-a asezat in genunchi in fata noastra, un om caruia ii placuse filmul. Mi s-a intimplat si la 432. Acesta e cel mai frumos raspuns pe care il poti avea. Am mai avut reactii si de la oameni care m-au oprit pe strada ca sa-mi spuna parerea lor pentru ca nu vor veni niciodata sa-mi ia un interviu. Am primit un comentariu de la Michel Ciment (n.r. – unul dintre cei mai cunoscuti critici francezi) stind la o terasa si intilnindu-ne intimplator. Am primit un sms de la Edna Fainaru cum ca ei si lui Dan Fainaru le-a placut filmul foarte mult (n.r. – Edna si Dan Fainaru, critici israelieni). Am mai primit un sms de la fostul ambasador al Frantei la Bucuresti, Henri Paul, care e foarte cineast si care mi-a transmis incurajari.
Filmul meu vorbeste mai degraba despre dezorientarea pe care o ai cind esti liber sa alegi, dar nu ti s-au dat si informatiile de care ai nevoie ca sa alegi. Asta m-a preocupat. N-am vrut sa am orfelini si, in general, ma tin deoparte de astfel de subiecte un pic uzate despre Romania. Dar, cum lucrurile acestea veneau din povestea reala, a trebuit sa incerc sa reduc partea senzationala cit de mult s-a putut. Senzationalismul povestii m-a si tinut deoparte de aceasta poveste timp de mai multi ani.
Ma deranjeaza cind cineva are o parere despre film fara sa-l fi vazut. Mai departe, fiecare e liber sa aiba ce parere vrea. Ma mai deranjeaza si cind oamenii incearca sa aiba o parere vazind ce doreau ei sa vada si nu ce am vrut eu sa fac. Dar nu am ce face, filmul are deja viata lui.
Ideea pe care o am cu acest film e sa nu-l arat pina la premiera din toamna. Asa cred eu ca e mai bine pentru acest gen de subiect. Pina la urma, cred ca am facut bine ca nu am popularizat perioada de filmare si nu am vrut sa pun in cuvinte acest film. Imi convine foarte tare si asa cred ca e corect fata de subiectul filmului – ca imaginea lui sa fie creata de cei care vorbesc despre film, si nu de mine, pentru ca e un film foarte greu de distribuit. Intre TIFF si momentul cind eu as putea distribui filmul sint luni si luni de zile. Filmul va fi foarte greu de distribuit in Romania pentru ca nu mai sint sali uni-ecran. Va trebui sa-l duc la mall, iar celor de la mall nu le va pasa ca am fost selectionat si premiat la Cannes si ca filmul s-a vindut in nu stiu cite tari. Ei au o afacere bazata pe eficienta si nu au nici o obligatie sa arate acest film. La rindul lui, statul roman nu s-a preocupat nici el de sali si n-a crezut ca acest lucru e o prioritate pentru el, asa ca va fi foarte dificil sa aduni o presiune si o curiozitate cum avem noi acum ca sa prezinti filmul.
Cristina Flutur: “Asta e foarte important – increderea ca te poti arunca”
Nu cred ca te face regizorul sa joci. Cred ca regizorul creeaza cadrul in care tu sa inaintezi pe linia personajului. El nu poate scoate din tine ceva ca si cind ar apasa pe un buton. Nu cred ca e asa. Cred ca un regizor iti creeaza un spatiu, iti arata o directie, iti da incredere si tu te arunci, stiind ca el e acolo. Fara frica. Si, la o adica, daca e sa cazi, stii ca el o sa fie acolo sa te prinda. Cred ca asta e foarte important, increderea ca te poti arunca. Iar Cristian era acolo tot timpul. Si te trezeai ca ai in tine niste forte pe care nu stiai ca le ai.
Cosmina Stratan: “Marele curaj e sa lasi jos scutul”
Partea cea mai frumoasa in profesia asta e ca reusesti sa traiesti mai multe situatii prin care intr-o viata obisnuita poate ca nu apuci sa treci. Sintem norocosi ca putem face asta, si cred ca o putem face daca avem curajul sa ne asumam corect biografia personajului si sa ne punem in situatie. Nu ai cum sa nu accesezi partea aceea din tine care poate, pina la momentul respectiv, nu iti folosea la nimic. Cred ca omul e dotat cu un sentiment de autoaparare din toate directiile, doar ca nu are nevoie de el, din fericire, tot timpul. Marele curaj e sa lasi jos scutul.
Constantin Chiriac despre succesul la Cannes al Cristinei Flutur (actrita a Teatrului National “Radu Stanca” din Sibiu):
“Este o veste extraordinara pentru Romania si pentru teatrul sibian. Cristina este o fata foarte inteligenta, care m-a surprins prin mobilitatea intelectuala pe care o poseda, vorbeste foarte bine doua limbi straine si este o actrita care stie sa se lupte, care isi stie si limitele, si este un mare cistig pentru teatrul sibian sa o aiba.” – Constantin Chiriac, directorul TNRS Sibiu.
Constantin Chiriac a spus ca ar fi vrut sa aduca filmul lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, dar acest lucru nu a fost posibil, astfel ca directorul FITS a convenit, impreuna cu Cristian Mungiu, sa organizeze o premiera speciala la Sibiu. (A consemnat Veronica D. Niculescu)
Palmares 2012
Selectia Oficiala, Competitia Oficiala
La Palme d’Or: Amour de Michael Haneke
Grand Prix: Reality de Matteo Garrone
Premiul de regie: Carlos Reygadas pentru Post tenebras lux
Premiul juriului: The Angel’s Share de Ken Loach
Premiul de interpretare masculina: Mads Mikkelsen pentru Jagten/The Hunt de Thomas Vinterberg
Premiul de interpretare feminina: Cristina Flutur si Cosmina Stratan pentru Dupa dealuri de Cristian Mungiu
Premiul de scenariu: Cristian Mungiu pentru Dupa dealuri
La Palme d’Or pentru scurtmetraj: Sessiz-be deng de L. Rezan Yesilbas (Turcia)
Selectia Oficiala, Un Certain Regard
Premiul sectiunii Un Certain Regard: Despues de Lucia de Michel Franco
Premiul Special al Juriului: Le grand soir de Gustave Kervern si Benoit Delepine
Premiul UCR pentru interpretare feminina: ex-aequo Emilie Dequenne pentru À perdre la raison de Joachim Lafosse si Suzanne Clement pentru Laurence Anyways de Xavier Dolan
Mentiune Speciala: Djeca, de Aida Begic
Cinefondation
Premiul 1: Doroga na/The Road to de Taisa Igumentseva
Premiul 2: Abigail de Matthew James Reiley
Premiul 3: Los anfitriones/The Hosts de Miguel Angel Moulet
Sectiuni paralele
Quinzaine des Realisateurs
Premiul Art Cinema: No de Pablo Larainn
Label European Cinemas: Repenti de Merzak Allouache
Premiul SACD pentru film francofon: Camille redouble de Noemie Lvovsky
Semaine de la Critique
Grand Prix Nespresso: Aqui y alla de Antonio Mendez Esparza
Premiul Revelatie France 4: Sofia’s Last Ambulance de Ilian Metev
Premiul SACD: Les voisins de Dieu de Meni Yaesh
Sustinere ACID/CCAS pentru distributie: Los salvajes de Alejandro Fadel
Semaine de la Critique, Scurtmetraje
Premiul Canal +: Circle Line de Shin Suwon
Premiul Descoperire Nikon: Un dimanche matin de Damien Manivel
Mentiune Speciala: O duplo de Juliana Rojas